Showing posts with label psihologic. Show all posts
Showing posts with label psihologic. Show all posts

May 3, 2009

Kontroll (2003)

A fost un weekend cu filme bune, cireasa de pe tort fiind un thriller unguresc glumet si putin fantastic despre gastile de... controlori de bilete de la metroul din Budapesta :)

Cu un simt al umorului daramator (un pic de pulp, un pic de slapstick, comic de situatie, de caracter si black humour cu gramada), regizorul Nimrod Antal adauga la sablonul personajului detestat prin definitie de oricine (omul cu amenda) o aura eroica de gang wars, cu good guys si bad guys, cu micul Nemesis inarmat cu sprayul de graffiti si marele Nemesis care isi falfaie misterios gluga cea neagra peste purgatoriul in care se tin rave parties. (nice touch, btw)

Si aici intervine partea de thriller. Personajele care par desprinse din comediile comuniste est-europene indulcesc putin pastila atmosferei foarte dark si industriale a subteranelor de la metrou. Pana si umorul lor paleste insa in fata misterului care te tine pe marginea curiozitatii, pana cand la sfarsit cazi ca tontul in aburul psihologic care te lasa uitandu-te peste umar toata noaptea.



Aproape ca rezoneaza a Tarantino, dar fara afectarea camp-like, ci mai degraba din aspectul neo-noir si cult.

Un fel de Twin Peaks meets Banksy popcult meets The Grim Fandango. Si mai meets ceva, dar sa nu va dau spoilere :)

10/10

Apr 15, 2009

El maquinista / The machinist (2004)

Imi plac foarte mult filmele care se pozitioneaza ca un fel de treasure hunt de semnificatii, sensuri si simboluri. si care reusesc sa imi rezoneze familiar in marele studio din spatele ochilor.

The Machinist al lui Brad Anderson mi-a lasat o puternica impresie de Neil Gaiman, mai precis de American Gods: misterul, fantasticul, jocul, atmosfera sinistra, un pic de Americana (ironic - filmat in Spania), timpul incurcat...

Si aici a intervenit o impresie de Memento, sau poate Donnie Darko? Un pic de Fight Club tarziu? Si Trevor Reznik nu suna ca un Trent Reznor anagramat? Si ce-i cu atata Dostoievski?

Christian Bale, in rolul principal, e majestuos de bolnavicios, cu cele 55 de kilograme ale lui, cu corpul emaciat pana la stadiul de schelet ambulant si cu cearcanele negre sub privirea de psihopat care isi bea cafeaua la poarta cerului, in timp ce ceasul merge inapoi.

Dar... ma opresc cu laudele la jocul lui Bale, la imaginea de dark aseptic fantasy si atmosfera sinistra. Subiectul, cum spuneam, e usor incetosat de predecesori, iar finalul cu twist nu e nici el original. Va ramane totusi unul din filmele bune de pe lista de "atmospherics".

aproape 8