Initial nu voiam sa scriu despre Star Trek, coz it's a fresh hype si poti citi oriunde-ti intorci privirea cate ceva despre el; dar pana la urma exact asta m-a determinat sa scriu, mai exact un articol scris de un fan Trek (cred) pe Metropotam. Exista un singur lucru mai greu decat sa continui o serie inceputa bine: sa reinvii o franciza care a dat cam tot ce putea da, s-o reinventezi. E aproape imposibil. Ei bine, JJ Abrams a reusit asta. Star Trek e un blockbuster unde momentele dramatice nu sunt overdone, umorul e suficient de politically incorrect fara a fi deplasat, sau, cum spunea cineva pe net "a movie made with a permanent twinkle in its eye"(am remarcat si a retro touch, mai ales cand vine vorba de interioarele vehiculelor spatiale). Cred ca ceea ce reuseste cu maiestrie Abrams este dozajul ingredientelor intr-un cocktail extrem de greu de preparat. Si rezultatul e savuros.
In ciuda titlului care ar trebui sa ne izbeasca retina cu lumina revelatiei calatoriei in timp si a efectului batailor aripilor de fluture, B.E. (3) este un film abominabil. As inventa o limba noua numai ca sa descriu cat de prost este.
Aparent este episodul 3 din epopeea saritorului in timp, pe 2 l-am ratat si imi pare rau ca n-am avut mai multa minte sa il evit si pe asta. Dar imi plac povestile cu lumi paralele, cu calatorii in timp, paradoxuri, teorii, probabilitati, the whole 9 yards. In naivitatea mea, am sperat la ceva mai mult decat originalul.
Daca ati vazut B.E. 1 si v-a placut, ramaneti cu frumoasa amintire. Asta e o copie palida, cu un scenariu idiot de similar si plin de gauri ca un svaiter, cu povestea trasa si intinsa ca cascavalul (pun intended), cat sa iasa de-un thriller rahitic.
Daca ati vazut B.E 1 si nu v-a placut, run. E un film hidos de prost, a carui singura calitate este potentialul vomitiv.
Recunosc cu mana pe inima: am vazut Knowing doar ca sa verific un fapt semnalat acum putin timp de cracked.com: Nicholas Cage joaca in filme in care poate folosi lanterne :)
Si acum, o intrebare de 5 puncte:
Do you s'ppose Mr. Cage uses a flashlight in Knowing?
Yeeees, repeatedly.
Si bonus:
How am I supposed to stop the end of the world?
Prima parte, cu un pic de mystery, creepiness si numerologie a fost moderat inghitibila, pentru ca sunt un consumator destul de fraier de semi-occult mumbo jumbo (mie mi-a placut si 23... *blush).
Dupa momentul bonus de mai sus, cand m-a bufnit iremediabil rasul si incepeam deja sa regret timpul pierdut, din pacate tonul filmului o ia razna pe campiile scientologice si ale apocalipsei.
Ce avem deci in strutocamila asta de film? Numerologie, o spoiala de stiinta, capsula timpului, apocalipsa pending, nebunul care spune adevarul, precognition, scriere automata, explozii, avioane in cadere, dezastre, extraterestri, ufo-uri, sfarsitul lumii, paturica de ozon, iepuri albi si Adam si Eva. Ugh.
Mi-a placut seria X-Men, lucru la care nu m-as fi asteptat de la mine, dat fiind ca nu prea ma-nnebunesc nici dupa superheroes, nici dupa comic-based movies. Sunt pe jumatate convinsa ca a fost din cauza lui Hugh Jackman, a personal soft spot :)
Revenind la Wolverine, este un prequel la Heroes... erm... la X-Men, the bildungsroman of Logan, si prin fata ni se perinda viata micutului viitor mutant incremenit la niste frumosi ani late 30s. Dragut, romantic, aventuros, misterios, un pic de love story, un pic de hate story, un pic mai mult de fapt, pentru ca da, Wolverine on a killing spree e miscat de motorul razbunarii.
No more spoilers, e un film OK, efecte foarte faine, dar daca tot vorbim de the origins, mi-ar fi placut ca inceputul vietii viitorului Wolverine sa fie mai putin pe FFW. Nimic mai thrill-giving decat misterul SF plasat intr-o societate ermetica a secolului 19, cu teama, teroarea, panica, vanatoarea de vrajitoare... eh, n-avem de-astea.
Totul se intampla mai degraba la 15 minute distanta inapoi in timp de primul X-Men, astfel incat perspectiva e tot batalia titanilor, fara public, in loc de prostratia micilor sateni uitandu-se la lupta de deasupra... ma rog, aveam eu o perspectiva mai indepartat romantic-apocaliptica despre cum ar fi fost originile lui Wolverine... Damn computer games. Probabil e si o reminiscenta de la Highlander, cu care l-am comparat fara sa vreau.
Frank, the hideous bunny rabbit, e el insusi toata povestea filmului, spusa analogic : chit ca vatuit intr-un cocon science-fiction ca-ntr-un costum urias de iepure jigarit care vrea sa te pacaleasca, sa te momeasca cu volute de voce sibilinica si sa te piarda pe drum in interpretari para-psiho-philosophy of time travel, tot sarmul si duiosia din “Donnie Darko” are about the sound and the fury in a teenager’s heart.
Desigur, nu numai in varianta de antinomie vulgarizanta cu linia fricii si a iubirii, desi filmul e tare ironic si-si transmite mesajul pe toate nivele cu care ai putea sa empatizezi : daca esti o uscaciune de institutoare usor de dus de nas de un wanna be guru pedofil cu fata cauciucata, o sa te iei de mana cu el, o sa-l adori si preaslavesti, lumea o sa fie ca o sarma de rufa prinsa in doua carlige, unul al fricii, al' rau, urat, bleah, altu' al iubirii, al sufletului care se deschide optimist si tembel inspre lume. Daca, din contra, incrancenarea profei docte de literatura te atrage, o sa stai batz cand ea citeste Graham Greene, povesti cu tineri si incendieri, ori, daca esti un familist average, iti trimiti frumusel puslamaua la hipnoza.
Toti interpreteaza adolescenta cu ambivalentele ei ca-ntr-o matrioska care se deschide lasand in centru tanarul debusolat, fascinant la modul facil si simptomatic-juvenil de teorii incarligate despre unde de circulatie a fluxului vital si variante alternative de existenta. Fidel pana la urma teoriilor multiversice pe filiera SF, finalul e cumva suflecat, premisele sunt date peste cap, raman pe aceleasi pozitii, numai ca puse cu sus-n jos, not only because this is a mad world, dar si pentru ca versiunile astea sunt prinse firesc in imensitatea intima a unei imaginatii scindate de adolescent.Un adolescent absolut comun pana la urma - tare, tare frumos.
Ce se intampla cand pui vikingi, o nava spatiala esuata si un monstru urat in aceeasi ceasca? Probabil va spuneti: nu se-ntampla lucruri bune. Si cam asa e...
Outlander are o premisa interesanta (sa pui pe ecran un alien cu chip uman esuat in mijlocul unui trib de vikingi in anul 509 AD (parca), vanat de un alt alien parca rupt din seria Alien - nu poate fi decat interesant, nu?).
Din pacate, in afara de premisa interesanta filmul are un scenariu absolut subuman. Nu stiu cum au fost convinsi actori ca John Hurt (care n-arata deloc a viking), Ron Perlman (care arata fuckin' fierce) si chiar Caviezel sa joace in asa ceva.
Tot ce-ti ramane la final sunt uralele vikingilor care, cam la doua minute, aclama ceva.. Problema e ca e foarte greu sa-ti dai seama ce.
Recomandat doar daca esti in the mood for extreme trash.PS: Posterul poate fi cea mai misto chestie din film :)
First of all, daca filmul e un remake, nu sunt genul de tip care sa vada filmul vechi. Acord credit faptului ca cel putin un aspect e mai bun cand vine vorba de remake. Bugetul, actorii, etc. Asta e pacatul meu, si n-am chef sa schimb nimic in privinta asta. Cu atat mai mult daca filmul este un remake al unuia din anii '50, cum este The day the Earth stood still. Lasati-ma sa va spun de la inceput: filmul e extrem de prost. Tot ce-ati auzit pana acum e adevarat. Keanu joaca groaznic, actorii sunt alesi neinspirat (Kathy Bates e urata rau si joaca sub orice critica), etc. Efectele speciale penduleaza intre reproducerea fidela a unor SFX din anii 50, ceea ce e dezastruos (robotul-luptator), si un psihedelism absolut stupid (sfera luminanda). E si putina ecologie, si un pic de poveste moralizatoare, cum sta bine unui SF hollywoodian cheesy.
Recomandare: de vazut doar daca chiar n-aveti ceva mai bun de facut.
Langa un rau, sub un pod, traieste o creatura ciudata si urata, de care fug toti, mai putin o fata si un baietel. De prea multa dragoste, fata moare.
Asta e foarte pe scurt povestea din ambele filme, fete ale aceluiasi concept, una reala, alta metaforica.
Acum, daca va spun ca ambele sunt coreene si unul din filme este al lui Kim Ki-Duk, iar altul al lui Joon-ho Bong, cui credeti ca apartine cel metaforic?
Ag-O (The Crocodile, 1996, KKD) e povestea unui bataus vagabond care locuieste sub un pod cu un batran si un baietel, familie in care intervine si o fata sinucigasa. Pretext ideal pentru KKD sa introduca un pic de home violence si acea maltratare dragastoasa a femeii, care ii place atat de mult.
Gwoemul (The Host, 2006, JHB) e povestea unui monstru acvatic nascut dintr-un mic accident biologic cauzat de un american (sic!), care rontaie tot ce gaseste pe mal. Apoi e o combinatie de Predator si Outbreak.
Ag-O are o calitate ingrozitoare, e primul film al lui Kim, buget as low as it gets, pelicula ieftina, culori proaste, chiar si subiectul e cam expirat. Transpare insa deja, chiar si prin mocirla Crocodilului, acel jenesaisquoi kimkidukian fascinant ca o lama ascutita.
Gwoemul e o porcarioara parodie desteapta SF cu buget mare, cu efecte speciale, cu camere profi si film bun, care desi copiaza fara rusine scenariile americane de film de actiune cu monstru on the loose, are avantajul de a fi bine inradacinat in spiritul asiatic - umor sec sau umor in cele mai stupide momente, momente de bravura cretina sau de disperare neagra, toate in spiritul asiatic expansiv si zgomotos.
Relatia dintre cele doua mi se pare reprezentativa pentru felul in care in doar 10 ani se poate re-inventa un concept. Realitatea se face SF, poezia se duce dracului, scursura societatii e convenabil impachetata sub forma de leviathan balos... si asa ajungi sa vezi filme SF de actiune coreene. Ca si cum Nicolaescu s-ar apuca sa faca horror. Horror (asta era concluzia).
Trash. Ca film, in film, etc. Nu stiu de ce ma incapatanez sa-l urmaresc pe Mathieu Kassovitz ca regizor, Rauri de purpura ar fi trebuit sa-mi spuna sa ma opresc. La inceput mi-a placut, parea un oldschool pulp SF, dar dupa totul a inceput sa se suga usor-usor. Alegoria cu Sfanta Conceptie generata pe computer e de-a dreptul puerila, iar finalul e ultra-penibil. Spoilers, yes, asta daca putem spune ca un film atat de prost poate fi spoiled. 2.5 / 10
Iar un film de razboi, dar asta pentru ca m-am lasat impresionata de recomandarile pe gen ale imdb :)
Slaughterhouse Five e unul din acele filme care ma va face sa citesc si cartea dupa care a fost facut ecranizarea (e.g. Trainspotting), trezindu-mi curiozitatea in legatura cu felul in care Vonnegut a vazut de fapt aceasta "desprindere de timp" a personajului principal (unstuck in time).
Apropo de el, Billy Pilgrim (jucat de un cvasi necunoscut Michael Sacks) nu mi-a placut deloc si iarasi vreau sa vad daca e o scapare a filmului sau a cartii. In productiile SF despre salturi in timp, accentul cade mai mult pe procesul in sine, decat pe o buna conturare a personajelor. Daca cele din jurul lui Billy, desi secundare, au o creionare buna a tipurilor umane pe care le reprezinta, Billy ramane prin toate "nemuritor si rece", ingenuu, apatic... si blond, barbatul american pre-epoca emanciparii a la Mad Men.
Cu putine stangacii, cu tranzitii bune intre timpuri, fara alunecari in ridicolul anilor '70 cand venea vorba de efecte speciale (si extraterestri) si sprijinit de o coloana sonora clasica, filmul merita un
7.5/10
P.S. Se anunta si un remake Del Toro. P.P.S. No trailer. Daca il gaseste cineva, gimme link.
Sunt aproape convinsa ca pentru o perioada robotzancul romantic si gunoier Wall.E va face la fel de multe victime ca si E.T. la vremea lui. Vorbeste la fel de "mult", are aceeasi privire blajina de bovina extraterestra si e... "cute".
Mai vine si cu morala eco in subtext (the planet died, long live the planet), plus ingredientul secret al sentimentelor la roboti (a la Bicentennial Man si A.I.).
Pentru o animatie aproape muta, mi-a placut. Are o coloana sonora frumoasa, dar personajele nu sunt chiar memorabile, nici originale (in EVE il tot revedeam pe Marvin din Hitchhiker's Guide to the Gallaxy iar in Wall.E pe E.T. - iar altii chiar acuza filmul ca e rip off dupa Short Circuit, pe care nu l-am vazut).
Scenariul nu iese din tiparele clasice ale unei aventuri spatiale cu un pic de romance si are prea putin umor... ca sa prinda si la copii, care cel mai probabil nu vor intelege mai nimic.
Filmul no. 3 din acest weekend a fost ceva mai bine. Inca in popcorn mood, m-am instalat mai bine asteptandu-ma ca sweet Robert Downey Jr. sa ma dezamageasca ca si Fraser in Mumia 3.
Ei bine, nu. Frumos lucrat pe sub tricou, amuzant, cu o delicioasa linie noua a barbii, RDj e de-a dreptul sexy.
Filmul e lucratura clasica tip superhero: good guy cu procese de constiinta face pe grozavul dezvoltand o frumoasa potentiala relatie cu Lois Lane loiala asistenta cu viitor de sidekick, apparently good guy turns bad... blah blah, Iron man saves the day. Prevad un viitor luminos sequelurilor.
Efecte tehnico-robotico SF foarte misto. Si am zis ca Downey are o barba noua to match patratelele de pe burta?
Remake al unui film din '71, Andromeda Strain works nicely ca una bucata SF pentru duminica dupa-amiaza. Plecand de la premisa "invasive aliens", incepe bine, are ritm alert, si, la inceput, nu vezi toate gaurile din scenariu. Dupa aceea, incepi sa te intrebi.. Oare de ce se-ntampla asa, si nu asa? Oare de ce cad bucati dintr-o baza super-secure pe casa liftului, si de ce personajul cade prin tavan, cand totul era super-blindat?
Nevertheless, filmul e enjoyable as a (forgettable) popcorn flick.
Initial nu voiam sa scriu despre Star Trek, coz it's a fresh hype si poti citi oriunde-ti intorci privirea cate ceva despre el; dar pana la urma exact asta m-a determinat sa scriu, mai exact un articol scris de un fan Trek (cred) pe Metropotam.
Posts
