Considerat de multi cel mai bun film al olandezului Alex van Warmerdam, The Northerners e o comedie neagra usor suprarealista despre un fel de colonie de civilizatori moderni ai unei zone desertice, unde exista o singura strada, o padure neagra si deasa ca parul unei lapone si un lac mare cat un castron de supa.
Personajele sunt arhetipale, ca de fabula: macelarul, vanatorul si postasul, plus nevestele aferente, fiecare cu probleme sale existentiale.
Atmosfera, desi mustind de anii '50, e total ireala, iar imaginea de o simplitate curata, deopotriva umoristica, relaxanta si incitanta, pentru ca te simti in permanenta tras pe sfoara de aparente. Si chiar esti.
Inca un film de Jeunet, care isi incearca abilitatile cu toate tipurile de film - comedie neagra, dark fantasy, SF, "white" comedy & fantasy si war drama.
Un long dimanche de fiancailles, cat este el de war drama si romance, pastreaza cateva din ingredientele retetei de care vorbeam acum cateva zile: culorile retro interbelice, un narator curios ca un detectiv particular, putina magie, foarte multa delicatete.
Firul povestii e cam labirintic, dar nu te tine pe marginea scaunului - dupa o vreme renunti chiar sa mai iei notite si te duci cu valul, captivat aproape fara voie de viata ca-n filme.
Filmele despre evadari din inchisori - un subiect inepuizabil. Mereu vor gasi un alt plan, o alta inchisoare, o alta drama afara.
Pe The Escapist l-as fi catalogat la "mild spre low" action rush, pentru ca povestea e subtire, intriga usoara, evadarea banala. Nu te poti opri sa te gandesti la Shawshank Redemption, Prison Break, Cool Hand Luke, iar daca te plictisesti foarte tare, chiar si la O Brother. Si iti mai amintesti si de Oz si te gandesti "ce prison for sissies mai e si asta"?
Iar firul narativ, alternand cu flashbackuri, e agasant ca o partida de sex pe care o intrerupi la 5 minute ca sa mai vezi o reclama. Adrenaline rush down the drain.
Finalul insa saves the day. No spoilers, dar sunt asa de rare filmele care in secunda cand se termina iti deruleaza toata banda inapoi, incat trebuie sa ma extaziez in fata acelui tertip narativ (the writer as The Trickster) de a te face sa vomiti povestea ca sa intelegi ce ai mancat.
Ah what a treat. O delicatesa cu reteta mea preferata: o comedie horror cu aer post apocaliptic, cu timpul suspendat undeva pe la jumatatea secolului 20, o distopie grotesca si romantica in culori calde de film expirat... si cu un clovn in rolul principal (Dominique Pinon).
Reteta e de fapt specialitatea lui Jean Pierre Jeunet(Amelie) & Marc Caro (La cite des enfants perdus) , care au un simt al fanteziei dark si al imaginii vintage absolut inspirationale pentru un fotograf cu inclinatii deviante, ca mine.
Oricand ai da stop cadru - iese o fotografie excelenta - la Angel-A am mai gasit calitatea asta, apropo de ce discutam la Transporter 3 acum cateva zile.
Pe langa calitatea imaginii, nici povestea nu e de ignorat - are acelasi sistem stratificat ca in Amelie - blocul cu realitati diferite in functie de etajul la care te opresti. In spatele fiecarei usi e cate o poveste, cu personaje fantastice, caricaturale si grotesti.
Asa mi-am vazut timp de doi ani blocul in care locuiesc, cu arcurile patului de sus care scartaie, cu vecina de jos pe care am inundat-o si care imi batea la usa cand faceam sex sub dus, cu papagalul pe care l-am visat friptura (mmm... delicatessen), cu tiganca muta care spala scarile (Senki?). Cred ca traiesc intr-un horror fantasy.
First of all, daca filmul e un remake, nu sunt genul de tip care sa vada filmul vechi. Acord credit faptului ca cel putin un aspect e mai bun cand vine vorba de remake. Bugetul, actorii, etc. Asta e pacatul meu, si n-am chef sa schimb nimic in privinta asta. Cu atat mai mult daca filmul este un remake al unuia din anii '50, cum este The day the Earth stood still. Lasati-ma sa va spun de la inceput: filmul e extrem de prost. Tot ce-ati auzit pana acum e adevarat. Keanu joaca groaznic, actorii sunt alesi neinspirat (Kathy Bates e urata rau si joaca sub orice critica), etc. Efectele speciale penduleaza intre reproducerea fidela a unor SFX din anii 50, ceea ce e dezastruos (robotul-luptator), si un psihedelism absolut stupid (sfera luminanda). E si putina ecologie, si un pic de poveste moralizatoare, cum sta bine unui SF hollywoodian cheesy.
Recomandare: de vazut doar daca chiar n-aveti ceva mai bun de facut.
River Phoenix si Keanu Reeves pe motor, plus cateva din temele dragi vulgului american: - drumul, marele drum fara destinatie "I'm a connoisseur of roads. I've been tasting roads my whole life. This road will never end. It probably goes all around the world." - the great wide open (click for Tom Petty) - sex for money, drugs, un pic de rock'n roll - Shakespeare revisited :)
Povestea e vag inspirata dintr-un Henric al lui Shakespeare, si van Sant pastreaza o demnitate scapatata in pentametru iambic personajelor lui Falstaff si tanarului print fugit de acasa sa se prostitueze cu alti barbati.
River Phoenix e interesant in rolul vagabondului gay (rings a Mysterious Skin bell?) si nu e de mirare ca a facut furori cu atitudinea de rock star in mizerie al generatiei '90.
Keanu, in rolul tanarului mostenitor, swinging intre gay si hetero, nu e teribil de convingator, dar pune suflet. Cred ca rolurile de inspiratie shakespeariana se potrivesc cel mai bine la morga lui aparent cabotina, afectata si histrionica, pentru care se face atata misto de el. Ffs, omul e pe sfert chinez. Cut the guy some slack. Are fata de ceara in adn.
Filmul e usor suprarealist, dar nu atat de mult cat sa il faca edgy, istoria e usor fuzzy, ca si cum ar fi fumata, imi da senzatia de acuarela plouata in care s-au intins contururile. Watchable, dar cu rabdare.
O poveste fara sens, care m-a frustrat de la inceput la sfarsit. Koistinen, personajul lui Kaurismaki, jucat impecabil de Janne Hyytiäinen, este prost de-a dreptul, desi regizorul incearca sa ne faca sa credem ca este un gentlemen. Cel putin pe mine dorinta lui de a-l arata ca un romantic incurabil nu pot spune ca m-a prins. Ceea ce mi-a placut totusi este obstinatia scenariului, Koistinen fiind pus in situatii din ce in ce mai absurde, ajungand pana la a face inchisoare 1 an de zile pentru ca nu doreste sa divulge numele femeii de care este indragostit, dar care l-a inselat.
Observ un stil regizoral mai putin minimalist, cadrele sunt mai multe, camera insista mai putin pe figura personajelor si regizorul ne muta de pe strada la tribunal, la inchisoare, intr-un restaurant, intr-un azil pentru saraci, pe un santier, la un Imbiss, intr-o alta casa, intr-un mall si as putea continua. Scena concertului apare relativ devreme in film si muzica este ca de obicei excelenta, de data aceasta rock cu influente punk, gen Clash. Dupa cum am citit pe unul din message boards de pe IMDB, probabil e "Rich Little Bitch" by Melrose, postat pe youtube aici.
Daca il vedeti cand sunteti suparat(a), recomand sa aveti o manusa de box si un zid langa, sa va temperati frustrarea. Probabil ca asemenea frustrare nu am mai avut de la filmul lui Haneke, Funny Games, desi la Haneke imi venea sa deschid televizorul si sa ii strang de gat pe agresori. Asta inseamna manipulare regizorala ! See it !
Primul film vazut de Aki Kaurismaki, inainte de Anul Nou. Dispozitie perfecta, drept pentru care probabil ca si filmul m-a fascinat. Filmul are un ritm al lui, lent, personajele sunt greu de inteles. ambigue ca si parcurs, dar poate de aceea interesante. Incepe violent, moare unul din personaje, Nikander (Matti Pellonpää, actorul fetis al lui Kaurismaki) se bate intr-un bar dupa care ajunge la inchisoare si il descopera pe cel care il va inlocui pe colegul lui mort. Urmeaza scene desprinse parca din absurdul cotidian, despartiri si reimpreunari, totul guvernat de masina de gunoi al carei mandru sofer este. O Finlanda urata, stearsa, fara chip, care pare incapabila sa produca oameni cu vitalitate. Reactiile fiecaruia vin mai mult dintr-o reactie la un stimul decat ca o actiune constienta.
Am remarcat pentru prima data scena de concert, camera fixa, urmarind solistul, scena lunga, in care tot astepti sa se intample ceva. Dupa cateva secunde totusi te lasi in voia muzicii, melancolica de data aceasta, alteori super antrenanta, dar fascinanta tocmai datorita insistentei regizorului.
Un film care nu este plictisitor si scenele se succed rapid, cu un scenariu bogat, atipic pentru Kaurismaki. Un scenariu similar ca si lungime am mai vazut in Calamari Union, desi Calamari este suprarealist, absurd, dada.
O incursiune in lumea lui Kaurismaki, in lumea personajelor lui. Privind in urma, imi dau seama ca este unul dintre cele mai reprezentative filme ale lui, imbinand intr-un mod fericit jocul lipsit de orice expresie faciala a actorilor cu detalii de gesticulatie, avand un scenariu balansat ca si dialog si cu o muzica diabolic de bine aleasa. I do recommend it !
Un horror destul de fresh, bine jucat si surprinzator de bine realizat pentru bugetul low. Cu un final twist destul de criptic (scenariul e cam dumb pe alocuri), merita citite si comentariile de pe IMDb, despre cum inceputul ar fi cumva situat mult dupa evenimentele din film, in plan temporal. Eu, cel putin, eram prea adormit pentru a sesiza asta, so I took it like a straightforward story.
Always a sucker for Ralph Fiennes, abia asteptam The Reader. Si am primit o romanta postbelica adolescentina, continuata cateva decenii cu umbra dramatica a razboiului si a lagarelor naziste...
Un film destul de rece, in ciuda intentiei de a umaniza niste simboluri. Povestea in sine nu e teribil de captivanta, dar jocul actorilor, cel putin in prima jumatate, compenseaza.
Un plus pentru Kate Winslet, desi nominalizarea la Oscar pentru rolul din filmul asta nu-i va aduce nimic. Revolutionary Road a fost un rol mult mai bun, imho.
When I was shooting "Singapore Sling", I was under the impression that I was making a comedy with some elements of Ancient Greek Tragedy. Later on, when some critics characterized it as "one of the most disturbing films of all times", I started to feel that something was wrong with me. Then, when British censors banned it, I realized that, after all, something must be wrong with all of us. (Nikos Nikolaidis, /quote)
Singapore Sling e o comedie horror porn "noir" (de fapt neo-noir) relaxata, in ciuda elementelor suprarealiste si a personajelor freudiene.
Tot spectacolul e un joc erotic by the book: duo criminal incestuos si lesbian, pasionat de role playing si construit pe tipicul "the mad woman in the attic", devine apoi trio cu reminiscente de La Grande Bouffe si de tragedie greaca, in falduri de dantele si cu decor BDSM.
Imaginea e clasic noir, poate putin cam lustruita, dar extrem amuzanta si plina de detalii delicate sau scarboase (pe forumul imdb, cel mai delicios comentariu a fost "My God... ::faintly::... was that a kiwi?"). Yes it was. Se numeste food play ;-)
Missing Kafka and intellectual show-off? Va e dor de discutiile boeme si putin naive despre carti din studentie? V-ati amuzat vreodata intreband pe vreun coleg de facultate ignorant care e ultimul album scos de Camus ? Sunteti anti-consumisti, trendinezi, guerilla gardeners, artsy-fartsy urban geeks? Vreti sa vedeti un film cu detectivi existentiali?
Atunci I Heart Huckabees e pentru voi, geeks. It's a crazy movie, dude. Highly recommended. PS: Top notch cast btw (Anjelica Huston, Jason Schwartzman, Dustin Hoffmann .. and many more) 9/10 and if you think it deserves less please leave this blog:)
Un subtitlu si mai misterios ar fi "sau cum mi-am petrecut vacanta de vara la bunicul meu mort".
Fotbal, Brazilia, dictatura, red witch hunt dupa comunisti si un pustan uitat intr-un cartier evreiesc din Sao Paulo.
Lovely film, easy as a Sunday morning, cu imagine frumoasa si culori de 1970, cand se si petrece actiunea.
Mi-a placut culoarea locala exotica tip "fotbalul ne uneste pe toti", evrei, goyim, africani sau alte natii dezradacinate, iar Pele e zeul nostru national.
Mi-a placut si felul in care comunitatea evreiasca ermetica il adopta cu noduri pe micul maidanez singur pe lume, pentru care singura certitudine era Cupa Mondiala si mingea lui de fotbal.
...jamais je ne t'oublirai. Malheureusement, filmul va trece repede in uitare, asa cum uiti ceva povestit in soapta.
Regizorul Claudel a ales sa redea tragedia personajului principal ... in vorbire indirecta. Tot filmul se invarte in jurul unui moment de acum 15 ani, tocat maruntel in cuvinte, nu imagini, de doua personaje contemporane.
Lucrul asta lipseste firul povestii de dinamism si chiar de viata, dar exact asta trebuie sa vedem in noul inceput al puscariasei eliberate (o Kristin Scott Thomas uscativa, imbatranita si ireal de trista).
Cred ca mi-a placut mai mult pentru ca l-am vazut in primele zile ale lui ianuarie, cand spleenul de inceput de an e coplesitor (ce o sa fac acum, as vrea sa schimb serviciul, nu imi mai place casa asta, pe cine o sa iubesc anul asta, who am i going to fuck next?)
7/10
Nota: 1. mi-a cam stricat o amintire frumoasa despre The Painted Veil - coloana sonora. (Varianta mea preferata - aici) 2. A primit Premiul Juriului Ecumenic :) la Berlin
Langa un rau, sub un pod, traieste o creatura ciudata si urata, de care fug toti, mai putin o fata si un baietel. De prea multa dragoste, fata moare.
Asta e foarte pe scurt povestea din ambele filme, fete ale aceluiasi concept, una reala, alta metaforica.
Acum, daca va spun ca ambele sunt coreene si unul din filme este al lui Kim Ki-Duk, iar altul al lui Joon-ho Bong, cui credeti ca apartine cel metaforic?
Ag-O (The Crocodile, 1996, KKD) e povestea unui bataus vagabond care locuieste sub un pod cu un batran si un baietel, familie in care intervine si o fata sinucigasa. Pretext ideal pentru KKD sa introduca un pic de home violence si acea maltratare dragastoasa a femeii, care ii place atat de mult.
Gwoemul (The Host, 2006, JHB) e povestea unui monstru acvatic nascut dintr-un mic accident biologic cauzat de un american (sic!), care rontaie tot ce gaseste pe mal. Apoi e o combinatie de Predator si Outbreak.
Ag-O are o calitate ingrozitoare, e primul film al lui Kim, buget as low as it gets, pelicula ieftina, culori proaste, chiar si subiectul e cam expirat. Transpare insa deja, chiar si prin mocirla Crocodilului, acel jenesaisquoi kimkidukian fascinant ca o lama ascutita.
Gwoemul e o porcarioara parodie desteapta SF cu buget mare, cu efecte speciale, cu camere profi si film bun, care desi copiaza fara rusine scenariile americane de film de actiune cu monstru on the loose, are avantajul de a fi bine inradacinat in spiritul asiatic - umor sec sau umor in cele mai stupide momente, momente de bravura cretina sau de disperare neagra, toate in spiritul asiatic expansiv si zgomotos.
Relatia dintre cele doua mi se pare reprezentativa pentru felul in care in doar 10 ani se poate re-inventa un concept. Realitatea se face SF, poezia se duce dracului, scursura societatii e convenabil impachetata sub forma de leviathan balos... si asa ajungi sa vezi filme SF de actiune coreene. Ca si cum Nicolaescu s-ar apuca sa faca horror. Horror (asta era concluzia).
Un caz de film highly overrated, si asta doar din cauza ca trateaza (lejer si cu oarecare iscusinta, i'll give it that) un subiect mai tepos, homosexualitatea si pedofilia. All with a romantic twist, dar departe de a putea fi clasat la "cult movie", cum se grabesc multi sa o faca.
Daca subiectul nu e rau deloc, punerea in pagina lasa de dorit. Personajele sunt schitate fortat, cliseic si superficial, iar opozitia dintre small town geek si teenage sex object goes to big city este ne-armonioasa. Iar dramele adolescentine are so not my piece of cake.
Ceea ce as aprecia totusi la Mysterious Skin este faptul ca reuseste sa iti devieze asteptarile prin introducerea elementului -altfel cam simplist- rapiri de extraterestri. Ii da un extra-mysterious feeling, fara de care ar fi doar Brokeback Mt. in varianta kiddie soft porn...
Apropo de care ma mira putin ratingul 18+ pe care l-a avut in majoritatea tarilor. Filmul de fapt sugereaza mai degraba decat arata - inca un mic plus, daca e sa-l comentam pe accesibilitate.
6/10 - am inca sentimente contradictorii despre el. Astept feedback. Ceva nu face click.
Sucker for animations, am inhatat repejor povestea soricelului Desperaux, pentru ca Bolt mi se pare inca prea trendy ca sa il vad ;-)
Slab. Animatii bune, desene frumoase, dar cam atat. Povestea cu Small hero, big heart e usor rasuflata, la fel si laitmotivele care construiesc intriga.
Apreciabil faptul ca nu e all comedy and silly stuff, ca majoritatea animatiilor de azi, ci mai degraba dramatic, iar lumea underground a sobolanilor e realizata frumos, chiar daca pe clasicul sablon al comunitatilor cvasi-post-apocaliptice tip Mad Max &Co.
Un thriller sarbesc, bine documentat (referirile la Mafia creata pe ramasitele serviciilor secrete din timpul lui Tito isi gasesc suport in real), bine facut. Pe undeva putin cliseu hollywoodian (Bourne shit), dar all in all destul de enjoyable.
In general filmele regizate de actori imi creeaza neplacuta senzatie de zambila-nfipta in branza. Mi se pare ca actorii n-ar trebui sa incerce, dintr-un orgoliu nejustificat, sa preia rolul regizorului. Actorul este microcosmul, regizorul macrocosmul (ei, v-a placut asta, nu?), ei nu pot exista unul fara altul, nu are rost sa stricam echilibrul asta. Dar mai apar filme (cum ar fi Confessions of a Dangerous Mind , The Pledge , si-asa mai departe) de care sunt placut surprins si care contrazic aceasta mundana prejudecata a mea. Aici intra si Appaloosa, un western oldschool, facut de Ed Harris, western cu actori buni, facut impecabil dupa reteta, cu umor sec, retinut, insa atat de savuros. It ain't a big movie, but it doesn't want to be a big movie. E un film despre camaraderie, despre gentlemanship in sensul vechi al cuvantului, despre masculul alfa si despre imposibilitatea de-a pronunta cuvinte pretentioase . Plus ca e cu Viggo (prietenele stiu de ce).Ah, si inca ceva: Renée Zellweger sucks big time :) Deci, in concluzie, daca aveti dispozitie pentru placeri vinovate, go see Appaloosa :)
Considerat de multi cel mai bun film al olandezului Alex van Warmerdam, The Northerners e o comedie neagra usor suprarealista despre un fel de colonie de civilizatori moderni ai unei zone desertice, unde exista o singura strada, o padure neagra si deasa ca parul unei lapone si un lac mare cat un castron de supa.
Oare ce se va mai intampla in L
Posts
