Restul e tacere (2007)

Inca o tragi-comedie din binecunoscutul stil Nae Carafil, care povesteste cu un umor spumos, direct, fara fasoane, inceputurile cinematografiei in Tara Romaneasca, developandu-ne in fata ochilor filmul crearii primului lung metraj (2 ore pentru acea vreme fiind ceva nemaiauzit).
Tema lung-metrajului din 1912: Razboiul de Independenta din 1977.

Am pentru filmografia lui Caranfil o atractie si o dragoste speciala, dat fiind ca este regizorul roman care creaza drame si comedii bazate pe fire epice nedesprinse din epoca comunista. Fiecare film al lui, are drept urmare un suflu nou, o prospetime care va ramanea si peste 20, 30 de ani, cand noile generatii vor fi uitat de mult ce a insemnat comunismul si nu se vor mai regasi in dramele gen 4, 3, 2 sau "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii". Probabil ca doar "A fost sau n-a fost" o sa ramana tanar, pentru ca are un umor care razbate independent de materialul de dedesubt (revolutia).

Filmul este adaptat dupa intamplari reale - filmul despre Razboiul de Independenta a fost intr-adevar realizat in 1912 si a intampinat greutati din partea companiilor straine care aveau monopol local. Grig (in realitate Aristide Demetriade), personajul complex jucat excelent de Vizante, trebuie sa indure batjocura colegilor pentru ca nu este admis la Actorie, pentru ca este scund, pentru ca este prea tanar pentru a fi regizor, pentru ca nu il asculta nimeni pe platourile de filmare, pentru ca este timid in relatia cu femeile. In acelasi timp ghicim sclipirile de geniu, forta creatoare, hotararea cu care isi urmareste ideile si pariul castigator pe care il face pe cinematografie, intr-o epoca in care teatrul era rege.

Scenariul complex, cu suisuri si coborasuri, cu intrigi dambovitene, cu candoarea Micului Paris, cu o nostalgie greu de infranat pentru vremurile de demult, te tine alert si nu treneaza nici o clipa. Interioarele maiestuoase, art-nouveau, ale caselor, impreuna cu costumele dau o pata de culoare unui Bucuresti pe care greu cei nascuti dupa razboi si-l amintesc doar cu culori de gri, praf de la constructii si in general cu o costumatie muncitoreasca, copiata de la marele popor eliberator din est, acolo de unde rasare Lumina.

Sfarsitul, tragic si dramatic pentru toate personajele, si profetind apocaliptic si soarta cinematografiei romanesti pentru deceniile din comunism nu adumbresc atmosfera vesela, sucara, de joie de vivre, trai larg prezent pe tot parcursul filmului. poate si pentru ca epilogul este de scurta durata, brusc, usor incredibil.

Meritul mare al filmului ramane insa scenariul de 100 de puncte (din 100 disponibile) a lui Caranfil. Povesti din acestea ne lipsesc noua pe ecran. Eu unul m-am saturat sa tot vad drame sociale stigmatizand si jucandu-se cu toate nenorocirile abatute asupra poporului nostru umbrit de soarta. Daaaamn !