Nunta muta (2008)

O reparare morala necesara: romanii au avut propria lor metoda de a lupta impotriva comunistilor. Polonia a avut Solidaritatea, Ungaria au avut 1956, Cehia August 1968, Romania a avut Brasov 1987, cine isi aduce aminte de el. Cine stie insa de cei mai bine de 20 de ani de continua rezistenta armata a catorva sute de oameni, sprijiniti de miile de familii ramase in sat, jefuiti, batuti, schinguiti si omorati numai pentru a ii denunta? Nimeni in zilele de astazi. Poate tocmai de aceea cele 10 dvd-uri ale Memorialului Durerii devin atat de importante, de aceea tiparirea si difuzarea pe scala larga a istoriei recente poate deveni salvarea acestui popor, care nu stie ca a avut o coloana vertebrala puternica, care nu a cedat. Nu exista inca roman cu care sa fi vorbit si care sa nu isi ia in ras natia. Trist popor.

Si totusi cata bucurie, cata fericire, cat ras din toti plamanii explodeaza din acest film. "Nunta, baaaaaaah !" devine motto-ul intregului film, al intregului sat, al fiecarui locuitor al Romaniei, si peste ani, al Revolutiei din 1989. Indiferenta in fata represiunii, in fata gloantelor, fronda deschisa impotriva unui regim tiranic, impotriva unor rusi indobitociti de razboi (la randul lor nenorociti, chinuiti, omorati in chinuri groaznice de nazisti) face din acest film reperul luptii de clasa. Caci asa trebuie inteleasa pana la urma lupta de clasa: lupta naturaletii impotriva falsitatii, impotriva ipocriziei, impotriva a ceva pe care il resping firesc, pentru ca nu este bine.

Stilul lui Malaele este unul tineresc, jucaus, scenografia este limitata (nu este asa de importanta, desi circul este punctul de cotitura) imaginea nu este liniara, camera alterneaza intre viteza normala si cea incetinita, cu focusul penduland pe fetele oamenilor si pe evenimentele satului. Spre exemplu, pregatirea pentru nunta este aratata in aprox 30 secunde, cu imagini in care prim-planul este pe maini, pe arta gatitului.

Desi iti imaginezi de la bun inceput cum se va termina, filmul te incanta prin scenariul exceptional, in care fazele se succed intr-o lume a lui Moromete, cu aceeasi istetime taraneasca care il caracterizeaza pe omul liber la cuget. Glumele, hohotele, ochii jucausi, tuica "pruna" te arunca la final intr-o lume a muteniei, a fricii, a terorii, pentru ca mai apoi sa reizbucneasca firescul: la nunta se chefuieste, chiar daca a murit Stalin.

O apoteoza a vietii, asa am vazut eu acest film.