Public Enemies (2009)

"Public Enemies" e un mix putin straniu, s-ar putea spune. Unii spun ca Michael Mann si-a pierdut agerimea regizorala, altii ca actorii sunt insuficient exploatati (mai ales Bale). Mie mi s-a parut ca Mann e pe val, facand o miscare curajoasa cu filmarile digitale in HD, which takes us to the main point: filmarile dau o perspectiva cu totul noua asupra unui gen exploatat frecvent de catre cineastii americani.
Prima reactie e amestecata: in mod clar nu e un film de popcorn, de vazut la Mall. As zice ca modernitatea tehnicii, in mod paradoxal, ajuta la crearea atmosferei de epoca, prin amanunte subtile, lumini atent studiate si niste unghiuri de filmare deloc hollywoodiene, dar extrem de rafinate. De fapt cred de aici dezamagirea unora ce critica filmul; "Public Enemies" reuseste sa fie epic fara sa fie hollywoodian, reuseste sa construiasca niste caractere credibile fara o poveste "in your face", reuseste sa ne arate imaginea unei Americi macinate de Marea Depresiune prin mici amanunte filmate elocvent. Un film curajos, studiat, foarte lucrat si in acelasi timp atipic si nu pentru toate gusturile, asa cum ar trebui sa indrazneasca sa fie mai multe filme mainstream. Un film pe care-mi doresc sa-l revad, pentru ca simt ca are mult de oferit si la a doua vizionare.
8.9/10 (pentru o oarecare lipsa de consistenta a personajelor secundare), but it would be rather a 9.

Fear me not (Den du frygter) (2008)

Produs de Zentropa si cu un regizor care a fost unul dintre semnatarii manifestului Dogma95, "Fear me not" nu parea genul de film cu care sa mai am rabdare. Trecand, ca spectator, prin esecurile si manierismul celor ce-au format Dogma95 (as da ca exemple doar "Dear Wendy" al lui Winterberg sau "Manderlay" al lui Von Trier), ma asteptam la un film in cel mai bun caz bine facut, dar plictisitor.
N-a fost asa. "Fear me not" e un thriller cu o tensiune interioara puternica, un film-oglinda, despre incertitudini, control si lipsa acestuia. Avem aici o poveste (construita fragmentar, in perfecta concordanta cu tonusul personajului principal) despre ceea ce se poate intampla in interiorul unei familii din middle-class. Dar nu doar atat. E vorba de o senzatie pe care-am mai avut-o vazand "Last King of Scotland", a very disturbing feeling, ca lucrurile acestea se pot intampla oricui, chiar si tie.
Din pacate acest lucru se intampla doar pana la un anume punct, pentru ca finalul filmului e un pic dezamagitor si anti-climactic (cel putin pentru mine): un pic prea grabit, un pic prea explicit, si un pic prea disociat stilistic de restul filmului. Dar, trecand peste rezolvarea putin prea mellow a deznodamantului, am ramas cu un film foarte bine pus la punct.

9 minus 0.2 puncte pentru final equals 8.8

The Chaser

Ma asteptam la un thriller bine facut, dar am primit un thriller atipic, cu accente absurde de umor negru - sau poate nu era traducerea buna? :) . Mi-a placut si partea discreta de critica sociala, si mi-a placut destul de mult si felul in care a fost filmat, si faptul ca reuseste sa fie, totusi, extrem de sumbru. Overall a solid movie, care te poate scoate din blazarea acestei veri. Recommended.

8.5/10

Star Trek (2009)

Initial nu voiam sa scriu despre Star Trek, coz it's a fresh hype si poti citi oriunde-ti intorci privirea cate ceva despre el; dar pana la urma exact asta m-a determinat sa scriu, mai exact un articol scris de un fan Trek (cred) pe Metropotam.
Exista un singur lucru mai greu decat sa continui o serie inceputa bine: sa reinvii o franciza care a dat cam tot ce putea da, s-o reinventezi. E aproape imposibil. Ei bine, JJ Abrams a reusit asta. Star Trek e un blockbuster unde momentele dramatice nu sunt overdone, umorul e suficient de politically incorrect fara a fi deplasat, sau, cum spunea cineva pe net "a movie made with a permanent twinkle in its eye"(am remarcat si a retro touch, mai ales cand vine vorba de interioarele vehiculelor spatiale). Cred ca ceea ce reuseste cu maiestrie Abrams este dozajul ingredientelor intr-un cocktail extrem de greu de preparat. Si rezultatul e savuros.

9/10.

Crank: High Voltage (2009)

Dupa Coraline (care nu mi-a placut - primul meu gand a fost ca, daca-l compari cu Corpse Bride, nu ramane nimic) si Wolverine (care e misto vizual, dar cam lalait, cam prea plin de muschii lui Hugh si are o poveste extrem de subtire) am ajuns acasa si, pentru o seara relaxanta, am pus Crank 2, stiind de la primul Crank ca un film de actiune absolut over-the-top nu are cum sa dezamageasca. Si nu m-am inselat; haideti sa va spun cum stau lucrurile. Daca nu ati vazut primul Crank, nu are rost sa discutam. Daca l-ati vazut, ei bine.. al doilea e chiar mai meserias. Singura chestie naspa ar fi ca ritmul e cumva mai scazut ca in primul. Insa..Chev Chelios e luat ca un gunoi cu lopata de zapada de pe strada, secventele de actiune care frizeaza absurdul sunt cam cate doua pe secunda, avem si o secventa cu sex in public, cafteala la greu, lots of nudity and swearing.
All in all, un film cam pentru baieti, recomandat doar daca aveti chef de ceva haios si cheap. Sigur veti exclama la final: FUCK YOU, CHELIOS!

5.7/10

Drabet (2005)

Partea finala a trilogiei lui Per Fly despre tragedia clasei de mijloc (alaturi de Arven si Bænke), Drabet (sau Manslaughter) mi-a lasat aceeasi impresie de sobrietate rafinata intalnita la multe filme nordice vazute in ultimii ani.
Spre deosebire de celalalt film despre care am scris recent aici (care, chiar daca e un film foarte bun, pana la urma, apasa intr-un mod oarecum duplicitar unele resorturi pentru a extrage reactiile spectatorului), Drabet e un film onest, realist, cu o poveste nuantata despre dileme morale, compromis si integritate. Este povestea unui om care face alegerile in care crede, insa care nu se dovedesc neaparat cele mai bune alegeri, and it ain't a story with a happy ending. Am remarcat jocul lui Jesper Christensen si tonul retinut al cinematografiei lui Per Fly, in contrast cu momentele intense ale filmului. Filmul e inchis elegant, printr-o metafora reusita: evitarea prabusirii si singuratatea lui Carsten.

Un trailer aici.
9/10

The Other Woman (2006)

..sau La sconosciuta.

Now this was a real treat, pentru ca am vazut filmul la ora 3 dimineata si, cu pauze de tigara/suc/frecat menta l-am intins pana la 6. Cred ca una dintre cele mai misto senzatii e sa intinzi un film pana apar zorile.. si sa fie si un film bun.
Cred ca adevarata valoare a filmului consta in transpunerea fara cusur a psihozei si nesigurantei in plan vizual. Filmul are una dintre cele mai bune imagini pe care le-am vazut in ultima vreme, si e regizat impecabil. N-o sa intru in detalii in ce priveste povestea (desi va pot spune ca e extrem de dark - convingatoare sau nu, asta ramane sa decideti voi), insa The Unknown Woman are:
- cel mai inspaimantator villain de la Last King of Scotland incoace, jucat de Michele Placido;
- imagine atat de expresiva incat la un moment dat e greu sa urmaresti firul povestii;
- o coloana sonora misto de tot;
- pe Giuseppe Tornatore ca regizor (Malena, Nuovo Cinema Paradiso, si toate celelalte:P )

Singura problema e lipsa de veridicitate/firesc a scenariului si sfarsitul oarecum lacrimogen. Dar, fiind vorba de fictiune, putem trece cu vederea:)
8.9 /10

Nothing but the truth (2008)

Cu un poster absolut neinspirat, Nothing but the truth merge in categoria filmelor in care un personaj mai mult sau mai putin obisnuit trage de niste ite incurcate si provoaca scandal; cam cum ne spune Wiki c-ar trebui sa fie un clasic thriller politic.
Conceput ca film despre libertatea presei (jurnalistul abuzat de sistem), Nothing but the truth nu straluceste prin mai nimic; singurul moment convingator pentru mine a fost discursul final al avocatului jurnalistei. Dealtfel, suspectez ca notele mari de pe IMDb sunt datorita subiectului care atinge pe multi (asa cum l-a atins si pe Zoso, blogger prin vocatie, jurnalist prin calificare). Mai exact povestea isi selecteaza spectatorii, iar spectatorii, satisfacuti de povestea ce le trezeste empatie din motive personale (americanii sunt extrem de sensibili cu privire la libera exprimare si drepturi), au dat nota mare.

Stabilind ca nu e un film stralucitor, putem spune totusi ca e un film destul de bun, temperat ca ton (nu isteric ca Body of Lies), cu actori decenti (merita mentionat Matt Dillon, un actor excelent si foarte underrated, dupa parerea mea) si cu o poveste destul de OK pana la twistul final, care e extrem de discutabil - rezista in plan simbolic, nu si in planul realitatilor imediate.

6.8/10

Dead Snow (2009)

Wow! M-am oprit la faza in care unul dintre personaje atarna de un intestin de zombie nazist peste marginea unei prapastii, luptandu-se cu un alt zombie (nazist, bineinteles). Campy si over-the-top, Død snø are nordic teenagers, multa zapada, dead(sic!) frozen zombies who come to life.. e imposibil sa nu-ti placa (mi-as fi dorit sa fie si ceva referire la incalzirea globala, care aduce zombies la viata - ar fi fost tare de tot). Face parte din seria de winter horror movies extrem de enjoyable, alaturi de Cold Prey si The Last Winter.

Recommended.

6.66/10 (as vrea sa fac o zvastika din numere ca nota, dar nu merge :-( )

Chiko (2008)

Produs de Faith Akin, Chiko e genul de gangster movie bun de vazut intr-o seara in care vrei un film usor, dar bine facut. Nu fac nici un secret din faptul ca prefer filmele cu gangsteri, ca popcorn movies. Sunt cateva (What doesn't kill me, Ni pour, ni contre (bien au contraire) - acesta din urma unul dintre cele mai bune noir-uri pe care l-am vazut, chiar ar trebui sa-l revad) care sunt destul de sus in topul preferintelor mele destul de amestecate.

Cum spuneam, Chiko e un film destul de cool: jucat bine (Denis Moschitto care aduce aminte de un Pacino tanar in Scarface, vesnic agitat si boiling inside, cu un Moritz Bleibtreu decent - ma asteptam mai mult de la el, mie mi se pare un tip ce promite, si cu un actor turc, Volkan Özcan, de mentionat as Chiko's sidekick), cu un subiect ce aduce aminte de Hollywoodul lui Scorsese, destul de stylish si gritty ca imagine, cu putin umor.. ar putea avea toate atributele unui film bun.

Marea problema, este, cred, lipsa de originalitate a povestii. In mare, lucrurile se petrec la fel ca in Mean Streets, Scarface, si aici lista ar putea continua la nesfarsit. Deasemenea, unele faze pueril scriptate (chestia cu masina de jucarie e jenanta) strica putin finalul filmului. Pe langa asta, amanuntele marginale sunt insuficient exploatate (relatiile cu cei apropiati, familia), lasand impresia de balast, de rezidual.
Una peste alta, un film de vazut, destul de bine pus la punct pentru un debut.
7.1/10

@ Yahoo! Video

Ben X (2007)

Consider ca filmele care prezinta un eveniment nefericit, situatii ce-ar avea si dincolo de ecran puternic impact emotional asupra spectatorului sunt din start filme unde nu primeaza valoarea artistica. De-aceea nu mi-a placut Closer (toti au fost inselati sau au inselat la un moment dat si, pe cale de consecinta, vor empatiza puternic cu personajele), de-aceea nu mi-a placut atat de mult The Pianist, si-asa mai departe. Consider ca spectatorul e tras pe sfoara, cumva.
Tocmai de-aceea am inceput sa ma uit la Ben X oarecum reticent; povestea adolescentului autist, persecutat de ceilalti, care se refugiaza pe taramul jocurilor online, intr-un univers virtual paralel parea oarecum cheesy si fumata. Am ramas surprins de cat de misto e facut filmul, si de cum regizorul tine masura, nelasand lucrurile sa deraieze. Desi pe alocuri scenariul e putin nerealist in ce priveste cursul evenimentelor, echivocul unei minti fisurate e bine surprins in film, iar twist-ul final e excelent; cinematografia angoasanta surprinde in mod fericit (pun intended) fobiile unei om inchis in el insusi, iar Greg Timmermans (un actor pe care-as mai vrea sa-l vad si in alte filme) intra in rol extrem de convingator.

8.7/10

The International (2009)

Nu-mi dau seama cum de Tom Tykwer, care m-a impresionat prin cele 2-3 filme vazute( Run Lola Run, The Perfume, The Princess and the Warrior), si care trecuse deja in zona regizorilor pe care-i agreez, a facut asemenea film. Ma gandesc ca, poate, unii regizori n-au cadere spre un anume gen sau ca filmul, ca orice proiect facut de mana omului, e supus greselii.
Cert e ca The International e extrem de slab. Abordand un subiect "actual" intr-o maniera elucubranta (bancile care trec peste legile statelor in care activeaza si, in general, peste orice), filmul nu are nici o noima: actorii joaca prost, scenariul e rizibil si plin de clisee grosiere, scenele de actiune au reusit sa starneasca rasete in sala. De fapt, filmul e atat de prost incat am avut intentia de a ma ridica pentru a pleca din sala de vreo doua-trei ori.

A big, big failure.. nu merita sa pun trailer.
2 / 10

Guest blogging: Donnie Darko (2001)

Scris de Lolek

Frank, the hideous bunny rabbit, e el insusi toata povestea filmului, spusa analogic : chit ca vatuit intr-un cocon science-fiction ca-ntr-un costum urias de iepure jigarit care vrea sa te pacaleasca, sa te momeasca cu volute de voce sibilinica si sa te piarda pe drum in interpretari para-psiho-philosophy of time travel, tot sarmul si duiosia din “Donnie Darko” are about the sound and the fury in a teenager’s heart.

Desigur, nu numai in varianta de antinomie vulgarizanta cu linia fricii si a iubirii, desi filmul e tare ironic si-si transmite mesajul pe toate nivele cu care ai putea sa empatizezi : daca esti o uscaciune de institutoare usor de dus de nas de un wanna be guru pedofil cu fata cauciucata, o sa te iei de mana cu el, o sa-l adori si preaslavesti, lumea o sa fie ca o sarma de rufa prinsa in doua carlige, unul al fricii, al' rau, urat, bleah, altu' al iubirii, al sufletului care se deschide optimist si tembel inspre lume. Daca, din contra, incrancenarea profei docte de literatura te atrage, o sa stai batz cand ea citeste Graham Greene, povesti cu tineri si incendieri, ori, daca esti un familist average, iti trimiti frumusel puslamaua la hipnoza.

Toti interpreteaza adolescenta cu ambivalentele ei ca-ntr-o matrioska care se deschide lasand in centru tanarul debusolat, fascinant la modul facil si simptomatic-juvenil de teorii incarligate despre unde de circulatie a fluxului vital si variante alternative de existenta. Fidel pana la urma teoriilor multiversice pe filiera SF, finalul e cumva suflecat, premisele sunt date peste cap, raman pe aceleasi pozitii, numai ca puse cu sus-n jos, not only because this is a mad world, dar si pentru ca versiunile astea sunt prinse firesc in imensitatea intima a unei imaginatii scindate de adolescent.Un adolescent absolut comun pana la urma - tare, tare frumos.

9.7/10

Twilight (2008) - sau cum sa ti-o tragi cu un vampir cocalar si sa fii trendy pentru ca faci asta

Un film foarte hyped, sau, cum bine zicea un amic, "un film cu vampiri cocalari". Caci ce poate excita mai mult pustoaicele de 15 ani (sau pe cele de 20 cu minte de 15) cu cont pe hi5 (chiar, Edward avea cont pe hi5?) decat un vampir care luceste a cristale Swarowski la lumina, cu freza emo-cocalar, cu super-puteri si care are o camera cu un super sistem audio unde-si aduce prietena?
Ce am remarcat cu stupefactie la Twilight e numarul de oh-uri si ah-uri pe care le pot scoate cei doi atunci cand sunt unul langa altul; e fenomenal cum dialogul unui film poate fi compus 9/10 din aceste doua interjectii, te-ntrebi de ce n-am ramas la filmul mut - ah, pentru ca nu puteam auzi cum geme micuta Bella Swan ca o vita in calduri.
Una peste alta, respect regizoarea care-a marcat istoria filmului cu asa ceva: e un film remarcabil si excitant de prost, servit ca o pastila magica pustoaicelor all around the globe. Catherine Hardwicke is a genius, an evil one: her movie sucks more than any vampire.

1.1/ 10 (pentru ca cifra 1 e insuficienta, merita doi de 1)

Burn Notice (2007) (TV Series)

Daca esti in dispozitie pentru un serial superficial despre plajele din Florida, spioni, hot chicks (pentru ca Dexter e momentan in luna de miere, out of Miami), atunci Burn Notice e pentru tine. Nu e un serial rafinat sau un serial cu spectaculoase rasturnari de situatie; e un serial cu ritm alert, care nu se ia deloc in serios si face misto de o gramada de lucruri, de la ultimele inovatii tehnice pana la mitul spionului carismatic (dadacit aici de o mama casnica si putin cam senila si ipohondra) si al femeii fatale. Un anti-007 extrem de fresh.

Bonus pentru cunoscatori: Bruce Campbell intr-un rol de mare slem (un ex-spion bautor de bere cam afemeiat si washed-out).


6.8/10

Sauna (2008)

La granita dintre horror clasic si ghost story, Sauna e putin lipsit de miza. Un film cu un scenariu interesant, desi inconsistent, si cu multe scene bune, Sauna e un horror without the thrills, cu mult lirism atunci cand nu e cazul si cu un regizor oarecum mediocru.

Good points: oboseala personajelor si scena din final, imaginea, the blend of history drama and horror.
Bad points: the rest.

5.9 /10

What doesn't kill you (2008)

Dupa parerea mea, filmul ar fi trebuit sa se numeasca "What doesn't kill you, or the way Scorsese should have made "The Departed" . N-am sa va stric placerea vizionarii vorbind despre evenimentele din film (oarecum clasica poveste a baietilor rai si a mobsterilor irlandezi din Boston), insa voi incerca sa explic de ce acest film mi-a placut atat de mult.

Cred ca adevaratul impact al filmului este abordarea intimista a lui Brian Goodman (regizor debutant, insa actor cu state vechi). Desi realizat cu un buget destul de mic, filmul reuseste sa surprinda extrem de elocvent acele momente din parcursul unui om certat cu legea in care lucrurile incep sa se clatine. Il poti numi un film despre schimbare sau un film despre alegeri si consecinte (asa cum spune si tagline-ul), insa rar vezi personaje atat de nuantat si, in acelasi timp, credibil interpretate de doi actori care fac niste roluri exceptionale in rolul celor doi frati intru rele: Brian (Mark Ruffalo), tipul dur care-si ascunde ratarea si dramele interioare in spatele drogurilor, Paullie (Ethan Hawke), tipul sigur pe el insa care realizeaza raul dinauntru. Sunt cateva scene memorabile in film, insa as nedreptati filmul enumerandu-le. Unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut.

10/10

The Three Burials of Melquiades Estrada (2005)

Imi inchipui ca e greu, ca actor, sa nu fii tentat de a prelua controlul asupra unui film si ca, in secret, acesta este visul oricarui actor ambitios si care aspira spre plurivalenta. Death to Smoochy, The Pledge, Confessions of a Dangerous Mind si mai putin reusitul (dupa parerea mea) Into the Wild (regizat deasemenea de Penn) ar fi cateva titluri pe care le-as putea da exemplu; filme ingrijit facute (The Pledge mi-a placut destul de mult, chiar), sustinute de scenarii bune.

The Three Burials e tot pe-acolo: insa ce mi-a placut e realismul imaginilor care prezinta o poveste destul de putin verosimila, cu trimiteri discrete spre probleme sociale de granita (granita Mexicului cat si granitele normalitatii), una dintre acele povesti stranii despre prietenie si promisiuni care merg dincolo de limita normalului, despre alienare si umanitate.
Desi filmul e destul de sumbru ca ton, exista momente fun in cele mai negre situatii, and the end is quite moving.

Highly recommended (dar nu pentru cei cu stomac slab).

8.9/10

Jericho (2006) (TV series)

Pe scurt, Jericho e un serial dramatic despre un apropiat viitor post-apocaliptic in America. Desigur, accentul cade pe America la fel de mult (daca nu mai mult) decat pe post-apocaliptic, pentru ca serialul reia toate temele dragi americanilor: onoare, patrie, teroristi, teoria conspiratiei, whisky, recolta porumbului, cowboys moderni, si-asa mai departe. Construit cu destul de mult suspense, Jericho e mai mult un serial despre comunitate si supravietuire decat despre circumstantele catastrofei nucleare, pigmentat cu momente de incredibila melodrama iscata de conditiile vitrege din America.Desi vorbim de suspense, gaurile din scenariu sunt atat de mari si regia e atat de corny (ca sa spun asa), incat e greu sa nu numesti Jericho, cum ar spune americanii.. mindless fun.
(Una dintre cele mai misto scapari e faptul ca, desi mancarea e pe sponci si comunitatea e amenintata cu pieirea, the booze never ends. Yay.)

6/10

Punisher: War Zone (2008)

Oh, the cheese. In strat gros, mai greu ca un extra-super-triplu topping pe o pizza. In strat mai dens decat in putina fermierului din Franta. And what a stinkin' cheese. Nu ma intelegeti gresit, filmul nu face compromisuri cand vine vorba de trash culture. Totul e prezentat fara jumatati de masura, e prost-gust in cea mai pura forma, facut cu metoda si foarte atent... insa, cum spunea si Ebert, singurul lui defect e ca "este dezgustator".

Recomandat doar daca ai chef de film absolut penal facut dupa comics, cu accente de gore.

2 / 10 (bine, daca esti dement ca zombie6, ii poti da, probabil, 10/10)