Man On Wire (2008)

Trebuie sa-l vedeti. E cel mai simpatic documentar artistic tip heist movie, cu "raufacatorul" in rolul principal.

Tineti minte Keraban le tetu al lui Jules Verne? Cred ca l-a scris cu premonitia lui Philippe Petit. Ca sa nu plateasca taxa de traversare cu barca a Bosforului, Keraban incapatanatul face inconjorul Marii negre ca sa ajunga acasa, iar apoi, ca sa ajunga iar pe partea cealalta, traverseaza stramtoarea pe sarma.

Philippe Petit este un dansator pe sarma, la fel de incapatanat, care, cand a aflat in anii '60 ca se construiesc in NY niste turnuri imense (World Trade Center), a zis, cu o sclipire de nebun in ochi, "A-ha! Pe acolo o sa merg si eu pe sarma".

Documentarul, cu Petit in rol principal, care e atat de relaxat si amuzant de parca ar fi facut film toata viata lui, ne prezinta toata operatiunea "heist" de ajungere cu tot echipamentul pe acoperisurile turnurilor, pe sub nasul securitatii, si de topaiala pe sarma la 400 de metri deasupra New Yorkului, sub privirile inghetate ale oamenilor de dedesubt si ale politailor care il asteptau cu catusele pe partea cealalta.



Filmul, regizat de James Marsh, e facut dupa cartea cu acelasi nume, scrisa recent chiar de Philippe, si este la fel de tensionat ca orice film de crime and action. A luat si Oscarul anul asta la cel mai bun documentar.

Trebuie sa il vedeti. E nebunesc de frumos.

10/10



si bonus - o inregistrare video de la o operatiune similara pe Sydney Harbour Bridge

Thick as Thieves (2009)

Cred ca ultimul rol mare al lui Banderas a fost Puss in Boots. Eu m-as mandri cu el si m-as retrage in glorie. Dar nuu... pana la Shrek 4 trebuie sa ne aducem aminte de the latin lover, acum intr-o noua prezentare de bad boy with a charming twist and acting oh-so-bad.

De ce ai vrea sa vezi Thick as Thieves?

- Ca e cu Banderas? Am eliminat mai sus posibilitatea asta.
- Ca e cu Morgan Freeman? E o scuza buna (a mea asta a fost), dar nu suficienta. Mr. Freeman incepe sa joace in niste filme tare proaste lately si pe acelasi tipic de roluri. Remember Wanted?
- Ca e cu Marcel Iures? Si asta e o scuza buna, dar nu-l vezi decat intr-un biet post secundar, unde joaca rolul unui... rus! evident.

Regizoarea este o doamna (Mimi Leder) care pare sa fi pus mana pe niste bani de productie (serialele tv se platesc bine, banuiesc) si pe multe casete cu heist movies si s-a gandit ca daca face un conspect dupa toate, i-o iesi ceva bun din asta (stiti cum se zice, daca iei dintr-o singura sursa, e plagiat, daca iei din mai multe, e documentare).

Ei bine, nu. Faceti-va un bine. Skip this one. Nu merita in a million years.

3/10

Punisher: War Zone (2008)

Oh, the cheese. In strat gros, mai greu ca un extra-super-triplu topping pe o pizza. In strat mai dens decat in putina fermierului din Franta. And what a stinkin' cheese. Nu ma intelegeti gresit, filmul nu face compromisuri cand vine vorba de trash culture. Totul e prezentat fara jumatati de masura, e prost-gust in cea mai pura forma, facut cu metoda si foarte atent... insa, cum spunea si Ebert, singurul lui defect e ca "este dezgustator".

Recomandat doar daca ai chef de film absolut penal facut dupa comics, cu accente de gore.

2 / 10 (bine, daca esti dement ca zombie6, ii poti da, probabil, 10/10)

The Visitor (2007)

Fain filmul. Cross my heart, de mult nu am mai trecut printr-un asemenea rollercoaster de senzatii.

Inceputul apasator si ermetic al profesorului tomnatic se transforma curand intr-o relaxare totala in ritmuri africane de djembe si te gandesti - aveam nevoie de un asemenea film chill si sunny.

Iar apoi, in mijloc de poienita insorita, ka-bam. Pocnind din degete, toata feeria se duce dracului pe apa mocirloasa a legilor americane si a vanatorii de vrajitoare post 9/11-iste.

Fascinanta opozitia intre acasa si the promissed land, unde acasa e locul ala luminos si calduros, plin de amintiri frumoase, dar nu ai trai acolo, asa ca te duci la pomul laudat, unde stai infrigurat pe-o craca, sperand sa nu te ajunga prajina paznicului.

Si ti se face pielea de gaina la gandul unei dimineti devreme in aeroport, cand pleci spre dracu stie unde, lasand in urma tot. Inceputuri? Haida de. E un film despre o serie neintrerupta de sfarsituri.

O poveste foarte emotionanta, plina de contraste si oximoroane, sustinuta foarte bine de Richard Jenkins, pe care nu cred ca l-am vazut vreodata in vreun rol principal. Buna si regia (Thomas McCarthy, la al doilea film), iar muzica, tema secundara, grozava.

Un film foarte trist si foarte "uman". O sa va placa.

9/10

Happy-Go-Lucky (2008)

Un filmulet cam comercial dar dragut despre cat de frumoasa poate viata la 30 de ani if you're nuts happy and you know it.

O poveste cat se poate de banala, in care nu se intampla nimic cu adevarat interesant, si totusi esti silit sa urmaresti cu atentie si esti tarat in nimicul colorat de iuresul personajului principal, o Sally Hawkins pentru care rolul tzacanit din Happy-Go-Lucky pare sa fi fost the jackpot: Urs de Argint la Berlin si un Glob de Aur.

Pe langa ea (care a reusit sa ma enerveze frecvent - solar people piss me off), mi s-a parut excelent personajul instructorului auto cel rational, retinut si frustrat pana cand face poc.

Si totusi, trecand peste partea fun si heirupista si usor moralizatoare, te intrebi (ma rog, eu ma intreb, the average bear) daca trebuie neaparat un anumit nivel de wackiness si jemenfoutism ca sa fii happy-go-lucky.

What about the composed cerebral ones? Dupa standardul tip curcubeu al fericirii, they are never happy nor lucky, are they, are they, are they (- hint pentru cea mai buna scena din tot filmul, no spoilers).

7/10

Stuck (2008)

"Ever hade one of those days?" . Cred ca tagline-ul de pe posterul filmului exprima perfect nu atat starea de spirit a personajelor, ci, in mod subversiv, senzatia indusa privitorului. Un micut film (1h25, actiunea se petrece, practic, intr-un week-end, premizele par ireale, dar filmul ilustreaza un caz real) catartic, facut cu foarte mult nerv, ce induce disconfort, revolta, si nu are cum sa-ti ramana indiferent. Comedie a ghinioanelor pe banda rulanta, teatru al cruzimii, o poveste urbana intunecata perfect spusa si jucata (ca si precedentul film al lui Stuart Gordon, Edmond).Trashy si plin de umor al stereotipurilor, Stuck delivers 100%.

PS: Stephen Rea e absolut fabulos:)
Aproape 9/10

Milk (2008)

De 8 ori pe lista de nominalizari la Oscarurile de duminica, Milk este un film biografic despre Harvey Milk, primul homosexual (declarat) ales intr-un post public in California in 1978. Prima femeie intr-o pozitie similara a fost Elaine Noble (1975).
(Apropo de premiere... si premieri, stiati ca primul ministru al Islandei, Jóhanna Sigurðardóttir, este in 2009 primul sef de guvern gay din epoca moderna? :-)

Revenind la Milk, in regia lui Gus Van Sant si avandu-l in rol principal pe Sean Penn... e un film bun, facut cu delicatete si cu talent regizoral, cu mare atentie la spiritul vremii (in decoruri, costume si imagine), cu un scenariu alert si tensionat gradat, iar documentaristii care au lucrat la imaginea lui Penn pentru a o suprapune pe cea a lui Milk au facut o treaba foarte buna.

Penn, care nu mi-a placut niciodata in mod deosebit, a reusit sa ma miste acum si desi nu imi plac nici biografiile si nici povestile legate de activism (politic or whatever), am apreciat valoarea documentaristica of the rise and fall of Milk (despre povestea caruia nu aveam de altfel nici o cunostinta).

Mi-a placut si faptul ca scenariul nu a pus un accent atat de mare pe campanii si pe dezbateri politice, cat mai degraba pe viata personala... apropo de care m-am intrebat de ce incepem povestea atat de tarziu, pentru ca as fi fost curioasa sa vad cum de un barbat gay de 40 de ani fara afinitati de activist se hotaraste relativ tarziu in viata sa ridice vocea pro gay rights (dar chiar si asa filmul a fost suficient de lung - peste 2 ore - ca sa mai fie lungit artificial cu background bio).

All in all... 7.5/10

Sneak Peek: Coraline trailer

Dupa o carte de Neil Gaiman, in regia lui Henry Selick, in theaters now, Coraline:

Amores perros / Love's a bitch (2000)

Stiti bancul cu oaia roz? Nu vi-l spun, pentru ca e prost in sine, dar se foloseste de un concept interesant. Oaia dispare brusc din poveste si reapare 20 de bancuri mai tarziu. Micul efect al bataii aripilor de... oaie roz.

Pe un mecanism similar merge si povestea din filmul mexican Amores Perros sau mai degraba povestile, pentru ca mica oaie roz, interpetata in acest film de un rottweiler mare si negru, e bang-ul care pune in miscare lumile mai multor oameni, aparent fara nici o legatura intre ei.

Regia ii apartine lui Alejandro Gonzales Iñárritu (21 Grams, Babel) si i-a adus chiar si o nominalizare la Oscar in 2001 (Best Foreign Movie). In rol principal - un alt produs valoros al Mexicului, Gael Garcia Bernal, care imi place intotdeauna foarte mult, cu figura lui subtirica de vagabond romantic si credincios.

Scenariul, foarte bine facut, schimba brutal tonul de trei ori pe parcursul a celor 2,5 ore de film:
- de la mancatul de sub unghii pe dupa blocurile gri si micul infractor care pana la urma si-o ia regeste en el culo de la dreptatea divina...
- la o viata aseptica in the upper middle class daramata ca un castel de carti de joc masluite de the big Trickster up there
- si in sfarsit, la o serie de drame de familii atipice.

Si totul din cauza nenorocitului de caine.

In rest, muzica (incepand hip hop-ish de cartier, terminandu-se cu un trip hop plin de spleen), jocul actorilor, imaginea, decorurile, regia... mi-au dat la adunare:

9/10

Revanche (2008)

Inca un film austriac nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain... dar nu imi pare comparabil cu castigatorul de anul trecut al categoriei, Die Falscher, tot austriac.

Revanche, al lui Götz Spielmann, desi tare aclamat, nu a reusit sa imi gadile prea mult compasiunea pentru dramele personajelor.

Avem un cuplu care isi duce viata la oras, pe marginea legalitatii si a moralitatii, o prostituata/ stripperita si un bodyguard, iar pe partea cealalta o familie rurala, normala si banala, un politist de tara si nevasta-sa. Mai exista si un bunic, ingrijorat ca dupa ce se va duce el, vacile vor ramane singure.

Ca realizare imagistica, mi s-a parut abordat prea detasat, distantat de personaje (cred ca nu am vazut un close up vreo trei sferturi de film), iar culoarea rece, pala si cetoasa m-a scos din minti si a reusit sa imi stinga si vaga urma de tensiune in mijlocul actiunii.

Cursul povestii e depanat insa cu dibacie, inmuiat in putina tragedie antica, iar scena apoteotica dinspre final, de langa lac, a instilarii indoielii, ramane imho cea mai buna intoarcere din condei a intregului film. (no spoilers, see it)

Nu e deci, in ciuda titlului care iti promite aparent altceva, un film palpitant si brutal pe tema razbunarii, precum Irreversible, Oldboy sau Kill Bill (to name just the top of mind), si nu cred ca poate intra pe lista nimanui de wow-movies, nici ca poveste, nici ca regie, joc sau alte criterii. Eu n-am reusit sa ma implic prea mult in el.

6.5/10


Ein Service von TrailerSeite.de

The Raspberry Reich (2004)

Un alt film de categoria wtf, The Raspberry Reich este o parodie socio-politica porno si gay. Nu va imaginati produsul final, nu?

Sa va mai dau un hint: Bruce LaBruce (regizor, fotograf si "underground gay porn star", wikipedia dixit) zice despre The Raspberry Reich ca este "an art/porn film that, like all my films, uses pornography as a starting point to examine sexual politics and homosexual radicalism".

Daca imaginea ia forma de soft porn politic de extrema stanga, v-ati prins despre ce e vorba.

Mic-mic sinopsis:
(location: Berlin) Filmul se deschide cu o tovarasa revolutionara care se fute sanatos cu un oarecare fraier, strigand (ea) sloganuri gen "fuck me for the revolution".



In camera de alaturi este un alt fraier care linge pios teava unei arme, in timp ce se masturbeaza in sunetele revolutionarilor de dupa perete, rezemat, la fel de pios, de un poster gigantic cu Che Guevara. (trivia: din cauza imaginii lui Che, folosita fara autorizatie, producatorul s-a procopsit si cu o amenda zdravana).

Imaginea se repeta constant de-a lungul filmului, dar nu cu tovarasa, ci cu restul trupei de extremisti de stanga condusi de ea si nu cu teava armei, ci cu penisurile din dotare ale trupetilor.

Pentru inceput suntem luati cu binisorul. In timpul primelor scene gay se deruleaza pudic peste imagine o banda cu diverse discursuri ale lui Bush jr.





Mai tarziu banda dispare si in locul ei apar - in diverse forme vizuale foarte old school si enervante, dar pe care le vom aprecia ca fiind parodice si frizand arta - mesaje demagogice de genul:

Heterosexuality is the opiate of the masses
No revolution without sexual revolution. No sexual revolution without homosexual revolution
Corporate hip hop is counter revolutionary.
Madonna is counter revolutionary.



OK... Avem deci un film porn si gay slab de tot si ideologie extrema de stanga urlata de o nebuna care vrea sa fie urmasa factiunii Armata Rosie (Baader-Meinhof Bande).



Printre subtilitatile filmului as mai mentiona pe vlastarul capitalist dezmostenit de ta-su pe motive de gay-iciune, care ajunge sa fie, din inocenta victima a grupului terorist, un luptator subversiv impotriva sistemului... spargand romantic banci impreuna cu iubitul sau.

4/10 and remember...

Elegy (2008)

Ok, trebuie s-o spunem de la inceput, the movie's exquisite, filmat cu gust, jucat bine, regizat... well, aici am cateva de zis, apropo de arta regizorala a lui madame Coixet. After all am decis ca nu mi-a placut, pentru ca e ca un pranz atat de rafinat, incat iti cade greu la stomac. There's nothing fresh/natural about it, nici macar Penelope. All the bullshit's there: piano, flowers, tanarul creol cu obrazul neras de doua zile.. fiecare lucru care-ti intoarce stomacul pe dos in filmele ieftine, dar ar trebui sa dea bine intr-un film, chipurile, pus la punct. Not!
Recomandat doar pentru cei care vor sa vada o drama pretentioasa cu un final lasat, totusi, cu bun simt, in coada de peste.

6 /10 (un punct in plus pentru bustul gol al lui Penelope, si, parca, si putin cur:P ).

Sneak peek - Inglourious Basterds trailer

august 2009
imbd

Daca ai cautat Bastardi senza gloria (Inglorious Bastards), 1978, vezi aici.

You Kill Me (2007)

Vine o vreme cand constati cu tristete ca bautura incepe sa intervina din ce in ce mai des in viata ta si sa iti amentinte cariera si familia.

Si mai ales daca esti un hitman mafiot polonez a carui familie lupta cu alti mafioso (irlandezi si... chinezi) pentru suprematia unui oras mare cat Galatiul, te gandesti serios ca trebuie sa te iei in maini si sa te cureti, ca sa nu fii curatat.

OK, asta-i povestea pe scurt - You Kill Me e o comedie neagra extrem de simpatica - genul de film pe care l-as putea vedea over and over.

Un Ben Kinglsey cu o morga de statuie resemnata cu toti porumbeii din lume, o Tea Leoni absurda in umorul ei sec, ca de obicei, iar in fundal Bill Pullman, Luke Wilson si Dennis Farina... si omg! cadavrul ala e Buscemi?! Regizorul John Dahl pastreaza o tacere misterioasa asupra acestui amanunt.

8/10

Nota: se poate vedea zilele astea si pe HBO comedy. Stiu, pentru ca dupa ce l-am vazut aseara de pe dvd, the midnight insomnia m-a trezit pe la 3 noaptea, cand ... l-am mai vazut inca o data pe bucati in timp ce faceam surfing pe tv.

Cum spuneam - over and over. 3rd time's a charm - de data asta am si scris despre el :)

Rambo (2008)

Mai tineti minte caricatura dinainte de 1989, parca era a lui Mihai Stanescu, in care era vorba de anul 2050 si pe ecrane rula Rocky 567 ? Cam asa m-am simtit si eu in aceste 75 de minute, in care Rambo, imbatranit si retras in Thailanda, este un pasnic vanator de cobre, pana cand este miscat de fervoarea religioasa a unei secte din ... US si accepta sa ii conduca cu barca pana in Burma. In Burma, dupa cum se stie, este razboi de cateva zeci de ani, cu junta militara care omoara cam tot ce sta in cale. Restul filmului banuiesc ca este clar.

Nici nu stiu sigur de ce m-am uitat la acest film. Poate in virtutea inertiei, poate o nostalgie mi-a luat mintile (temporar sper, insa) si m-a readus in vremea copilariei, in care procopsiti cu un proaspat video, ai mei faceau rost de casete care mai de care mai ciudate - va mai aduceti aminte de celebrele filme cu Chuck Norris ?

Stallone joaca identic in acest film cu alti Stalloni din celelalte Rambo-uri. Singurul lucru notabil a fost ca nu am mai observat acel tic al lui, care ii deforma buza in jos atunci cand vorbea. Era semnul lui distinct si mi-am simtit violat spatiul stallonian din cerebel.
Noul Rambo are inca cosmaruri cu fostul lui sef, poate alerga prin padure mai repede decat potarnichile si are aceeasi dexteritate de a trage cu arcul si cu pusca de parca nu ar fi renuntat la acest sport de cativa zeci de ani buni. Nu-i bai, ca si ultimul Indiana Jones este la fel de sprintar, iar filmul la fel de insipid. Dar pana la urma, ce te poti astepta de la actiune de dragul actiunii ?

4/10

Underworld: Rise of the Lycans (2009)

Trecand peste CGI-urile cu varcolaci cam prea dinamice uneori pentru gustul meu (Van Helsing anyone? Eu nu, multumesc) si peste vampirii in sofisticate toalete medievale, pot spune ca a treia parte din Underworld e destul de enjoyable.. pentru fanii black metal. Totul pare rupt dintr-o poveste de pe discurile de tinerete de la Cradle of Filth, de la povestea de iubire intunecata dintre un lycan si o vampirita pana la castelul gotic pana la refuz.
Desi filmul nu impresioneaza decat prin tonurile de negru omniprezente si chiar daca in realitate carismaticul lycan Lucian arata fix a pampalau (spre deosebire de aparitia fierce din film - aducandu-mi aminte de Ron Perlman in Outlander), filmul e OK pentru o seara de popcorn si guilty mindless fun.

Site-ul oficial (cu trailer la vedere) aici.
5.5/10
PS: Comentariile cu spoilers vor fi sterse de catre Zeeny (nu-i asa, darling?), pentru c-am adormit la el si vreau sa vad finalul :>

Doubt (2008)

Indoiala - motorul care pune lumea in miscare. Alaturi de suspiciune, minciuna, adevar, morala, alb si negru si certitudinea ca albul meu e alb chiar daca tu spui ca-i negru, ca intr-o furtunoasa Imblanzire a scorpiei.

Mi-a placut Doubt, without the shadow of a doubt. Meryl Streep este magistrala si m-a facut sa rad sincer de cateva ori, chiar daca imbraca haina greu de purtat a clasicei directoare de scoala, acra si severa, de neclintit in convingeri, incisiva si cu o atitudine de cruciat proaspat calcata si apretata.

Mai mult decat o poveste cu preoti care calca pe bec, calugarite intepate si scoli catolice severe, filmul (ecranizare a unei piese de teatru a regizorului Shanley) e o parabola despre indoiala si certitudine, in sensurile opuse celor obisnuite - indoiala poate fi buna, certitudinea prost directionata e gresita.

Din cauza ca personajele sunt oameni ai bisericii, intruchipand metaforic pe rand indoiala si siguranta, filmul poate parea totusi ca impune o anume abordare si conduce fortat catre o concluzie.

Mai departe insa de aspectul moralizator si de joaca constanta cu certitudinile privitorului, concluzia cu care am ramas eu e veche de secole: dubito, ergo sum. Doubt more.

8.5/10

Vals im Bashir (2008)

Nu prea imi plac filmele de razboi, dar Vals cu Bashir a fost atat de premiat anul trecut, incat... l-am vazut.

Filmul, nominalizat la Oscar la sectiunea Cel mai bun film strain, e un documentar animat israelian despre masacrul din taberele de refugiati Sabra si Shatila, unde un numar inca neidentificat de civili palestinieni (intre 300 si 3000) au fost impuscati de milita falangista in '82, in timpul invaziei Libanului de catre Israel, dupa asasinarea lui Gemayel Bashir, viitor presedinte al Libanului.

Filmul este interzis in tarile arabe, in Liban l-au vazut recent, in cerc restrans, doar cateva sute de oficiali, istorici si critici de film.

Personajele sunt reale, chiar si numele veteranilor de razboi au fost pastrate. Regizorul, Ari Folman, fost combatant in razboiul din '82, se foloseste de pretextul unui cosmar pentru a recupera amintiri blocate 20 de ani in urma.

Esti pacalit de faptul ca e un desen animat, dar in realitate e un reportaj putin romantat (pretextul viselor, al psihologului, al cautarilor fostilor camarazi de razboi pentru marturii)
despre un moment istoric si militar controversat.

Nu primim un raspuns. Nu stim daca israelienii au permis cu buna stiinta masacrul palestinienilor de catre libanezi. Primim la sfarsit, fara vreo tranzitie prea maiastra intre desen si viata, filmari reale din taberele respective dupa masacru.

Nu prea ii pot recunoaste calitatile documentare (si - sincer - m-a plictisit), dar ceea ce este admirabil e ceea ce criticii au numit "inventarea unui nou limbaj cinematografic", melanjul de animatie, documentaristica, film artistic, psihologia amintirilor, razboi, istorie.

L-a mai vazut cineva? Cum vi s-a parut?

Daca va plictisiti...

Quiz cu scene din filme aici.
Am obtinut un jalnic 52/100.

later edit: Ha. 55 :)

So how you did?

Revolutionary Road (2008)

"This film was about 2008, and how when two super stars are signed for a film deal there is no need to throw away money on writers who flesh out their characters, and provide plausible circumstances of their lives."

Trebuie sa spun de la inceput ca nu m-a deranjat tonul rece al lui Mendez, personajele care sunt atat de broken, desi realizate social/material. Nici cu genul cinemtografic n-am nimic, even there's too much drama all around:) (American Beauty, Iris - an underrated masterpiece, un film extrem de sensibil si frumos, Shipping News, About Schmidt, Stage Beauty, Sideways, etc. - all of them are awesome movies). Din pacate Revolutionary Road nu se compara cu precedentele. M-au deranjat urmatoarele:

- personajele sunt intr-adevar schematice, fara profunzime
- clisee: nebunul care spune adevarul, marea de corporatisti, the greedy corporate manager, cu zambet larg si charisma ieftina
- scenariu ieftin: femeie cu veleitati artistice, corporatist nesigur pe el = drama all around. The story itself is lame and can be resumed in 3 phrases.
- abortion gone wrong (desi scena e realizata misto) - the lamest way to draw a conclusion.

All in all: a lame lame chick flick, tocmai bun pentru deprimat corporatiste de 30 de ani, mult sub precedentul film al lui Mendez, Jarhead, care e mult mai compelling. Un film care apeleaza la frustrarile spectatorului pentru a convinge cinematografic. O mare dezamagire.

5.o / 10 (pentru faptul ca totusi e un film lucrat, desi degeaba e atat de lucrat)
Website: http://www.revolutionaryroadmovie.com/
Parerea lui Zeeny, cu care nu-s de acord deloc, aici.