Fear me not (Den du frygter) (2008)

Produs de Zentropa si cu un regizor care a fost unul dintre semnatarii manifestului Dogma95, "Fear me not" nu parea genul de film cu care sa mai am rabdare. Trecand, ca spectator, prin esecurile si manierismul celor ce-au format Dogma95 (as da ca exemple doar "Dear Wendy" al lui Winterberg sau "Manderlay" al lui Von Trier), ma asteptam la un film in cel mai bun caz bine facut, dar plictisitor.
N-a fost asa. "Fear me not" e un thriller cu o tensiune interioara puternica, un film-oglinda, despre incertitudini, control si lipsa acestuia. Avem aici o poveste (construita fragmentar, in perfecta concordanta cu tonusul personajului principal) despre ceea ce se poate intampla in interiorul unei familii din middle-class. Dar nu doar atat. E vorba de o senzatie pe care-am mai avut-o vazand "Last King of Scotland", a very disturbing feeling, ca lucrurile acestea se pot intampla oricui, chiar si tie.
Din pacate acest lucru se intampla doar pana la un anume punct, pentru ca finalul filmului e un pic dezamagitor si anti-climactic (cel putin pentru mine): un pic prea grabit, un pic prea explicit, si un pic prea disociat stilistic de restul filmului. Dar, trecand peste rezolvarea putin prea mellow a deznodamantului, am ramas cu un film foarte bine pus la punct.

9 minus 0.2 puncte pentru final equals 8.8

The Chaser

Ma asteptam la un thriller bine facut, dar am primit un thriller atipic, cu accente absurde de umor negru - sau poate nu era traducerea buna? :) . Mi-a placut si partea discreta de critica sociala, si mi-a placut destul de mult si felul in care a fost filmat, si faptul ca reuseste sa fie, totusi, extrem de sumbru. Overall a solid movie, care te poate scoate din blazarea acestei veri. Recommended.

8.5/10

Angels and Demons (2009)

Azi am fost la cinema. Nu mai fusesem de vreo 2 ani, mai ca mi-au dat lacrimile de emotie la mirosul de floricele. Dupa aceea mi-au dat lacrimile din cauza ciripelilor din sala si mi-am adus aminte de ce n-am mai mers la cinema.

Anyways, am vazut Angels and Demons and I loved it! Film de actiune with a touch of religious conspiracy si cu efecte speciale atat de bune incat mi-au dat lacrimile si a treia oara. Nu trageti in mesager, m-am mai declarat de cateva ori un fan al genului conspirationist, dar e posibil sa va placa de-a binelea, fan Tom Hanks or not. Sau Dan Brown or not.

Daca va asteptati la o pleasca ridicola si pretentioasa cum a fost Codul lui Da Vinci, o sa aveti o oarecare surpriza. E mult mai bun. Are actiune, are un tonus sustinut, alterneaza echilibrat scenele de adrenalina cu cele de mental pushups, iar toata alergatura prin Roma si prin labirintul de mistere e ca intr-un Indiana Jones mai geeky.

Gasim inevitabil glitch-uri cusute cu ata alba in poveste, dar e de apreciat ca regizorul Ron Howard a mai triat si modelat the danbrownian crap pana cand i-a dat o forma mai mult decat acceptabila pentru un mystery thriller reusit.

Pe langa Hanks, cu morga lui relaxata obisnuita, mai avem si placerea lui Ewan McGregor si o colectie impresionanta de figuranti (cgi... sau nu) loviti pe rand de panica apocalipsei si de veneratia religioasa.

De vazut neaparat mai ales pentru scena apocaliptica de final. That's going down with a bang!

7.5/10

Crank: High Voltage (2009)

Dupa Coraline (care nu mi-a placut - primul meu gand a fost ca, daca-l compari cu Corpse Bride, nu ramane nimic) si Wolverine (care e misto vizual, dar cam lalait, cam prea plin de muschii lui Hugh si are o poveste extrem de subtire) am ajuns acasa si, pentru o seara relaxanta, am pus Crank 2, stiind de la primul Crank ca un film de actiune absolut over-the-top nu are cum sa dezamageasca. Si nu m-am inselat; haideti sa va spun cum stau lucrurile. Daca nu ati vazut primul Crank, nu are rost sa discutam. Daca l-ati vazut, ei bine.. al doilea e chiar mai meserias. Singura chestie naspa ar fi ca ritmul e cumva mai scazut ca in primul. Insa..Chev Chelios e luat ca un gunoi cu lopata de zapada de pe strada, secventele de actiune care frizeaza absurdul sunt cam cate doua pe secunda, avem si o secventa cu sex in public, cafteala la greu, lots of nudity and swearing.
All in all, un film cam pentru baieti, recomandat doar daca aveti chef de ceva haios si cheap. Sigur veti exclama la final: FUCK YOU, CHELIOS!

5.7/10

Kontroll (2003)

A fost un weekend cu filme bune, cireasa de pe tort fiind un thriller unguresc glumet si putin fantastic despre gastile de... controlori de bilete de la metroul din Budapesta :)

Cu un simt al umorului daramator (un pic de pulp, un pic de slapstick, comic de situatie, de caracter si black humour cu gramada), regizorul Nimrod Antal adauga la sablonul personajului detestat prin definitie de oricine (omul cu amenda) o aura eroica de gang wars, cu good guys si bad guys, cu micul Nemesis inarmat cu sprayul de graffiti si marele Nemesis care isi falfaie misterios gluga cea neagra peste purgatoriul in care se tin rave parties. (nice touch, btw)

Si aici intervine partea de thriller. Personajele care par desprinse din comediile comuniste est-europene indulcesc putin pastila atmosferei foarte dark si industriale a subteranelor de la metrou. Pana si umorul lor paleste insa in fata misterului care te tine pe marginea curiozitatii, pana cand la sfarsit cazi ca tontul in aburul psihologic care te lasa uitandu-te peste umar toata noaptea.



Aproape ca rezoneaza a Tarantino, dar fara afectarea camp-like, ci mai degraba din aspectul neo-noir si cult.

Un fel de Twin Peaks meets Banksy popcult meets The Grim Fandango. Si mai meets ceva, dar sa nu va dau spoilere :)

10/10

Butterfly Effect: Revelation (2009)

In ciuda titlului care ar trebui sa ne izbeasca retina cu lumina revelatiei calatoriei in timp si a efectului batailor aripilor de fluture, B.E. (3) este un film abominabil. As inventa o limba noua numai ca sa descriu cat de prost este.

Aparent este episodul 3 din epopeea saritorului in timp, pe 2 l-am ratat si imi pare rau ca n-am avut mai multa minte sa il evit si pe asta. Dar imi plac povestile cu lumi paralele, cu calatorii in timp, paradoxuri, teorii, probabilitati, the whole 9 yards. In naivitatea mea, am sperat la ceva mai mult decat originalul.

Daca ati vazut B.E. 1 si v-a placut, ramaneti cu frumoasa amintire. Asta e o copie palida, cu un scenariu idiot de similar si plin de gauri ca un svaiter, cu povestea trasa si intinsa ca cascavalul (pun intended), cat sa iasa de-un thriller rahitic.

Daca ati vazut B.E 1 si nu v-a placut, run. E un film hidos de prost, a carui singura calitate este potentialul vomitiv.

1/10 si nici nu pun trailer, ca nu merita.

The Other Woman (2006)

..sau La sconosciuta.

Now this was a real treat, pentru ca am vazut filmul la ora 3 dimineata si, cu pauze de tigara/suc/frecat menta l-am intins pana la 6. Cred ca una dintre cele mai misto senzatii e sa intinzi un film pana apar zorile.. si sa fie si un film bun.
Cred ca adevarata valoare a filmului consta in transpunerea fara cusur a psihozei si nesigurantei in plan vizual. Filmul are una dintre cele mai bune imagini pe care le-am vazut in ultima vreme, si e regizat impecabil. N-o sa intru in detalii in ce priveste povestea (desi va pot spune ca e extrem de dark - convingatoare sau nu, asta ramane sa decideti voi), insa The Unknown Woman are:
- cel mai inspaimantator villain de la Last King of Scotland incoace, jucat de Michele Placido;
- imagine atat de expresiva incat la un moment dat e greu sa urmaresti firul povestii;
- o coloana sonora misto de tot;
- pe Giuseppe Tornatore ca regizor (Malena, Nuovo Cinema Paradiso, si toate celelalte:P )

Singura problema e lipsa de veridicitate/firesc a scenariului si sfarsitul oarecum lacrimogen. Dar, fiind vorba de fictiune, putem trece cu vederea:)
8.9 /10

Crash (1996)

Duminica a murit J.G. Ballard, iar coincidenta face ca eu tocmai sa ma fi apucat in ziua aceea sa citesc Crash.

Daca despre autor o editura a exclamat, trimitand inapoi manuscrisul Crash, "This author is beyond psychiatric help. Do not publish!", despre regizor, Cronenberg, nu poti spune ca a urmat intocmai aceleasi linii cu ecranizarea.

Desi cartea nu e printre cele mai prietenoase, filmul mi s-a parut destul de sec. Pastreza unilateralitatea parafiliei legate de masini si accidente, dar e destul de sarac in elemente grafice, ceea ce nu inseamna ca nu are suficiente scene de sex :), e rated +17 tocmai de asta.

Nu, ceea ce ii lipseste este implicarea in fantezia sexuala. Si a imaginii, si a mea, privitorul. Citesc despre an homunculus of blood, semen and engine coolant si vad... o balta in care sclipoceste un far. Detaliul lipicios si macabru al fetisului legat de accidente, de membre amputate si proteze, se pierde in favoarea unui cadru larg si cuminte, cu perna peste sani.

Daca nu mai disecam filmul dupa carte, ne place mai mult, pentru ca odata intrat in atmosfera, in fundal pulseaza erotismul latent al regizarii marelui orgasm, orgasmului fatal, cu scheme, role-playing, fantezii, schimbatoare de viteza falice, accidente sangeroase, cicatrice hidoase si balti de umori amestecate.

Daca mai lasi de la tine sa curga o amintire de Christine a lui Stephen King si-o impresie de Palahniuk, imaginea se completeaza.

7/10

Io non ho paura / I'm Not Scared (2003)

Well, I was. Io non ho paura nu e un horror movie, dar e un mild thriller in care cele cateva momente cu adevarat tensionate te pregatesc incet de tot, cu precizia unor degete care iti cauta punctul sensibil si iti prelungesc incordarea pana cand nici nu mai respiri, apoi bam, boo!

Cu actiunea plasata in anii de plumb ai Italiei (ecranizare dupa cartea lui Niccolò Ammaniti), filmul are un setting care mi-a adus aminte de De Noorderlingen, un grupulet de case, o comunitate firava in the middle of fuckin' nowhere, iar dincolo de ziduri... paradisul (spre deosebire de The Northerners, unde peisajul era arid, semnalandu-ti pericolul parasirii cercului de siguranta).

In minunea de peisaj bucolic care sta intr-o permanenta simetrie (jumatate galbenul lanului de grau, jumatate albastrul curat al cerului), se intampla toata povestea sensibila din I'm Not Scared, plina de personaje foarte bine cladite si jucate extrem de frumos.

Regizorul Gabriele Salvatores (ce imi mai recomandati de el?) invarte lanul ala pe degete si il joaca exact cum vrea, il face sa vibreze, sa cante, sa se miste, sa fie viu. Poate e o chestie subiectiva, dar zau daca pot sa imi amintesc o alta asemenea relatie organica a regizorului cu... un decor.

9/10 pentru ca mi se pare ca finalul e ... scuzati expresia, un pic bullshitizat

El maquinista / The machinist (2004)

Imi plac foarte mult filmele care se pozitioneaza ca un fel de treasure hunt de semnificatii, sensuri si simboluri. si care reusesc sa imi rezoneze familiar in marele studio din spatele ochilor.

The Machinist al lui Brad Anderson mi-a lasat o puternica impresie de Neil Gaiman, mai precis de American Gods: misterul, fantasticul, jocul, atmosfera sinistra, un pic de Americana (ironic - filmat in Spania), timpul incurcat...

Si aici a intervenit o impresie de Memento, sau poate Donnie Darko? Un pic de Fight Club tarziu? Si Trevor Reznik nu suna ca un Trent Reznor anagramat? Si ce-i cu atata Dostoievski?

Christian Bale, in rolul principal, e majestuos de bolnavicios, cu cele 55 de kilograme ale lui, cu corpul emaciat pana la stadiul de schelet ambulant si cu cearcanele negre sub privirea de psihopat care isi bea cafeaua la poarta cerului, in timp ce ceasul merge inapoi.

Dar... ma opresc cu laudele la jocul lui Bale, la imaginea de dark aseptic fantasy si atmosfera sinistra. Subiectul, cum spuneam, e usor incetosat de predecesori, iar finalul cu twist nu e nici el original. Va ramane totusi unul din filmele bune de pe lista de "atmospherics".

aproape 8

Nothing but the truth (2008)

Cu un poster absolut neinspirat, Nothing but the truth merge in categoria filmelor in care un personaj mai mult sau mai putin obisnuit trage de niste ite incurcate si provoaca scandal; cam cum ne spune Wiki c-ar trebui sa fie un clasic thriller politic.
Conceput ca film despre libertatea presei (jurnalistul abuzat de sistem), Nothing but the truth nu straluceste prin mai nimic; singurul moment convingator pentru mine a fost discursul final al avocatului jurnalistei. Dealtfel, suspectez ca notele mari de pe IMDb sunt datorita subiectului care atinge pe multi (asa cum l-a atins si pe Zoso, blogger prin vocatie, jurnalist prin calificare). Mai exact povestea isi selecteaza spectatorii, iar spectatorii, satisfacuti de povestea ce le trezeste empatie din motive personale (americanii sunt extrem de sensibili cu privire la libera exprimare si drepturi), au dat nota mare.

Stabilind ca nu e un film stralucitor, putem spune totusi ca e un film destul de bun, temperat ca ton (nu isteric ca Body of Lies), cu actori decenti (merita mentionat Matt Dillon, un actor excelent si foarte underrated, dupa parerea mea) si cu o poveste destul de OK pana la twistul final, care e extrem de discutabil - rezista in plan simbolic, nu si in planul realitatilor imediate.

6.8/10

Ne le dis à personne (2006)

O poveste politista extrem de elaborata, cu acel gen de scenariu care nu te lasa sa te joci cu posibilitatile, te incurca intr-o plasa de piste false si fundaturi, iar la sfarsit, Agatha Christie m.o., bang, the confession.

In ciuda labirintului, pe alocuri cam neplauzibil si fortat, Ne le dis à personne al lui Guillaume Canet e un thriller destul de solid, cu actiune alerta, cu actori buni - mi-au placut François Cluzet, André Dussollier si Kristin Scott-Thomas - si presarat cu accese de romantism usor siropos care aduce filmele franceze, fie ele cat de hardboiled, mai aproape de privitor.

Un plus si pentru coloana sonora, aleasa cu grija si aparand foarte rar, doar in momentele sensibile.

7.5/10

Taken (2008)

Regizorul si scenaristul filmului Banlieue 13, Morel si Besson, si-au reunit iar fortele intr-un thriller de actiune in care nu stiu cum naiba l-au cooptat pe Liam Neeson in rolul caftangiului top secret care face praf cu o singura mana mafia albaneza din Paris, cu piciorul stang bate si politia franceza, iar cu mana ramasa libera isi imbratiseaza protector familia.

Taken e un film care poate intra pe un loc decent in topul realizarilor cinematografice cu cele mai multe oase rupte, pumni in gura, explozii degeaba si altele din arsenalul filmelor de actiune. On a killing spree, Mr. Neeson face, ca orice american la Paris care se respecta, haos.

Desi incearca sa sensibilizeze privitorul cu pretextul traficului de femei si al retelei de prostituate fara voie, ne-axandu-se decat secundar pe asta, nu ramane decat un film de actiune (acceptabil) dar destul de plictisitor si nefericit de previzibil. Daca vreti un film bun despre cum se alimenteaza industria curvelor in Europa, va recomand Lilya 4-ever.

5/10

Knowing (2009)

Recunosc cu mana pe inima: am vazut Knowing doar ca sa verific un fapt semnalat acum putin timp de cracked.com: Nicholas Cage joaca in filme in care poate folosi lanterne :)

Si acum, o intrebare de 5 puncte:

Do you s'ppose Mr. Cage uses a flashlight in Knowing?

Yeeees, repeatedly.

Si bonus:


How am I supposed to stop the end of the world?


Prima parte, cu un pic de mystery, creepiness si numerologie a fost moderat inghitibila, pentru ca sunt un consumator destul de fraier de semi-occult mumbo jumbo (mie mi-a placut si 23... *blush).

Dupa momentul bonus de mai sus, cand m-a bufnit iremediabil rasul si incepeam deja sa regret timpul pierdut, din pacate tonul filmului o ia razna pe campiile scientologice si ale apocalipsei.

Ce avem deci in strutocamila asta de film? Numerologie, o spoiala de stiinta, capsula timpului, apocalipsa pending, nebunul care spune adevarul, precognition, scriere automata, explozii, avioane in cadere, dezastre, extraterestri, ufo-uri, sfarsitul lumii, paturica de ozon, iepuri albi si Adam si Eva. Ugh.

4/10

The International (2009)

Nu-mi dau seama cum de Tom Tykwer, care m-a impresionat prin cele 2-3 filme vazute( Run Lola Run, The Perfume, The Princess and the Warrior), si care trecuse deja in zona regizorilor pe care-i agreez, a facut asemenea film. Ma gandesc ca, poate, unii regizori n-au cadere spre un anume gen sau ca filmul, ca orice proiect facut de mana omului, e supus greselii.
Cert e ca The International e extrem de slab. Abordand un subiect "actual" intr-o maniera elucubranta (bancile care trec peste legile statelor in care activeaza si, in general, peste orice), filmul nu are nici o noima: actorii joaca prost, scenariul e rizibil si plin de clisee grosiere, scenele de actiune au reusit sa starneasca rasete in sala. De fapt, filmul e atat de prost incat am avut intentia de a ma ridica pentru a pleca din sala de vreo doua-trei ori.

A big, big failure.. nu merita sa pun trailer.
2 / 10

Cronos (1993)

Cronos e un thriller (catalogat chiar la horror) care e pentru mine foarte sus in topul fantasy-urilor mexicanului Guillermo del Toro.

Cu cel mai mare buget pe care il avusese vreodata pana in '93 un film mexican, Cronos se leaga de metafizica timpului si a imortalitatii, condimentata cu misterul esoterismului medieval, una din retetele cele mai reusite ale unui scenariu. Asta daca e facuta discret si cu gust, pentru ca altfel iti iese ori Codul lui Da Vinci, ori... Indiana Jones.

Tensionat exact atat cat trebuie ca sa te crispezi in fata ecranului asteptand cu sufletul la gura ceva ingrozitor, fara subterfugii facile si efecte de prost gust, cu o naturalete si o sinceritate a scenelor mai "horror", care nu te lasa sa ghicesti, ci ti se revela in fata in toata splendoarea lor dureroasa, mi se pare mai reusit decat aclamatul Laberinto del fauno, care minimizeaza trairea umana in fata efectului fantastic.

Din pacate spre final scenariul isi pierde forta, povestea se dilueaza, personajele devin si ele cam transparente. Ron Perlman, in prima lui colaborare cu del Toro, nu e atat de hardcore pe cat i-ar fi cerut rolul, dar are sarm, indiscutabil. Mi-a placut in schimb Federico Luppi, care a revenit in distributia lui del Toro in Espinazo del diablo si in Labirint.

7.9/10

Vozvrashcheniye / The Return (2003)

Rar am vazut un film atat de tensionat (caruia pot sa ii spun fara retineri thriller artistic), in care tensiunea sa se stinga atat de natural, cam ca in viata, cand ti-e frica de ceva ce poate sa se intample si totul iese pana la urma bine... pana cand tragi cand nu te astepti o carte proasta.

Intoarcerea e un film rusesc (primul) al regizorului Andrei Zvyagintsev despre o scurta vacanta incomoda si spinoasa a unui tata, intors acasa ca fiul risipitor dupa 12 ani de absenta, cu cei doi baieti ai sai pe care ii scoate "la padure".

E fascinant de urmarit toata istoria nu atat pentru actiune, cat pentru tensiunea psihologica de care vorbeam mai devreme si care te trage cu o ata periculoasa intr-o stare de nesiguranta care iti urca un nod in gat.

Filmul are o imagine grozava, unghiuri foarte largi (o senzatie incredibila de spatiu), un stil interesant de filmare pe intuneric (dupa care am luat notite pentru fotografia noaptea) si o tenta lichida si verzuie (foarte yin toata constructia cinematografica). Actorii, mai ales cei doi pustani, sunt incredibil de maturi si de naturali, dand dovada de o stapanire a artei cum n-am vazut la multi actori adulti (mai ales romani).

9/10 pentru ca mi se pare ca m-a lasat cu prea multe capete de ata nelegate

Amores perros / Love's a bitch (2000)

Stiti bancul cu oaia roz? Nu vi-l spun, pentru ca e prost in sine, dar se foloseste de un concept interesant. Oaia dispare brusc din poveste si reapare 20 de bancuri mai tarziu. Micul efect al bataii aripilor de... oaie roz.

Pe un mecanism similar merge si povestea din filmul mexican Amores Perros sau mai degraba povestile, pentru ca mica oaie roz, interpetata in acest film de un rottweiler mare si negru, e bang-ul care pune in miscare lumile mai multor oameni, aparent fara nici o legatura intre ei.

Regia ii apartine lui Alejandro Gonzales Iñárritu (21 Grams, Babel) si i-a adus chiar si o nominalizare la Oscar in 2001 (Best Foreign Movie). In rol principal - un alt produs valoros al Mexicului, Gael Garcia Bernal, care imi place intotdeauna foarte mult, cu figura lui subtirica de vagabond romantic si credincios.

Scenariul, foarte bine facut, schimba brutal tonul de trei ori pe parcursul a celor 2,5 ore de film:
- de la mancatul de sub unghii pe dupa blocurile gri si micul infractor care pana la urma si-o ia regeste en el culo de la dreptatea divina...
- la o viata aseptica in the upper middle class daramata ca un castel de carti de joc masluite de the big Trickster up there
- si in sfarsit, la o serie de drame de familii atipice.

Si totul din cauza nenorocitului de caine.

In rest, muzica (incepand hip hop-ish de cartier, terminandu-se cu un trip hop plin de spleen), jocul actorilor, imaginea, decorurile, regia... mi-au dat la adunare:

9/10

The Escapist (2008)

Filmele despre evadari din inchisori - un subiect inepuizabil. Mereu vor gasi un alt plan, o alta inchisoare, o alta drama afara.

Pe The Escapist l-as fi catalogat la "mild spre low" action rush, pentru ca povestea e subtire, intriga usoara, evadarea banala. Nu te poti opri sa te gandesti la Shawshank Redemption, Prison Break, Cool Hand Luke, iar daca te plictisesti foarte tare, chiar si la O Brother. Si iti mai amintesti si de Oz si te gandesti "ce prison for sissies mai e si asta"?

Iar firul narativ, alternand cu flashbackuri, e agasant ca o partida de sex pe care o intrerupi la 5 minute ca sa mai vezi o reclama. Adrenaline rush down the drain.

Finalul insa saves the day. No spoilers, dar sunt asa de rare filmele care in secunda cand se termina iti deruleaza toata banda inapoi, incat trebuie sa ma extaziez in fata acelui tertip narativ (the writer as The Trickster) de a te face sa vomiti povestea ca sa intelegi ce ai mancat.

6.5/10

The Fourth Man (2007)

Un thriller sarbesc, bine documentat (referirile la Mafia creata pe ramasitele serviciilor secrete din timpul lui Tito isi gasesc suport in real), bine facut. Pe undeva putin cliseu hollywoodian (Bourne shit), dar all in all destul de enjoyable.

7.5/10
Subtitrare: Engleza