Il y a longtemps que je t'aime (2008)

...jamais je ne t'oublirai. Malheureusement, filmul va trece repede in uitare, asa cum uiti ceva povestit in soapta.

Regizorul Claudel a ales sa redea tragedia personajului principal ... in vorbire indirecta. Tot filmul se invarte in jurul unui moment de acum 15 ani, tocat maruntel in cuvinte, nu imagini, de doua personaje contemporane.

Lucrul asta lipseste firul povestii de dinamism si chiar de viata, dar exact asta trebuie sa vedem in noul inceput al puscariasei eliberate (o Kristin Scott Thomas uscativa, imbatranita si ireal de trista).

Cred ca mi-a placut mai mult pentru ca l-am vazut in primele zile ale lui ianuarie, cand spleenul de inceput de an e coplesitor (ce o sa fac acum, as vrea sa schimb serviciul, nu imi mai place casa asta, pe cine o sa iubesc anul asta, who am i going to fuck next?)

7/10

Nota: 1. mi-a cam stricat o amintire frumoasa despre The Painted Veil - coloana sonora. (Varianta mea preferata - aici)
2. A primit Premiul Juriului Ecumenic :) la Berlin

Gwoemul vs. Ag-O (The Host si Crocodile)

Langa un rau, sub un pod, traieste o creatura ciudata si urata, de care fug toti, mai putin o fata si un baietel. De prea multa dragoste, fata moare.

Asta e foarte pe scurt povestea din ambele filme, fete ale aceluiasi concept, una reala, alta metaforica.

Acum, daca va spun ca ambele sunt coreene si unul din filme este al lui Kim Ki-Duk, iar altul al lui Joon-ho Bong, cui credeti ca apartine cel metaforic?

Ag-O (The Crocodile, 1996, KKD) e povestea unui bataus vagabond care locuieste sub un pod cu un batran si un baietel, familie in care intervine si o fata sinucigasa. Pretext ideal pentru KKD sa introduca un pic de home violence si acea maltratare dragastoasa a femeii, care ii place atat de mult.

Gwoemul (The Host, 2006, JHB) e povestea unui monstru acvatic nascut dintr-un mic accident biologic cauzat de un american (sic!), care rontaie tot ce gaseste pe mal. Apoi e o combinatie de Predator si Outbreak.


Ag-O are o calitate ingrozitoare, e primul film al lui Kim, buget as low as it gets, pelicula ieftina, culori proaste, chiar si subiectul e cam expirat. Transpare insa deja, chiar si prin mocirla Crocodilului, acel jenesaisquoi kimkidukian fascinant ca o lama ascutita.

Gwoemul e o porcarioara parodie desteapta SF cu buget mare, cu efecte speciale, cu camere profi si film bun, care desi copiaza fara rusine scenariile americane de film de actiune cu monstru on the loose, are avantajul de a fi bine inradacinat in spiritul asiatic - umor sec sau umor in cele mai stupide momente, momente de bravura cretina sau de disperare neagra, toate in spiritul asiatic expansiv si zgomotos.

Relatia dintre cele doua mi se pare reprezentativa pentru felul in care in doar 10 ani se poate re-inventa un concept. Realitatea se face SF, poezia se duce dracului, scursura societatii e convenabil impachetata sub forma de leviathan balos... si asa ajungi sa vezi filme SF de actiune coreene. Ca si cum Nicolaescu s-ar apuca sa faca horror. Horror (asta era concluzia).

6/10 pentru amandoua

Crocodile - no trailer


The Host:

Mysterious Skin (2004)

Un caz de film highly overrated, si asta doar din cauza ca trateaza (lejer si cu oarecare iscusinta, i'll give it that) un subiect mai tepos, homosexualitatea si pedofilia. All with a romantic twist, dar departe de a putea fi clasat la "cult movie", cum se grabesc multi sa o faca.

Daca subiectul nu e rau deloc, punerea in pagina lasa de dorit. Personajele sunt schitate fortat, cliseic si superficial, iar opozitia dintre small town geek si teenage sex object goes to big city este ne-armonioasa. Iar dramele adolescentine are so not my piece of cake.

Ceea ce as aprecia totusi la Mysterious Skin este faptul ca reuseste sa iti devieze asteptarile prin introducerea elementului -altfel cam simplist- rapiri de extraterestri. Ii da un extra-mysterious feeling, fara de care ar fi doar Brokeback Mt. in varianta kiddie soft porn...

Apropo de care ma mira putin ratingul 18+ pe care l-a avut in majoritatea tarilor. Filmul de fapt sugereaza mai degraba decat arata - inca un mic plus, daca e sa-l comentam pe accesibilitate.

6/10 - am inca sentimente contradictorii despre el. Astept feedback. Ceva nu face click.

The Tale of Desperaux (2008)

Sucker for animations, am inhatat repejor povestea soricelului Desperaux, pentru ca Bolt mi se pare inca prea trendy ca sa il vad ;-)

Slab. Animatii bune, desene frumoase, dar cam atat. Povestea cu Small hero, big heart e usor rasuflata, la fel si laitmotivele care construiesc intriga.

Apreciabil faptul ca nu e all comedy and silly stuff, ca majoritatea animatiilor de azi, ci mai degraba dramatic, iar lumea underground a sobolanilor e realizata frumos, chiar daca pe clasicul sablon al comunitatilor cvasi-post-apocaliptice tip Mad Max &Co.

6/10 (iarasi - animation rating)

The Fourth Man (2007)

Un thriller sarbesc, bine documentat (referirile la Mafia creata pe ramasitele serviciilor secrete din timpul lui Tito isi gasesc suport in real), bine facut. Pe undeva putin cliseu hollywoodian (Bourne shit), dar all in all destul de enjoyable.

7.5/10
Subtitrare: Engleza

Appaloosa (2008)

In general filmele regizate de actori imi creeaza neplacuta senzatie de zambila-nfipta in branza. Mi se pare ca actorii n-ar trebui sa incerce, dintr-un orgoliu nejustificat, sa preia rolul regizorului. Actorul este microcosmul, regizorul macrocosmul (ei, v-a placut asta, nu?), ei nu pot exista unul fara altul, nu are rost sa stricam echilibrul asta. Dar mai apar filme (cum ar fi Confessions of a Dangerous Mind , The Pledge , si-asa mai departe) de care sunt placut surprins si care contrazic aceasta mundana prejudecata a mea. Aici intra si Appaloosa, un western oldschool, facut de Ed Harris, western cu actori buni, facut impecabil dupa reteta, cu umor sec, retinut, insa atat de savuros. It ain't a big movie, but it doesn't want to be a big movie. E un film despre camaraderie, despre gentlemanship in sensul vechi al cuvantului, despre masculul alfa si despre imposibilitatea de-a pronunta cuvinte pretentioase . Plus ca e cu Viggo (prietenele stiu de ce).Ah, si inca ceva: Renée Zellweger sucks big time :)
Deci, in concluzie, daca aveti dispozitie pentru placeri vinovate, go see Appaloosa :)

7.7 / 10

The Wayward Cloud (2005)

Redus la directiile primare ale subiectului, filmul Tian bian yi duo yun al lui Ming-liang Tsai ar putea fi o mica perla a filmului modern taiwanez: dragoste in vremea secetei, porno in vremea secetei, pepeni in loc de apa, porno cu pepeni.

Ar putea fi deci sa fie ori o drama reusita, ori o parodie nebuna si bolnava.

Din pacate a iesit musical/comedie. Si sa fim seriosi, cate comedii de limba chineza hilare ati vazut vreodata? Partea muzicala e intr-adevar parodica, dar destul de greu de urmarit cu calm, pentru ca apare cand nu te astepti si are o flamboaiantza care merge ca nuca in perete cu austeritatea asiatica a filmului.

Filmul e cam lent si plictisitor pana la un punct (desi daca adormi, te vei trezi la momentele de vodevil).

Finalul ii mai ridica valoarea printr-o scena parodica de necrofilie, in care totul e chinuit veridic, iar drama iubirii impartasite direct in gura e intinsa ca un cascaval ridicol. Priceless.

6/10

The dog recommends

- Fido, because alternative-sixties-dystopia is oh so fun.
- You kill me, because Ben Kingsley as an alcoholic owns :)
- Eastern Promises, because Cronenberg rules.

The Edukators (2004)

A cute movie despre revolta, nice music, very enjoyable. Won't spoil the fun about the plot, but it's fresh and cute and has a nice twist at the end (some people never change).

8.8 / 10

Die Welle (2008)

*Mild spoilers ahead, dat fiind ca oriunde se gaseste something about the plot spoilers pop up*
Un American History X german, Die Welle este un film ce prezinta derapajul unei mici comunitati de elevi influentati de un profesor carismatic, care tine un curs un pic mai interactiv decat ar fi cazul. Filmat foarte inspirat, alert, filmul greseste pe undeva minimalizand relatia profesor-elev si subestimand apetitul adolescentului pentru rebeliune, pentru refuzul incadrarii. E drept, adolescentii sunt susceptibili de a adera la un cult (vezi the so-much-hyped college brotherhoods), insa trecerea cinematografica de la neincrederea caracteristica adolescentilor la sustinere ferventa a miscarii e putin lasata in aer in film, de-aceea drama personajelor pare putin artificiala. Insa poate nu despre asta e filmul ci, poate, pur si simplu despre intrebarea "E asa ceva posibil in ziua de azi intr-o societate civilizata?" - desi poate ca unii pot gasi ca intrebarea nu e suficient de puternic pusa in film. Despre dorinta oamenilor de a face parte din ceva, orice ar fi acel ceva, cum spune cineva pe IMDb.
All in all a quite enjoyable movie, fresh, bine jucat, bine pus la punct (pustanii sunt foarte credibili si nu sunt vazuti just as kids si profesorul indeajuns de echivoc, dar virulent) . De vazut.

8.7 /10

Rusalka / Mermaid (2007)

Ce fac sirenele cand ajung pe pamant? Dupa reteta lui Anderson, nu vorbesc, dar danseaza fabulos pentru printul lor.

Sirena slabanoaga cu parul verde din Moscova, cu fereastra astupata de un mesh publicitar, nici nu vorbeste, nici nu danseaza, si in loc sa se intoarca in apa, ajunge Fata din Luna. (trebuie sa vedeti filmul ca sa intelegeti).

Rusalka e o poveste ruseasca a regizoarei Anna Melikyan, cu care a castigat niste premii anul trecut, inclusiv la Berlinala. E o poveste "urbana", in care un rol principal il joaca marele oras, cu mesajele lui subliminale, cu toanele si labirinturile lui, in care se joaca o sirena uratica, indeplinind dorinte si vazand viata dintr-un telefon mobil (iarasi... vedeti filmul).

L-as pune in aceeasi clasa cu Amelie pentru atmosfera usor fantastica, pentru ironiile triste ale scenariului si pentru stilul cinematografic comic-dramatic, care te lasa totusi mult mai putin a l'aise la sfarsit.

9.5/10

Taxidermia (2006)

"I remember you like fucked up movies", mi l-a recomandat ranjind un prieten. Si, cu o senzatie de crispare viscerala pentru ca ma asteptam la altceva, am vazut Taxidermia, o comedie ungureasca neagra si cam horror.

Calitati principale: dezgustator, fantastic, caricatural, erotic, est-european, grotesc, scarbos, feeric, sick but highly enjoyable.

Este povestea a trei generatii,
- bunicul, scos parca din cimiliturile populare cu Tandala, ejaculeaza flacari si are o slabiciune pentru o purcica
- fiul, erou comunist al fabricii de conserve, campion la mancat si ingrasat
- nepotul, starpitura degenerata, da titlul filmului cu o poveste grotesca si sublima.

Man is the pie that bakes and eats himself, cum spunea Alasdair Gray in Lanark, una din distopiile mele preferate (pe care daca o gasiti undeva, puteti sa mi-o faceti cadou and I shall love you and hug you and...)

Pe langa povestea absolut fascinanta, adaugam cinematografia atenta a lui Gyorgy Palfi, cu niste filmari si unghiuri senzationale, desi poate cam old-school.

9/10

Let the right one in (2008)

A very tender movie despre copilarie si momentul acela in care simti ca-ti place fata care s-a mutat langa tine. Spre deosebire de Shiver (care mi-a placut, la anumite faze), unde tema vampirului e tratata destul de echivoc, aici lucrurile sunt spue destul de direct.

Filmat cu multa delicatete, desi are scene destul de violente (mi-a placut mult contrastul dintre apartamentul lui Eli, rece, auster, dezordonat, si apartamentul lui Oskar, si felul in care cade lumina in film in scenele spooky), imi confirma inca o data ca nordicii sunt maestri in ale cinematografiei.

Highly recommended.

9.5/10

Hamlet goes business (1987)

Un Kaurismaki pe care l-am gustat din plin, am urmarit fiecare imagine cu acea placere si tristete cu care dai pagina dupa pagina din cartea care iti place si la care te uiti speriat ca manunchiul de foi citite devine mult mai mare decat cel de foi ramase de citit.
Hamlet in varianta finlandeza, un Hamlet ucigas, cu sange rece, calculat, un Hamlet nesimtit, rasist, infumurat, fara pic de compasiune pentru nimeni.
Un film alb/negru, nu-i asa, pentru ca pe vremea lui Hamlet nu exista inca televiziunea in culori.
O versiunea moderna a unei familii de bogatasi, proprietara de un imperiu portuar, pe cale a se transforma in constructori de platic (este o scena interesanta, la o sedinta de directori, in care fiecare isi paseaza din mana in mana o ratusca de platic si nimeni nu se uita la ea). Alienarea oricarui sentiment uman in momentul in care banul devine scopul ultim, poate ar fi fost mai degraba un subiect de Shylock. Nu am vazut vreo referinta majora la piesa originala in afara de referintele scenaristice clasice (mama lui se marita cu presupusul ucigas al tatalui lui, ofelia nu e clar ca il iubeste pe Hamlet, Polonius moare etc). In rest, personajele sunt altcumva creionate, alta ritm cardiac, alte motivatii ii mana pe ei in lupta.

O interpretare interesanta se gaseste aici, pentru cine are putina rabdare sa citeasca.

Dar in final un film pe care nu l-am inteles, desi mi-a placut. Pare ilogic, dezordonat ceea ce spun, insa tot filmul este asa. Doreste sa te socheze, sa te scoata din apatie, din lancezeala, din predictibilitatea scenariului initial, pe care il cunoastem cu totii. Si reuseste.
In rest, regia este minimalista, cum este la majoritatea nordicilor si care atinge maiestria la Kaurismaki, camera fixa, are foarte putine planuri largi, in general scenele sunt inchise, este teatru cinematografic. Sfarsitul filmului are cateva scene afara din casa, dar filmul se preteaza la piesa de teatru din punct de vedere scenografic.
Il notez cu nota mare.

RocknRolla (2)

In acelasi stil Guy Ritchie, RocknRolla nu ma mai uimeste. Ii stiu deja miscarile camerei, ii stiu replicile, ii stiu pana si intonatia replicilor, desi foloseste alti actori. Ritchie nu se reinventeaza, asta e problema lui mare.

In schimb, nu ii impartasesc viziunea lui Rin Tin Tin de aici. Filmul nu mi s-a parut prost jucat, pentru ca nu cred ca Ritchie isi ia vreodata personajele in serios. Exista tot timpul in filmele lui acei gangsteri sexy, care au o tinuta ireprosabila si maniere desavarsite. De parca Anglia ar fi facuta doar din lorzi. Dar asa intretii macar iluzia unei tari aflate intr-o continua descompunere. Mai bine va uitati la This is England.

Pe mine m-a distrat, m-am asteptat la o comedie si asta am primit. Nu mi-am mai facut idei despre filmele lui Ritchie de cand am vazut Snatch, copie fidela a lui Lock, Stock and Two Smoking Barrels. Dar tot m-as duce sa ma uit si la urmatorul lui film. De ce? Tocmai ca mi se pare ca e entertaining. Iar limbajul este seducator, imi plac acele comparatii pe care le fac personajele cand se doresc inspaimantatori.

Rocknrolla (2008)

*mild spoilers ahead, de parca you could spoil an utter crap*
Cine mai crede azi in baietii rai? Eu unul nu. Cel putin nu in baietii rai fara o parte umana (nu ca n-ar exista, dar nu-s credibili pe pelicula). Sau hai, dezumanizati, dar care au ceva de spus, macar. Daca nu...baiat rau e si Adi Minune, nu? La filme de actiune ma uit coborand voit standardele in ce priveste suspension of disbelief si nu mi-a placut The Departed, tocmai din cauza chestiilor de mai sus. Singurul lucru pe care-l pretind e ca filmul sa fie entertaining. Si RocknRolla nu e. Sau e, dar asa, pentru pustanii de 20 ani de-acum 10 ani.

- stilul de editare: outdated.
- subiectul: rasuflat la maxim.
- actorul principal: prost ales, personajul prost jucat. cam ca toti actorii, dealtfel. vina regizorului, parerea mea.
- scenariul: total lipsit de inspiratie.
- the russian gangster: a mess of a character, fara pic de credibilitate (un romantic sub pielea unui dur? c'mon, cat de cheesy poate fi treaba. si macar dac-ar fi fost vreun farmec in asta).

Addendum (bomboana de pe coliva): treaba cu gheiu care fute pe toti, sau cel putin ii pacaleste: right, esti gangster, dar iei pula in gura amicului din compasiune. Brilliant.

Deci? Ce ramane?
Cateva glume reusite? Discutabil. Nici nu vreau a pune trailer.

4.5 /10

PS: Zoso, lasa-te de scris cronici de filme. Vezi In Bruges, daca vrei film de genu' asta, dar f. misto.

Splinter (2008)

Se spune ca filmele horror trebuie sa fie proaste by default, un exercitiu in prost-gust. Eu cred ca orice exercitiu poate fi facut cu stil, dar in ce priveste filmul nostru, e discutabil. Some praise it, some hate it, unii spun ca vine cu un monstru foarte original, altii spun ca e disappointing. Eu, ca un privitor part-time de filme, ma gasesc pe undeva pe la mijloc, as zice ca e an enjoyable forgettable horror flick. Spre deosebire de Eden Lake, care te pacaleste cu succes (daca te distantezi emotional de personaje si nu pui botu' la starea lor de fericire ramane fix pix din el), Splinter e onest, e un horror facut dupa reteta, si facut bine; cel putin am ras.

5.9 / 10

PS: As mentiona pe Shea Whigham, compelling in rolul personajului negativ uman :)

The Wrestler (2008)

Dupa The Fountain (un film cu adevarat placut, daca n-ar fi avut that wooden touch; apropo, stiati ca 98% din efectele speciale de-acolo sunt CGI-free?), Aronofsky revine cu un film despre wrestling.

Spun "despre wrestling" pentru ca imi place sa cred ca Aronofsky a vazut B.F. inainte sa faca The Wrestler, si, cu un twist ironic, s-a decis sa faca acel wrestling movie de care vorbeste toata lumea.

Filmul e destul de direct, fara prea multe artificii, aproape cu o abordare de documentar, pe alocuri. E despre ratare in sensul propriu al cuvantului. Pentru mine e o continuare fireasca a penultimului lui film, Requiem for a dream, insa eliberat de artificiile cinematografice, de obsesia imaginii (desi cateva secvente au un discret rafinament al filmarilor), un film despre un om pentru care viata a insemnat ca el e tot timpul in centrul imaginii, si care nu poate merge mai departe altfel, chiar daca acum e doar "a piece of rotten meat".
Recommended.

9/10.

Revolutionary Road (2008)

O drama bine creionata a unui cuplu al anilor '50, care traieste dupa regulile si etichetele vremii: el e un mic corporatist in devenire, cu o amanta si chef de munca virand spre zero, ea - nevasta casnica si oarecum devotata, cu o cariera artistica ratata si roasa de nevoia schimbarii radicale.

Viata e cu siguranta altfel in alta parte. Aici ne scaldam intr-o desertaciune fara urma de speranta, acolo (oriunde) va fi diferit, vom fi atat de relaxati si boemi, nimic nu va mai fi la fel. Vom simti iar, ne vom bucura, vom trai din nou.
Pana cand ne vom plictisi iar de noi, de celalalt, de viata, unde sa ne mai mutam acum?

Desi povestea in sine nu e prea palpitanta, scenariul e bun, regia de asemenea (Sam Mendes), iar cei doi actori principali, Leo DiCaprio si Kate Winslet, fac o demonstratie actoriceasca pe un ton isteric si patetic excelent.

4 nominalizari la Globurile de Aur de diseara.

7.8/10

Slumdog Millionaire (2008)

Nu ma asteptam de la autorul Trainspotting si 28 Days Later, Danny Boyle, sa scoata un asemenea film de coloratura... estica. Mi-a placut de la cap la coada, fiecare minut din cele 2 ore.

Ecranizare si adaptare a cartii Q&A de Vikas Swarup, Slumdog Millionaire, cu 4 nominalizari la Golden Globes/2009, e povestea unui sarantoc chaiwallah din mahalaua Juhu din Bombay, care, bantuit de o dragoste din copilarie, participa la emisiunea Vrei sa fii milionar? ca sa o gaseasca pe ea.

N-am citit cartea, dar daca ar fi sa pariez, momentele dickensiene tip Oliver Twist si David Copperfield sunt aportul echipei britanice care a lucrat la film.

India beneficiaza de aceeasi imagine familiara a natiei de mahala si a razboaielor religioase, fiind taramul unde poti ajunge from rags to raja pentru ca odata ti-a fost scris sa salvezi din ploaie un mic Rama albastru si sa dai de pomana 100 de dolari unui baiat cersetor, orbit cu lingurita. Fiecare moment din viata ta isi poate afla intrebarea potrivita... la un concurs popular de televiziune. Foarte Rushdie-like.


I-as fi dat 9, pentru finalul siropos-dramatic, dar m-am razgandit vazand momentul bollywoodian pe care ruleaza distributia de la sfarsit si am ras din tot sufletul.

10/10
(Poate merita mai putin, dar am o slabiciune pentru India, sa-mi fie iertata, cititor-ji)