Hamlet goes business (1987)

Un Kaurismaki pe care l-am gustat din plin, am urmarit fiecare imagine cu acea placere si tristete cu care dai pagina dupa pagina din cartea care iti place si la care te uiti speriat ca manunchiul de foi citite devine mult mai mare decat cel de foi ramase de citit.
Hamlet in varianta finlandeza, un Hamlet ucigas, cu sange rece, calculat, un Hamlet nesimtit, rasist, infumurat, fara pic de compasiune pentru nimeni.
Un film alb/negru, nu-i asa, pentru ca pe vremea lui Hamlet nu exista inca televiziunea in culori.
O versiunea moderna a unei familii de bogatasi, proprietara de un imperiu portuar, pe cale a se transforma in constructori de platic (este o scena interesanta, la o sedinta de directori, in care fiecare isi paseaza din mana in mana o ratusca de platic si nimeni nu se uita la ea). Alienarea oricarui sentiment uman in momentul in care banul devine scopul ultim, poate ar fi fost mai degraba un subiect de Shylock. Nu am vazut vreo referinta majora la piesa originala in afara de referintele scenaristice clasice (mama lui se marita cu presupusul ucigas al tatalui lui, ofelia nu e clar ca il iubeste pe Hamlet, Polonius moare etc). In rest, personajele sunt altcumva creionate, alta ritm cardiac, alte motivatii ii mana pe ei in lupta.

O interpretare interesanta se gaseste aici, pentru cine are putina rabdare sa citeasca.

Dar in final un film pe care nu l-am inteles, desi mi-a placut. Pare ilogic, dezordonat ceea ce spun, insa tot filmul este asa. Doreste sa te socheze, sa te scoata din apatie, din lancezeala, din predictibilitatea scenariului initial, pe care il cunoastem cu totii. Si reuseste.
In rest, regia este minimalista, cum este la majoritatea nordicilor si care atinge maiestria la Kaurismaki, camera fixa, are foarte putine planuri largi, in general scenele sunt inchise, este teatru cinematografic. Sfarsitul filmului are cateva scene afara din casa, dar filmul se preteaza la piesa de teatru din punct de vedere scenografic.
Il notez cu nota mare.