Public Enemies (2009)

"Public Enemies" e un mix putin straniu, s-ar putea spune. Unii spun ca Michael Mann si-a pierdut agerimea regizorala, altii ca actorii sunt insuficient exploatati (mai ales Bale). Mie mi s-a parut ca Mann e pe val, facand o miscare curajoasa cu filmarile digitale in HD, which takes us to the main point: filmarile dau o perspectiva cu totul noua asupra unui gen exploatat frecvent de catre cineastii americani.
Prima reactie e amestecata: in mod clar nu e un film de popcorn, de vazut la Mall. As zice ca modernitatea tehnicii, in mod paradoxal, ajuta la crearea atmosferei de epoca, prin amanunte subtile, lumini atent studiate si niste unghiuri de filmare deloc hollywoodiene, dar extrem de rafinate. De fapt cred de aici dezamagirea unora ce critica filmul; "Public Enemies" reuseste sa fie epic fara sa fie hollywoodian, reuseste sa construiasca niste caractere credibile fara o poveste "in your face", reuseste sa ne arate imaginea unei Americi macinate de Marea Depresiune prin mici amanunte filmate elocvent. Un film curajos, studiat, foarte lucrat si in acelasi timp atipic si nu pentru toate gusturile, asa cum ar trebui sa indrazneasca sa fie mai multe filme mainstream. Un film pe care-mi doresc sa-l revad, pentru ca simt ca are mult de oferit si la a doua vizionare.
8.9/10 (pentru o oarecare lipsa de consistenta a personajelor secundare), but it would be rather a 9.

Pride and Glory (2008)

Cand o apuci pe cararea prea batuta a filmelor cu politisti corupti, cu familii de politisti si cu inevitabila confruntare good cop-bad cop, e important sa gasesti un catch care sa te diferentieze oarecum de restul gloatei.

Cred ca Gavin O'Connor l-a gasit, si desi Pride and Glory nu e o capodopera a genului, ceea ce-l ridica este felul in care sunt portretizate personajele, atat cele principale cat si cele secundare. Nu mi se intampla des sa vad oameni in filme, cu atat mai putin in cele politiste, desi tendinta generala este e a umaniza omul legii.

Si apropo de filme cu politisti, 'mnezeu stie care o fi perceptia generala a americanilor despre politaii lor, dar tot timpul am stat sa imi imaginez cum ar arata un asemenea film cu gaborii nostri gusati si burtosi si cu privirea albastra pe sub chipiu...

Frumos personajul si jocul lui Colin Farrell, mi-a placut si Edward Norton, desi e departe de a avea un rol de compozitie. Cateva momente rizibile sunt reusit compensate de vreo 2-3 scene destul de puternice, despre care m-am amuzat sa citesc ca au oripilat publicul din cinema-urile americane :)

6.5/10

Ne le dis à personne (2006)

O poveste politista extrem de elaborata, cu acel gen de scenariu care nu te lasa sa te joci cu posibilitatile, te incurca intr-o plasa de piste false si fundaturi, iar la sfarsit, Agatha Christie m.o., bang, the confession.

In ciuda labirintului, pe alocuri cam neplauzibil si fortat, Ne le dis à personne al lui Guillaume Canet e un thriller destul de solid, cu actiune alerta, cu actori buni - mi-au placut François Cluzet, André Dussollier si Kristin Scott-Thomas - si presarat cu accese de romantism usor siropos care aduce filmele franceze, fie ele cat de hardboiled, mai aproape de privitor.

Un plus si pentru coloana sonora, aleasa cu grija si aparand foarte rar, doar in momentele sensibile.

7.5/10

The Last Confession of Alexander Pearce (2008)

Pe vremea cand Australia era colonizata mai mult de puscariasi englezi, adica pe la 1820, nu exista sarma ghimpata, iar inchisorile nu aveau nevoie de garduri, pentru ca daca fugeai, mureai de foame pe marele continent arid.

Paranteza: There will be spoilers, dar e mai simplu sa considerati filmul mai degraba un documentar artistic, o "reconstituire" (runtime: 60 min)

Si totusi 8 oameni scapa. 3 luni mai tarziu e recuperat unul singur, care recunoaste sincer si cu stomacul ghioraind de foame ca pe ceilalti... i-a mancat.

Departe de a fi un film despre canibalism, "Ultima confesiune..." este un pretext de discutie asupra conditiei umane si antropologiei, filozofand cu streangul de gat sau cu biblia in mana.

Docu-drama se deruleaza pe doua directii, cea care ne arata "direct" experienta lui Pearce prin munti, tensionata, plina de adrenalina si temeri si cea "de dupa", cand monstrul cu chip de om e legat in lant de un zid si, asteptandu-si sentinta, cere sa vorbeasca cu un preot - o parte cel putin la fel de interesanta ca si hipnotica reconstituire a ultimei cine.

Further references:
Mi-am adus aminte de cele 227 de zile ale lui Pi intr-o salupa prin Pacific, cand vegetarianul convins a trebuit sa omoare si sa manance... pesti :) .

O alta scena care ma bantuie de cand eram copil este cea din cartea lui Burroughs, Tarzan of the jungle, cand o mana de naufragiati intr-o barca ajung, morti de foame, la concluzia rationala si umana ca trebuie sacrificat cineva pentru binele grupului si ziua trag democratic la sorti, pentru ca noaptea sa se pandeasca precum hienele, cu ochii sticlind de foame.

Si intotdeauna m-am intrebat, ca si aseara, cu stomacul cam intors pe dos de foamea carnivora a lui Pearce, eu ce-as face? Eu, omul modern cu puternice inclinatii vegetariene care nu mai omoara nici gandaci de bucatarie, ce-as face cu umanitatea mea in fata instinctului de supravietuire?

PS. Ati mancat vreodata salata de frunze de papadie? E foarte sanatoasa ;-) And I ain't no jokin'.

10/10

In the Electric Mist (2009)

Rin Tin Tin:

"And the past is now your future.." - DCD

In the Electric Mist e acel gen de film. Either hate it or love it. Si daca e vorba sa-ti placa, nu e usor s-ajungi acolo, pentru ca Electric Mist e un film-aluzie. De la trecutul intunecat al sudistilor pana la uraganul Katrina (discret pomenit), de la cliseele verbale ale Sudului pana la stereotipurile tipice pentru hardboiled detective stories (masini decapotabile, interogatorii ad-hoc, etc), Electric Mist reuseste sa treaca prin toate, ambiguu si psihedelic, si nu se opreste la ele, ci merge mai departe, intr-un dimensiune suspendata, halucinatorie, unde soldatii razboiului de secesiune bantuie mlastinile de langa oras si unde drumurile ce duc in afara orasului te intorc, inexplicabil, in acelasi spatiu fantomatic. Unde lucrurile nu-si gasesc pacea, unde superstitiile au trup si forma, si unde granita dintre fictiune si realitate e subtire ca un abur ce pluteste deasupra mlastinii.

8.5/10


Zeeny:

Ia spuneti voi, piratii mosului, de cand n-ati mai vazut un film politist cu Tommy Lee Jones (in rolul politistului principal)? Si nu-i asa ca abia asteptati sa vedeti un film cu prostituate moarte, un mafioso local si o crima veche de 40 de ani, rezolvate toate de batranul politai cu un dosar putin subred din cauza alcoolismului si a oamenilor rai care ii pun bete in roatele investigatiilor?

Desi povestea din In the Electric Mist e cam expirata, filmul nu e tocmai rau: good acting, good directing & filming, coloana sonora faina si un iz de mister si de "hoodoo", pe care eu il simt pe sira spinarii in toata filmele in care se aude dialectul cajun de Louisiana.

Regizat de Bertrand Tavernier, filmul este o ecranizare a unuia din best seller-urile politiste ale lui James Lee Burke, scriitor american de mystery & crime novels, in care personajul politistului Dave Robicheaux pare sa fie ceva mai complex si mai interesant decat cel oferit lui Jones in filmul asta.

Un bonus point pentru John Goodman, foarte sobru si slick in rolul mafiotului (si cu o barba foarte... becoming)

PS. Daca reuseste careva sa imi trimita si mie piesa pe care se deruleaza genericul... you'd be a sweetheart :-)

6/10

Thick as Thieves (2009)

Cred ca ultimul rol mare al lui Banderas a fost Puss in Boots. Eu m-as mandri cu el si m-as retrage in glorie. Dar nuu... pana la Shrek 4 trebuie sa ne aducem aminte de the latin lover, acum intr-o noua prezentare de bad boy with a charming twist and acting oh-so-bad.

De ce ai vrea sa vezi Thick as Thieves?

- Ca e cu Banderas? Am eliminat mai sus posibilitatea asta.
- Ca e cu Morgan Freeman? E o scuza buna (a mea asta a fost), dar nu suficienta. Mr. Freeman incepe sa joace in niste filme tare proaste lately si pe acelasi tipic de roluri. Remember Wanted?
- Ca e cu Marcel Iures? Si asta e o scuza buna, dar nu-l vezi decat intr-un biet post secundar, unde joaca rolul unui... rus! evident.

Regizoarea este o doamna (Mimi Leder) care pare sa fi pus mana pe niste bani de productie (serialele tv se platesc bine, banuiesc) si pe multe casete cu heist movies si s-a gandit ca daca face un conspect dupa toate, i-o iesi ceva bun din asta (stiti cum se zice, daca iei dintr-o singura sursa, e plagiat, daca iei din mai multe, e documentare).

Ei bine, nu. Faceti-va un bine. Skip this one. Nu merita in a million years.

3/10

You Kill Me (2007)

Vine o vreme cand constati cu tristete ca bautura incepe sa intervina din ce in ce mai des in viata ta si sa iti amentinte cariera si familia.

Si mai ales daca esti un hitman mafiot polonez a carui familie lupta cu alti mafioso (irlandezi si... chinezi) pentru suprematia unui oras mare cat Galatiul, te gandesti serios ca trebuie sa te iei in maini si sa te cureti, ca sa nu fii curatat.

OK, asta-i povestea pe scurt - You Kill Me e o comedie neagra extrem de simpatica - genul de film pe care l-as putea vedea over and over.

Un Ben Kinglsey cu o morga de statuie resemnata cu toti porumbeii din lume, o Tea Leoni absurda in umorul ei sec, ca de obicei, iar in fundal Bill Pullman, Luke Wilson si Dennis Farina... si omg! cadavrul ala e Buscemi?! Regizorul John Dahl pastreaza o tacere misterioasa asupra acestui amanunt.

8/10

Nota: se poate vedea zilele astea si pe HBO comedy. Stiu, pentru ca dupa ce l-am vazut aseara de pe dvd, the midnight insomnia m-a trezit pe la 3 noaptea, cand ... l-am mai vazut inca o data pe bucati in timp ce faceam surfing pe tv.

Cum spuneam - over and over. 3rd time's a charm - de data asta am si scris despre el :)

No Country for Old Men (2007)

Nu am recunoscut stilul Coen. Un film in seria Clint Eastwood, cu tenta mai intunecata. Un film in care Javier Bardem joaca rolul Joker-ului (dealtfel pe toata durata filmului am avut senzatia ca il urmaresc pe Heath Ledger mascat). Are aceeasi putere ca si Joker-ul, cand apare ocupa ecranul, este dealtfel filmat de multe ori de aproape, fata lui masiva, cu falci enorme si cu parul care ii acopera tot chipul aproape il face neuman, fara expresie. Dealtfel el ucide fara remuscare: una din cele mai de efect scene ale filmului, (in care poti recunoaste pe coen, absurdul din XX, in care George Clooney il omoara din greseala pe tipul din debara) este momentul in care Javier ajunge la sotia lui Josh Briolin si o omoara, spunandu-i senin ca o face din simplu motiv ca i-a promis sotului – deja mort).

In rest nu m-a impresionat cum sunt spre exemplu Barton Fink, sau Fargo.
Totusi recomand. Nota: 7-8, pentru jocul actorilor.

The Fourth Man (2007)

Un thriller sarbesc, bine documentat (referirile la Mafia creata pe ramasitele serviciilor secrete din timpul lui Tito isi gasesc suport in real), bine facut. Pe undeva putin cliseu hollywoodian (Bourne shit), dar all in all destul de enjoyable.

7.5/10
Subtitrare: Engleza

Burn After Reading (2008)

But don't delete after viewing!
In sfarsit ceva misto in boxoffice anul asta. Recunosc sincer, am adormit de doua ori la prima jumatate de ora, care -imi mentin parerea- e cam plicticoasa si nu promite nimic din dezastrul (in sens bun) care urmeaza.

Tagline-ul cel mai expresiv pentru Burn After Reading cred ca ar fi un citat din film: Jesus Christ, what a clusterfuck!

N-am nici pe departe intentia sa dau vreun sinopsis, povestea e prea reusita asa, in forma de cookie chinezesc, cu surpriza la pauza.

Pe langa scenariu si regie (Coen Brothers), nota maxima o iau cei trei protagonisti, John Malkovich, George Clooney si un Brad Pitt hilar si parodic, pe care il clasasem de multisor si pe nedrept intr-un grad actoricesc inferior.

Nici la Clooney nu eram prea convinsa de versatilitate, dar finalul din Burn After Reading le-a refacut amandurora ierarhia, ducandu-ma la concluzia ca oricat de buna ar fi papusa, it's all in the man who pulls the ropes up there.

8.7/10
(pentru ca amandoua actritele principale, desi bune in felul lor scandural, nu mi-au placut defel, nici ele, nici problemele lor: Francis McDormand si Tilda Swinton)

Restraint (2008)

Un film cu orizont de asteptare zero, facut doar din clisee. Ce o fi atat de fascinant la sablonul ostaticului in propria lui casa? (vezi Funny Games, de exemplu)

Cateva idei interesante ar avea totusi: un pic de joaca in jurul ideii de agorafobie, un pic de Stockholm syndrome inversat, putin role play. Din pacate regizorul (cu un "palmares" extrem de redus) nu face mare lucru cu ele si nu mi s-a parut ca exploateaza nici actorii (absolut necunoscuti), care arata ceva potential, mai ales Moyer.

3/10

Sleuth (1972 si 2007)

Cele doua filme Sleuth sunt bazate pe piesa de teatru a lui Anthony Shaffer si pastreaza amandoua acea teatralitate specifica scenei si o distributie minima de... 2.

Cel din 1972, cu Laurence Olivier si Michael Caine, in regia lui Joseph Mankiewicz, este o joaca de la un capat la celalalt, un flirt cabotin al personajelor care nu-s niciodata ceea ce par a fi.

Atmosfera e relaxata - sunt anii '70, cand suna la usa, nu te astepti sa fie chiar Alex de Large, dar are totusi un pronuntat aspect grotesc din cauza jocurilor si jocului dus atat de absurd de departe.


10/10



Sleuth din 2007 beneficiaza de bagheta unuia din preferatii mei, Kenneth Branagh. M-am mirat doar ca n-a jucat chiar el in rolul lui Milo, dar probabil Jude Law a facut o treaba mai buna. Alaturi de el,... tot Michael Caine, jucand celalalt rol principal, 35 de ani mai tarziu.


Varianta din 2007 isi pierde relaxarea. Jocul ramane, dar e incordat si rece, mai degraba un duel.

Desi mi-a placut agatarea neortodoxa a camerei de filmat in cele mai neobisnuite colturi si mi-au placut si actorii... cred ca scenariul a avut de pierdut in fata brizbizurilor fancy de filmare.

Daca la originalul din '72 mi-a placut exact acea gregaritate prefacuta a teatrului, pentru ca pe scena se moare si se omoara comentand pe larg evenimentul, cel din 2007 e sec, rece si la obiect. Cam ca in viata.

8/10



Desi pare neobisnuit sa vezi un original si un remake unul dupa altul, le recomand la pachet. Nu-s la fel si pot fi considerate... episoade din Michael Caine acum si atunci.

Funny Games (2007)

Funny Games nu e funny catusi de putin, in schimb e deosebit de prost.

Sub pretextul subtire al thrillerului si torturii psihologice fine, Michael Haneke isi reface dupa 10 ani propriul film, in engleza, cu alti actori. Why oh why?

Personajele sunt putin credibile, cei doi idioti din posterul din stanga sunt iesit din comun de enervanti si daca am sa-i mai vad in vreun film am sa imi pastrez cu siguranta impresia.

Pana si kinetica scenelor mi s-a parut ridicola. Ritmul actiunii este incet (pana la telecomanda, care pare o gluma proasta in context), iar capodopera cred ca este o scena greoaie de vreo 8 minute filmata continuu. Tarkovsky ar fi mandru. Sau ar rade si cu fundul.

Poate singurul merit al filmului este ca poate fi vazut si de copiii sub 12 ani, pentru ca toate scenele violente se aud doar, nu se si vad. Economie de resurse... si, desigur, ingredient al "jocului psihologic", de data asta cu mine, publicul.

A, si Tim Roth este o dezamagire crasa.

4/10

Untraceable (2008)

Te opresti pe strada cand e accident? Intinzi gatul ca o girafa haína sa vezi daca e sange pe jos? Daca s-au intins creieri pe trotuar? Daca mai respira? Te uiti la filme pe net cu accidente stupide si violente, cauzate de idiotenia omului sau simtul umorului bolnav al vietii? Da, si eu o fac cateodata...

Din toate tipurile de voyeurism, cel din fata mortii e cel mai fascinant - si asta e singurul merit al filmului Untraceable, ca iti serveste sub nas ideea asta (care te face si mai al dracu' de curios).

In rest, cum am zis la taguri - snuff, politist, thriller. The usual internet serial killer stuff. Would you... kill with him?

5/10

The Oxford Murders (2008)

Venind de la Alex de la Iglesia, deja prezent pe la noi cu Crimen Ferpecto (un film extrem de enjoyable), regizor destul de laudat, pentru munca lui, filmul n-avea cum sa fie rau. Si nu e.

Filmat extrem de classy, cu o distributie de exceptie (Hurt, Wood, cele doua gagici, si mai ales Burn Gorman care joaca super-tare, desi personajul lui e destul de prost scris in scenariu, dupa mine), avem de-a face cu o poveste gen Agatha Christie, with a maths-genius twist. Sounds quite cliche, ain't it? Cam asta e si marea problema. Scenariul e pueril, cheesy, si chiar penibil pe alocuri. All in all, un film foarte enjoyable daca aveti un chef de ceva usurel, de vara.

A, si sa nu uit pe Dominique Pinon, un actor foarte underrated dupa parerea mea.

6.9/10 (pentru imagine, actori si sanii lui Leonor, si pentru curajul lui Alex de la Iglesia de-a incerca si the popcorn side).

The Cottage (2008)

Daca Shaun of the Dead a dat startul (cel putin pentru mine) comediilor englezesti with a horror twist, sau invers, horror-urilor cu tenta parodica/fun, atunci The Cottage merge exact unde trebuie!

Cu un Andy Serkis (Gollum) in mare forma (Andy fiind unul dintre cei mai underrated actors la ora actuala), filmul demonstreaza din plin ca nu-ti trebuie neaparat buget si chestii iesite din comun ca sa faci un film bun. Singurul lucru pe care i l-as reprosa (sau poate asta e chiar o calitate) este ca nu cade nici in zona comediei, nici in horror cu putere, asta lipsindu-l cumva de intensitate, pe alocuri. Dar e posibil sa ma insel, dupa vizionare ramanand cu o impresie extrem de placuta, totusi.

Fun as fuck!

8.1/10

Mýrin aka Jar City (2006)

Now this is hardcore. From the gloomy fjords of Iceland comes a dark drama about sins of the fathers and the sons who bear them. A harsh, uncompromising, cold movie, beautifully shot and very human at times.

As far as I've read on IMDb, the movie is based on a book, which I'd love to read. But the movie itself delivers: the story is intricate, the plot is smart and the loneliness and struggle of the main character is thoughtfully described. It's a masterfully crafted movie, but not an easy flick to watch. Because it doesn't tell you good things about human race. I felt the urge to write about it after Edge of Heaven, because I found Myrin more compelling, and because I didn't find a flaw.

Highly recommended.

9/10

[Rec] (2007)

Recunosc ca citesc review-urile userilor de pe IMDb. Toti acuza site-ul ca are note care nu reflecta valoarea filmului, ca nu are review-uri obiective (dar exista external reviews listate pe undeva prin pagina, daca vrei objective - shmucktive reviews), etc. Pentru mine un comment scris inteligibil, elocvent, fara spoilers, spune ceva despre omul din spate si chiar ma lasa sa-mi formez o imagine despre film. (omul din spate, nu spatele omului, am zis :) ). Si daca, din felul in care se exprima persoana in cauza si din substanta comentariului deduc ca e un cinefil de incredere, incerc sa vad filmul. Bine, e si o problema de chef, de dispozitie de moment, si tot asa. Nu-mi place sa vad filme la modul programatic, daca synopsis-ul nu ma incanta, imi bag picioarele.

[Rec] fiind un horror, si avand o aplecare aparte catre gen (dar nu spre orice film de acest gen), am decis sa-l vad. Ma asteptam la ceva enjoyable, bine facut, dar usurel, un film care isi cunoaste limitele, le respecta, si livreaza ceva de calitate in acele limite.

Ei bine, m-am inselat. It fucking scared the shit out of me. Daca Cloverfield (pe care-l vazusem anterior) se joaca putin cu subconstientul tau si e axat si pe mistery (secvente care manipuleaza spectatorul - vezi frica de inaltime, frica de necunoscut, temeri comune ale omului), [Rec] il ia la suturi de-a dreptul, and it's pure horror, man. Evenimentele se precipita mult mai repede, si consecintele sunt mult mai de impact, iar totul se intampla fix la usa apartamentului de vis-a-vis. Sigur, spre final incep sa apara situatiile nefiresti (ca si in Cloverfield), iar finalul e pulp de-a dreptul, dar sigur veti ierta asta.

A true delight for the horror fans. Si da, mi-a placut la fel de mult ca si Cloverfield.

8.9/10

88 minutes (2007)

"He has 88 minutes to solve a murder. His own" - ain't that a heart pounder.


Ma uitam acum cateva zile la o inregistrare a AFI Life Achievement Award, obtinut de Al Pacino in 2007 si desi nu-s tocmai un fan al lui Al, am simtit iar izul de testosteron pe care il emana, fie ca e zdrentaros ca in Serpico, moderat gay in Dog Day Afternoon sau crai de cazarma ca in Scent of a woman (apropo, daca are cineva originalul italian Profumo di donna, cu Vittorio Gassman, I would appreciate a copy, l-am vazut acum vreo 10 ani si nu mai dau de el).


Desi tagline-ul filmului anunta ceva adrenalina, mister si parca un ecou de Saw, rezultatul e destul de slab.

Cele 88 de minute se desfasoara destul de lent si stilul de abordare te tine inafara. Ar fi fost de preferat un unghi real time, [rec]-like, in care sa simti cum ticaie fiecare minut, "tic tock, doc".

Pacino e misto, ca de obicei, dar personajul sau e cam relaxat. Fie el si cel mai tare din parcare forensic psychiatrist, calmul lui englezesc ma scoate din pepenii mei romanesti.

Replica "Mai ai 88 de minute de trait" nu baga actiunea pe ffw, cum te-ai astepta, ci filmul se desfasoara intr-un pas destul de lent. Povestea din background e cam intortocheata, apar prea multe muieri atarnate de picioare si hacuite moderat, scenariul e trenant, finalul e prea clasic. M-am plictisit la filmul asta.

6/10.