Ben X (2007)

Consider ca filmele care prezinta un eveniment nefericit, situatii ce-ar avea si dincolo de ecran puternic impact emotional asupra spectatorului sunt din start filme unde nu primeaza valoarea artistica. De-aceea nu mi-a placut Closer (toti au fost inselati sau au inselat la un moment dat si, pe cale de consecinta, vor empatiza puternic cu personajele), de-aceea nu mi-a placut atat de mult The Pianist, si-asa mai departe. Consider ca spectatorul e tras pe sfoara, cumva.
Tocmai de-aceea am inceput sa ma uit la Ben X oarecum reticent; povestea adolescentului autist, persecutat de ceilalti, care se refugiaza pe taramul jocurilor online, intr-un univers virtual paralel parea oarecum cheesy si fumata. Am ramas surprins de cat de misto e facut filmul, si de cum regizorul tine masura, nelasand lucrurile sa deraieze. Desi pe alocuri scenariul e putin nerealist in ce priveste cursul evenimentelor, echivocul unei minti fisurate e bine surprins in film, iar twist-ul final e excelent; cinematografia angoasanta surprinde in mod fericit (pun intended) fobiile unei om inchis in el insusi, iar Greg Timmermans (un actor pe care-as mai vrea sa-l vad si in alte filme) intra in rol extrem de convingator.

8.7/10