Amores perros / Love's a bitch (2000)

Stiti bancul cu oaia roz? Nu vi-l spun, pentru ca e prost in sine, dar se foloseste de un concept interesant. Oaia dispare brusc din poveste si reapare 20 de bancuri mai tarziu. Micul efect al bataii aripilor de... oaie roz.

Pe un mecanism similar merge si povestea din filmul mexican Amores Perros sau mai degraba povestile, pentru ca mica oaie roz, interpetata in acest film de un rottweiler mare si negru, e bang-ul care pune in miscare lumile mai multor oameni, aparent fara nici o legatura intre ei.

Regia ii apartine lui Alejandro Gonzales Iñárritu (21 Grams, Babel) si i-a adus chiar si o nominalizare la Oscar in 2001 (Best Foreign Movie). In rol principal - un alt produs valoros al Mexicului, Gael Garcia Bernal, care imi place intotdeauna foarte mult, cu figura lui subtirica de vagabond romantic si credincios.

Scenariul, foarte bine facut, schimba brutal tonul de trei ori pe parcursul a celor 2,5 ore de film:
- de la mancatul de sub unghii pe dupa blocurile gri si micul infractor care pana la urma si-o ia regeste en el culo de la dreptatea divina...
- la o viata aseptica in the upper middle class daramata ca un castel de carti de joc masluite de the big Trickster up there
- si in sfarsit, la o serie de drame de familii atipice.

Si totul din cauza nenorocitului de caine.

In rest, muzica (incepand hip hop-ish de cartier, terminandu-se cu un trip hop plin de spleen), jocul actorilor, imaginea, decorurile, regia... mi-au dat la adunare:

9/10