Crash (1996)

Duminica a murit J.G. Ballard, iar coincidenta face ca eu tocmai sa ma fi apucat in ziua aceea sa citesc Crash.

Daca despre autor o editura a exclamat, trimitand inapoi manuscrisul Crash, "This author is beyond psychiatric help. Do not publish!", despre regizor, Cronenberg, nu poti spune ca a urmat intocmai aceleasi linii cu ecranizarea.

Desi cartea nu e printre cele mai prietenoase, filmul mi s-a parut destul de sec. Pastreza unilateralitatea parafiliei legate de masini si accidente, dar e destul de sarac in elemente grafice, ceea ce nu inseamna ca nu are suficiente scene de sex :), e rated +17 tocmai de asta.

Nu, ceea ce ii lipseste este implicarea in fantezia sexuala. Si a imaginii, si a mea, privitorul. Citesc despre an homunculus of blood, semen and engine coolant si vad... o balta in care sclipoceste un far. Detaliul lipicios si macabru al fetisului legat de accidente, de membre amputate si proteze, se pierde in favoarea unui cadru larg si cuminte, cu perna peste sani.

Daca nu mai disecam filmul dupa carte, ne place mai mult, pentru ca odata intrat in atmosfera, in fundal pulseaza erotismul latent al regizarii marelui orgasm, orgasmului fatal, cu scheme, role-playing, fantezii, schimbatoare de viteza falice, accidente sangeroase, cicatrice hidoase si balti de umori amestecate.

Daca mai lasi de la tine sa curga o amintire de Christine a lui Stephen King si-o impresie de Palahniuk, imaginea se completeaza.

7/10

Lilya 4-ever (2002)

Un film ingrozitor de deprimant, care te porneste de la primele scene cu premisa ca se va intampla ceva naspa. Si stai si astepti inevitabilul, in timp ce deasupra capului Lilyei se balangane cu dangat sabia lui Damocles.

Inceputul ex abrupto, pe Mein Herz brennt, m-a prins imediat, being a sucker for Rammstein si pentru sufletele pierdute running amok prin oras dupa luminita de la capatul tunelului.

Probabil nu mai are nimeni chef sa vada filme despre societatea facuta tandari sub umbra marelui URSS si visul american, departe, tare departe si orfanii ramasi dezorientati in urma, in saracie, vise de aurolac si treninguri turcesti.

Dar Lilya 4-ever a suedezului Lukas Moodysson e un film pe care il recomand, are cateva twists de scenariu pe care ti le lasa la fileu cu cateva minute inainte sa se intample si pe care le primesti, cu anticipatia loviturii. Bazat (ca inspiratie) pe un caz real, e un film trist rau, realist pana la ultima picatura de lipici in punga, pana la ultima lacrima pe icoana si niciodata ultima picatura de transpiratie a barbatului de deasupra.

Mi-ar fi placut o calitate ceva mai buna a imaginii, un pic de culoare si de viata, poate doar ca sa imi reprim eu macar vizual spleenul ingrozitor pe care mi l-a lasat ultima parte a filmului.

8/10

Sweet Movie (1974)

Daca am cadea de acord sa consideram Sweet Movie un exercitiu sinistru in suprarealism, bun de dat ca tema de interpretare amaratilor de studenti de la actorie, atunci filmul lui Dušan Makavejev ar fi probabil studiat cu sfintenie prin scoli si tinut la mare rang in cercurile cinematografiei de arta.

Cum putina lume a fost dispusa sa faca asta, Sweet Movie a fost interzis in mai multe tari, actrita principala nu a mai avut voie sa intre la ea in tara, iar regizorul ... el era oricum deja in exil dupa celalalt manifest sexo-politic, WR: Mysteries of the Organism (despre care va urma un post asap, mi-e cam greu sa imi gasesc cuvintele dupa filmul ala :-)

Sweet Movie, care numai sweet nu e, de un suprarealism grotesc si cam bolnavicios, e usor comparabil cu Salo - de fapt citesc cum ca Pasolini, inainte de Salo, a facut chiar o versiune italieneasca a Sweet Movie-ului, interzisa imediat in Italia.



Sweet Movie e deci, ca sa incerc sa il sintetizez in cateva imagini, o alegorie foarte greu de inghitit care se invarte in jurul:
- proletariatului revolutionar - unul din principalele decoruri e o barca tip car alegoric, plina cu zahar in care sunt puse la pastrare diverse cadavre, unde se desfasoara povestea de dragoste a unui marinar de pe Potemkin si a unei revolutionare exilate
- diverselor deviatii sexuale sau... "parafilii": parthenofilie (virgine), efebofilie (adolescenti), coprofilie, urofilie si probabil si altele pe care nu le-am sesizat
- sitiofilia sau cum s-o fi numind atractia catre mancare si includerea ei in diverse activitati mai mult sau mai putin sexuale - inclusiv emetofilia (voma).



Spuneam deci ca Sweet Movie e un film greu de "inghitit" si sper ca e clar de ce.

Fara un fir narativ clar (de fapt cu doua, fara vreo legatura aparenta), plin de momente tip musical (foarte buna muzica, btw, coloana sonora apartine compozitorului grec Manos Hadjidakis), nu atat de absurd pe cat este de avant-garde, Sweet Movie e de vazut atunci cand sunteti odihniti si capabili sa rezistati la o ora si jumatate obositoare de bombardament suprarealist.

Greu de notat. Undeva intre 6 si 7. No trailer.

Polissons et galipettes - porno din anii '20

Polissons & galipettes (intr-o traducere aproximativa "Nazdravani si ghidusii") este o colectie de scurt-metraje porno filmate prin anii '20, al caror scop principal era sa fie rulate in bordelurile pariziene, fie ca forma distractiva si interzisa de preludiu, fie pentru a-i intretine pe domnii din salonul de asteptare.

Unul din cele mai vestite si luxoase bordeluri din perioada secolelor 19-20 in Paris era Le Chabanais, unde veneau clienti cu sange albastru - inclusiv rotofeiul rege Eduard VII al Marii Britanii era un client fidel. Un astfel de bordel isi permitea deci luxul de a avea un produs atat de nou si de fascinant: filmul erotic. Mut.





Primul gand care-ti vine este "asa or sa rada oare si nepotii nostri de filmele porno de azi?" Apoi, dupa un moment de gandire, "categoric, ce n-ar fi de ras?".

...Continuarea aici (a fost mult prea simpatic ca sa nu il fac si pentru job :-)

Singapore Sling (1990)

When I was shooting "Singapore Sling", I was under the impression that I was making a comedy with some elements of Ancient Greek Tragedy. Later on, when some critics characterized it as "one of the most disturbing films of all times", I started to feel that something was wrong with me. Then, when British censors banned it, I realized that, after all, something must be wrong with all of us.
(Nikos Nikolaidis, /quote)

Singapore Sling e o comedie horror porn "noir" (de fapt neo-noir) relaxata, in ciuda elementelor suprarealiste si a personajelor freudiene.

Tot spectacolul e un joc erotic by the book: duo criminal incestuos si lesbian, pasionat de role playing si construit pe tipicul "the mad woman in the attic", devine apoi trio cu reminiscente de La Grande Bouffe si de tragedie greaca, in falduri de dantele si cu decor BDSM.

Imaginea e clasic noir, poate putin cam lustruita, dar extrem amuzanta si plina de detalii delicate sau scarboase (pe forumul imdb, cel mai delicios comentariu a fost "My God... ::faintly::... was that a kiwi?"). Yes it was. Se numeste food play ;-)

8/10

The Wayward Cloud (2005)

Redus la directiile primare ale subiectului, filmul Tian bian yi duo yun al lui Ming-liang Tsai ar putea fi o mica perla a filmului modern taiwanez: dragoste in vremea secetei, porno in vremea secetei, pepeni in loc de apa, porno cu pepeni.

Ar putea fi deci sa fie ori o drama reusita, ori o parodie nebuna si bolnava.

Din pacate a iesit musical/comedie. Si sa fim seriosi, cate comedii de limba chineza hilare ati vazut vreodata? Partea muzicala e intr-adevar parodica, dar destul de greu de urmarit cu calm, pentru ca apare cand nu te astepti si are o flamboaiantza care merge ca nuca in perete cu austeritatea asiatica a filmului.

Filmul e cam lent si plictisitor pana la un punct (desi daca adormi, te vei trezi la momentele de vodevil).

Finalul ii mai ridica valoarea printr-o scena parodica de necrofilie, in care totul e chinuit veridic, iar drama iubirii impartasite direct in gura e intinsa ca un cascaval ridicol. Priceless.

6/10

Deception (2008)

In prima jumatate a filmului: sex & thrills si un joc care imi da idei :->

A doua jumatate: action, dar scenariul oboseste.

Final: cred ca scenaristul se plictisise deja. De unde si titlul.

Nu-l mai vazusem pe Hugh Jackman in roluri negative, desi parea sa aiba calitatile necesare. Din pacate, desi ambii protagonisti au potential, personajele isi pierd pe parcurs forta de convingere. Povestea e misto si te tine nitel pe marginea scaunului, pana cand cade in pacatul rutinei de scenariu facut din sabloane.

Finalul e ridicol de cretin, un happy end fortat si idealist, care se straduieste sa convinga ca binele si dragostea triumfa. Pe dracu'. Pana la jumatate era chiar un film bun.

6.5/10