Vozvrashcheniye / The Return (2003)

Rar am vazut un film atat de tensionat (caruia pot sa ii spun fara retineri thriller artistic), in care tensiunea sa se stinga atat de natural, cam ca in viata, cand ti-e frica de ceva ce poate sa se intample si totul iese pana la urma bine... pana cand tragi cand nu te astepti o carte proasta.

Intoarcerea e un film rusesc (primul) al regizorului Andrei Zvyagintsev despre o scurta vacanta incomoda si spinoasa a unui tata, intors acasa ca fiul risipitor dupa 12 ani de absenta, cu cei doi baieti ai sai pe care ii scoate "la padure".

E fascinant de urmarit toata istoria nu atat pentru actiune, cat pentru tensiunea psihologica de care vorbeam mai devreme si care te trage cu o ata periculoasa intr-o stare de nesiguranta care iti urca un nod in gat.

Filmul are o imagine grozava, unghiuri foarte largi (o senzatie incredibila de spatiu), un stil interesant de filmare pe intuneric (dupa care am luat notite pentru fotografia noaptea) si o tenta lichida si verzuie (foarte yin toata constructia cinematografica). Actorii, mai ales cei doi pustani, sunt incredibil de maturi si de naturali, dand dovada de o stapanire a artei cum n-am vazut la multi actori adulti (mai ales romani).

9/10 pentru ca mi se pare ca m-a lasat cu prea multe capete de ata nelegate

Sweet Movie (1974)

Daca am cadea de acord sa consideram Sweet Movie un exercitiu sinistru in suprarealism, bun de dat ca tema de interpretare amaratilor de studenti de la actorie, atunci filmul lui Dušan Makavejev ar fi probabil studiat cu sfintenie prin scoli si tinut la mare rang in cercurile cinematografiei de arta.

Cum putina lume a fost dispusa sa faca asta, Sweet Movie a fost interzis in mai multe tari, actrita principala nu a mai avut voie sa intre la ea in tara, iar regizorul ... el era oricum deja in exil dupa celalalt manifest sexo-politic, WR: Mysteries of the Organism (despre care va urma un post asap, mi-e cam greu sa imi gasesc cuvintele dupa filmul ala :-)

Sweet Movie, care numai sweet nu e, de un suprarealism grotesc si cam bolnavicios, e usor comparabil cu Salo - de fapt citesc cum ca Pasolini, inainte de Salo, a facut chiar o versiune italieneasca a Sweet Movie-ului, interzisa imediat in Italia.



Sweet Movie e deci, ca sa incerc sa il sintetizez in cateva imagini, o alegorie foarte greu de inghitit care se invarte in jurul:
- proletariatului revolutionar - unul din principalele decoruri e o barca tip car alegoric, plina cu zahar in care sunt puse la pastrare diverse cadavre, unde se desfasoara povestea de dragoste a unui marinar de pe Potemkin si a unei revolutionare exilate
- diverselor deviatii sexuale sau... "parafilii": parthenofilie (virgine), efebofilie (adolescenti), coprofilie, urofilie si probabil si altele pe care nu le-am sesizat
- sitiofilia sau cum s-o fi numind atractia catre mancare si includerea ei in diverse activitati mai mult sau mai putin sexuale - inclusiv emetofilia (voma).



Spuneam deci ca Sweet Movie e un film greu de "inghitit" si sper ca e clar de ce.

Fara un fir narativ clar (de fapt cu doua, fara vreo legatura aparenta), plin de momente tip musical (foarte buna muzica, btw, coloana sonora apartine compozitorului grec Manos Hadjidakis), nu atat de absurd pe cat este de avant-garde, Sweet Movie e de vazut atunci cand sunteti odihniti si capabili sa rezistati la o ora si jumatate obositoare de bombardament suprarealist.

Greu de notat. Undeva intre 6 si 7. No trailer.

The Three Burials of Melquiades Estrada (2005)

Imi inchipui ca e greu, ca actor, sa nu fii tentat de a prelua controlul asupra unui film si ca, in secret, acesta este visul oricarui actor ambitios si care aspira spre plurivalenta. Death to Smoochy, The Pledge, Confessions of a Dangerous Mind si mai putin reusitul (dupa parerea mea) Into the Wild (regizat deasemenea de Penn) ar fi cateva titluri pe care le-as putea da exemplu; filme ingrijit facute (The Pledge mi-a placut destul de mult, chiar), sustinute de scenarii bune.

The Three Burials e tot pe-acolo: insa ce mi-a placut e realismul imaginilor care prezinta o poveste destul de putin verosimila, cu trimiteri discrete spre probleme sociale de granita (granita Mexicului cat si granitele normalitatii), una dintre acele povesti stranii despre prietenie si promisiuni care merg dincolo de limita normalului, despre alienare si umanitate.
Desi filmul e destul de sumbru ca ton, exista momente fun in cele mai negre situatii, and the end is quite moving.

Highly recommended (dar nu pentru cei cu stomac slab).

8.9/10

Das Herz ist ein dunkler Wald (2007)

The heart is a dark forest - un film nemtesc care potriveste dubios tragedia greaca (mitul Medeei), teatrul modern si suprarealismul, o combinatie pe care n-as vrea s-o revad curand, pentru ca e greu de inghitit ca un pumn de pastile deodata.

La asta mai adaugam si o doza buna de spleen post romantic, cand dragostea se duce pe campii asurzita de armonia casnica a vietii de familie cu doi copii si peste combinatia infelice de mai sus turnam si tema celulei sociale care nu mai da la adunare 1+1=2, ci e o serie de numere ale lui Fibonacci care te duc intr-o spirala ametitoare catre o sinucidere dramatica... daca nu-ti gasesti pe dinauntru proportia divina (cred ca am inceput sa bat campii - e din cauza ghiveciului astuia de film).

N-a fost tocmai rau per ansamblu, desi imi aducea aminte constant de Eyes Wide Shut, lucru pe care banuiesc ca regizoarea Nicolette Krebitz nu a vrut sa il ascunda, ca e saritor chiar si in ochii inchisi.

Dar ceva nu se asorteaza aici. E cam eclectic si modernist pentru gusturile mele, care apreciez mai mult artisticaraia cu gust, nu experimentul fantezist.

6.5/10 si asta chiar e un film pe care nu l-as mai vedea a doua oara.

Iris (2001)

Un film ingrozitor de trist despre inceputul si sfarsitul lui Iris Murdoch, un film cu multe amintiri despre o scriitoare care si le pierde pe ale ei.

Nu e o lucrare biografica in sensul clasic, ni se dau doar primul capitol al vietii lui Iris si ultimele pagini ale cartii, goale, pentru notitele cititorului.

O nota aparte pentru cele doua versiuni de Iris, Judi Dench si Kate Winslet si pentru Jim Broadbent, in rolul lui John Bayley, sotul lui Iris Murdoch, care a scris si memoriile dupa care a fost facut scenariul filmului.

Cu aceeasi atractie fascinant de morbida a descompunerii omului iubit si a disperarii in fata amintirilor scurtcircuitate, Zee Moviez mai recomanda si The Notebook.

8.8/10

Ostrov (2006)

Ostrov (regia Pavel Lungin) este un film foarte minimalist in ceea ce priveste etapele evolutive: pacatul, pocainta, absolvirea, intr-un decor la fel de minim: o manastire pe o insula, iarna.

In rol principal al pacatosului, pocaitului si absolvitului - parintele Anatolie, care isi petrece ziua, viata stand ca un drac mazgalit de carbune la cazane, veghind la caldurica spirituala a caloriferelor manastirii, facand cand si cand cate un miracol si alte ghidusii.

Pe langa intensa spiritualitate a discursului (cu care nu am reusit sa ma identific, dar i-am apreciat magnetismul) si a vietii monastice in pustie, m-au mai impresionat si cateva unghiuri foarte... neortodoxe, o combinatie neobisnuita de dinamica a wide-urilor care mi-a dat o senzatie pregnanta de... 3D.

Fain filmul, vi-l recomand mai ales pentru imagine, actorul principal and all its good vibrations.

8.5/10

site oficial aici

Jericho (2006) (TV series)

Pe scurt, Jericho e un serial dramatic despre un apropiat viitor post-apocaliptic in America. Desigur, accentul cade pe America la fel de mult (daca nu mai mult) decat pe post-apocaliptic, pentru ca serialul reia toate temele dragi americanilor: onoare, patrie, teroristi, teoria conspiratiei, whisky, recolta porumbului, cowboys moderni, si-asa mai departe. Construit cu destul de mult suspense, Jericho e mai mult un serial despre comunitate si supravietuire decat despre circumstantele catastrofei nucleare, pigmentat cu momente de incredibila melodrama iscata de conditiile vitrege din America.Desi vorbim de suspense, gaurile din scenariu sunt atat de mari si regia e atat de corny (ca sa spun asa), incat e greu sa nu numesti Jericho, cum ar spune americanii.. mindless fun.
(Una dintre cele mai misto scapari e faptul ca, desi mancarea e pe sponci si comunitatea e amenintata cu pieirea, the booze never ends. Yay.)

6/10

Polissons et galipettes - porno din anii '20

Polissons & galipettes (intr-o traducere aproximativa "Nazdravani si ghidusii") este o colectie de scurt-metraje porno filmate prin anii '20, al caror scop principal era sa fie rulate in bordelurile pariziene, fie ca forma distractiva si interzisa de preludiu, fie pentru a-i intretine pe domnii din salonul de asteptare.

Unul din cele mai vestite si luxoase bordeluri din perioada secolelor 19-20 in Paris era Le Chabanais, unde veneau clienti cu sange albastru - inclusiv rotofeiul rege Eduard VII al Marii Britanii era un client fidel. Un astfel de bordel isi permitea deci luxul de a avea un produs atat de nou si de fascinant: filmul erotic. Mut.





Primul gand care-ti vine este "asa or sa rada oare si nepotii nostri de filmele porno de azi?" Apoi, dupa un moment de gandire, "categoric, ce n-ar fi de ras?".

...Continuarea aici (a fost mult prea simpatic ca sa nu il fac si pentru job :-)

Man On Wire (2008)

Trebuie sa-l vedeti. E cel mai simpatic documentar artistic tip heist movie, cu "raufacatorul" in rolul principal.

Tineti minte Keraban le tetu al lui Jules Verne? Cred ca l-a scris cu premonitia lui Philippe Petit. Ca sa nu plateasca taxa de traversare cu barca a Bosforului, Keraban incapatanatul face inconjorul Marii negre ca sa ajunga acasa, iar apoi, ca sa ajunga iar pe partea cealalta, traverseaza stramtoarea pe sarma.

Philippe Petit este un dansator pe sarma, la fel de incapatanat, care, cand a aflat in anii '60 ca se construiesc in NY niste turnuri imense (World Trade Center), a zis, cu o sclipire de nebun in ochi, "A-ha! Pe acolo o sa merg si eu pe sarma".

Documentarul, cu Petit in rol principal, care e atat de relaxat si amuzant de parca ar fi facut film toata viata lui, ne prezinta toata operatiunea "heist" de ajungere cu tot echipamentul pe acoperisurile turnurilor, pe sub nasul securitatii, si de topaiala pe sarma la 400 de metri deasupra New Yorkului, sub privirile inghetate ale oamenilor de dedesubt si ale politailor care il asteptau cu catusele pe partea cealalta.



Filmul, regizat de James Marsh, e facut dupa cartea cu acelasi nume, scrisa recent chiar de Philippe, si este la fel de tensionat ca orice film de crime and action. A luat si Oscarul anul asta la cel mai bun documentar.

Trebuie sa il vedeti. E nebunesc de frumos.

10/10



si bonus - o inregistrare video de la o operatiune similara pe Sydney Harbour Bridge

Thick as Thieves (2009)

Cred ca ultimul rol mare al lui Banderas a fost Puss in Boots. Eu m-as mandri cu el si m-as retrage in glorie. Dar nuu... pana la Shrek 4 trebuie sa ne aducem aminte de the latin lover, acum intr-o noua prezentare de bad boy with a charming twist and acting oh-so-bad.

De ce ai vrea sa vezi Thick as Thieves?

- Ca e cu Banderas? Am eliminat mai sus posibilitatea asta.
- Ca e cu Morgan Freeman? E o scuza buna (a mea asta a fost), dar nu suficienta. Mr. Freeman incepe sa joace in niste filme tare proaste lately si pe acelasi tipic de roluri. Remember Wanted?
- Ca e cu Marcel Iures? Si asta e o scuza buna, dar nu-l vezi decat intr-un biet post secundar, unde joaca rolul unui... rus! evident.

Regizoarea este o doamna (Mimi Leder) care pare sa fi pus mana pe niste bani de productie (serialele tv se platesc bine, banuiesc) si pe multe casete cu heist movies si s-a gandit ca daca face un conspect dupa toate, i-o iesi ceva bun din asta (stiti cum se zice, daca iei dintr-o singura sursa, e plagiat, daca iei din mai multe, e documentare).

Ei bine, nu. Faceti-va un bine. Skip this one. Nu merita in a million years.

3/10

Punisher: War Zone (2008)

Oh, the cheese. In strat gros, mai greu ca un extra-super-triplu topping pe o pizza. In strat mai dens decat in putina fermierului din Franta. And what a stinkin' cheese. Nu ma intelegeti gresit, filmul nu face compromisuri cand vine vorba de trash culture. Totul e prezentat fara jumatati de masura, e prost-gust in cea mai pura forma, facut cu metoda si foarte atent... insa, cum spunea si Ebert, singurul lui defect e ca "este dezgustator".

Recomandat doar daca ai chef de film absolut penal facut dupa comics, cu accente de gore.

2 / 10 (bine, daca esti dement ca zombie6, ii poti da, probabil, 10/10)

The Visitor (2007)

Fain filmul. Cross my heart, de mult nu am mai trecut printr-un asemenea rollercoaster de senzatii.

Inceputul apasator si ermetic al profesorului tomnatic se transforma curand intr-o relaxare totala in ritmuri africane de djembe si te gandesti - aveam nevoie de un asemenea film chill si sunny.

Iar apoi, in mijloc de poienita insorita, ka-bam. Pocnind din degete, toata feeria se duce dracului pe apa mocirloasa a legilor americane si a vanatorii de vrajitoare post 9/11-iste.

Fascinanta opozitia intre acasa si the promissed land, unde acasa e locul ala luminos si calduros, plin de amintiri frumoase, dar nu ai trai acolo, asa ca te duci la pomul laudat, unde stai infrigurat pe-o craca, sperand sa nu te ajunga prajina paznicului.

Si ti se face pielea de gaina la gandul unei dimineti devreme in aeroport, cand pleci spre dracu stie unde, lasand in urma tot. Inceputuri? Haida de. E un film despre o serie neintrerupta de sfarsituri.

O poveste foarte emotionanta, plina de contraste si oximoroane, sustinuta foarte bine de Richard Jenkins, pe care nu cred ca l-am vazut vreodata in vreun rol principal. Buna si regia (Thomas McCarthy, la al doilea film), iar muzica, tema secundara, grozava.

Un film foarte trist si foarte "uman". O sa va placa.

9/10

Happy-Go-Lucky (2008)

Un filmulet cam comercial dar dragut despre cat de frumoasa poate viata la 30 de ani if you're nuts happy and you know it.

O poveste cat se poate de banala, in care nu se intampla nimic cu adevarat interesant, si totusi esti silit sa urmaresti cu atentie si esti tarat in nimicul colorat de iuresul personajului principal, o Sally Hawkins pentru care rolul tzacanit din Happy-Go-Lucky pare sa fi fost the jackpot: Urs de Argint la Berlin si un Glob de Aur.

Pe langa ea (care a reusit sa ma enerveze frecvent - solar people piss me off), mi s-a parut excelent personajul instructorului auto cel rational, retinut si frustrat pana cand face poc.

Si totusi, trecand peste partea fun si heirupista si usor moralizatoare, te intrebi (ma rog, eu ma intreb, the average bear) daca trebuie neaparat un anumit nivel de wackiness si jemenfoutism ca sa fii happy-go-lucky.

What about the composed cerebral ones? Dupa standardul tip curcubeu al fericirii, they are never happy nor lucky, are they, are they, are they (- hint pentru cea mai buna scena din tot filmul, no spoilers).

7/10

Stuck (2008)

"Ever hade one of those days?" . Cred ca tagline-ul de pe posterul filmului exprima perfect nu atat starea de spirit a personajelor, ci, in mod subversiv, senzatia indusa privitorului. Un micut film (1h25, actiunea se petrece, practic, intr-un week-end, premizele par ireale, dar filmul ilustreaza un caz real) catartic, facut cu foarte mult nerv, ce induce disconfort, revolta, si nu are cum sa-ti ramana indiferent. Comedie a ghinioanelor pe banda rulanta, teatru al cruzimii, o poveste urbana intunecata perfect spusa si jucata (ca si precedentul film al lui Stuart Gordon, Edmond).Trashy si plin de umor al stereotipurilor, Stuck delivers 100%.

PS: Stephen Rea e absolut fabulos:)
Aproape 9/10

Milk (2008)

De 8 ori pe lista de nominalizari la Oscarurile de duminica, Milk este un film biografic despre Harvey Milk, primul homosexual (declarat) ales intr-un post public in California in 1978. Prima femeie intr-o pozitie similara a fost Elaine Noble (1975).
(Apropo de premiere... si premieri, stiati ca primul ministru al Islandei, Jóhanna Sigurðardóttir, este in 2009 primul sef de guvern gay din epoca moderna? :-)

Revenind la Milk, in regia lui Gus Van Sant si avandu-l in rol principal pe Sean Penn... e un film bun, facut cu delicatete si cu talent regizoral, cu mare atentie la spiritul vremii (in decoruri, costume si imagine), cu un scenariu alert si tensionat gradat, iar documentaristii care au lucrat la imaginea lui Penn pentru a o suprapune pe cea a lui Milk au facut o treaba foarte buna.

Penn, care nu mi-a placut niciodata in mod deosebit, a reusit sa ma miste acum si desi nu imi plac nici biografiile si nici povestile legate de activism (politic or whatever), am apreciat valoarea documentaristica of the rise and fall of Milk (despre povestea caruia nu aveam de altfel nici o cunostinta).

Mi-a placut si faptul ca scenariul nu a pus un accent atat de mare pe campanii si pe dezbateri politice, cat mai degraba pe viata personala... apropo de care m-am intrebat de ce incepem povestea atat de tarziu, pentru ca as fi fost curioasa sa vad cum de un barbat gay de 40 de ani fara afinitati de activist se hotaraste relativ tarziu in viata sa ridice vocea pro gay rights (dar chiar si asa filmul a fost suficient de lung - peste 2 ore - ca sa mai fie lungit artificial cu background bio).

All in all... 7.5/10

Sneak Peek: Coraline trailer

Dupa o carte de Neil Gaiman, in regia lui Henry Selick, in theaters now, Coraline:

Amores perros / Love's a bitch (2000)

Stiti bancul cu oaia roz? Nu vi-l spun, pentru ca e prost in sine, dar se foloseste de un concept interesant. Oaia dispare brusc din poveste si reapare 20 de bancuri mai tarziu. Micul efect al bataii aripilor de... oaie roz.

Pe un mecanism similar merge si povestea din filmul mexican Amores Perros sau mai degraba povestile, pentru ca mica oaie roz, interpetata in acest film de un rottweiler mare si negru, e bang-ul care pune in miscare lumile mai multor oameni, aparent fara nici o legatura intre ei.

Regia ii apartine lui Alejandro Gonzales Iñárritu (21 Grams, Babel) si i-a adus chiar si o nominalizare la Oscar in 2001 (Best Foreign Movie). In rol principal - un alt produs valoros al Mexicului, Gael Garcia Bernal, care imi place intotdeauna foarte mult, cu figura lui subtirica de vagabond romantic si credincios.

Scenariul, foarte bine facut, schimba brutal tonul de trei ori pe parcursul a celor 2,5 ore de film:
- de la mancatul de sub unghii pe dupa blocurile gri si micul infractor care pana la urma si-o ia regeste en el culo de la dreptatea divina...
- la o viata aseptica in the upper middle class daramata ca un castel de carti de joc masluite de the big Trickster up there
- si in sfarsit, la o serie de drame de familii atipice.

Si totul din cauza nenorocitului de caine.

In rest, muzica (incepand hip hop-ish de cartier, terminandu-se cu un trip hop plin de spleen), jocul actorilor, imaginea, decorurile, regia... mi-au dat la adunare:

9/10

Revanche (2008)

Inca un film austriac nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain... dar nu imi pare comparabil cu castigatorul de anul trecut al categoriei, Die Falscher, tot austriac.

Revanche, al lui Götz Spielmann, desi tare aclamat, nu a reusit sa imi gadile prea mult compasiunea pentru dramele personajelor.

Avem un cuplu care isi duce viata la oras, pe marginea legalitatii si a moralitatii, o prostituata/ stripperita si un bodyguard, iar pe partea cealalta o familie rurala, normala si banala, un politist de tara si nevasta-sa. Mai exista si un bunic, ingrijorat ca dupa ce se va duce el, vacile vor ramane singure.

Ca realizare imagistica, mi s-a parut abordat prea detasat, distantat de personaje (cred ca nu am vazut un close up vreo trei sferturi de film), iar culoarea rece, pala si cetoasa m-a scos din minti si a reusit sa imi stinga si vaga urma de tensiune in mijlocul actiunii.

Cursul povestii e depanat insa cu dibacie, inmuiat in putina tragedie antica, iar scena apoteotica dinspre final, de langa lac, a instilarii indoielii, ramane imho cea mai buna intoarcere din condei a intregului film. (no spoilers, see it)

Nu e deci, in ciuda titlului care iti promite aparent altceva, un film palpitant si brutal pe tema razbunarii, precum Irreversible, Oldboy sau Kill Bill (to name just the top of mind), si nu cred ca poate intra pe lista nimanui de wow-movies, nici ca poveste, nici ca regie, joc sau alte criterii. Eu n-am reusit sa ma implic prea mult in el.

6.5/10


Ein Service von TrailerSeite.de

The Raspberry Reich (2004)

Un alt film de categoria wtf, The Raspberry Reich este o parodie socio-politica porno si gay. Nu va imaginati produsul final, nu?

Sa va mai dau un hint: Bruce LaBruce (regizor, fotograf si "underground gay porn star", wikipedia dixit) zice despre The Raspberry Reich ca este "an art/porn film that, like all my films, uses pornography as a starting point to examine sexual politics and homosexual radicalism".

Daca imaginea ia forma de soft porn politic de extrema stanga, v-ati prins despre ce e vorba.

Mic-mic sinopsis:
(location: Berlin) Filmul se deschide cu o tovarasa revolutionara care se fute sanatos cu un oarecare fraier, strigand (ea) sloganuri gen "fuck me for the revolution".



In camera de alaturi este un alt fraier care linge pios teava unei arme, in timp ce se masturbeaza in sunetele revolutionarilor de dupa perete, rezemat, la fel de pios, de un poster gigantic cu Che Guevara. (trivia: din cauza imaginii lui Che, folosita fara autorizatie, producatorul s-a procopsit si cu o amenda zdravana).

Imaginea se repeta constant de-a lungul filmului, dar nu cu tovarasa, ci cu restul trupei de extremisti de stanga condusi de ea si nu cu teava armei, ci cu penisurile din dotare ale trupetilor.

Pentru inceput suntem luati cu binisorul. In timpul primelor scene gay se deruleaza pudic peste imagine o banda cu diverse discursuri ale lui Bush jr.





Mai tarziu banda dispare si in locul ei apar - in diverse forme vizuale foarte old school si enervante, dar pe care le vom aprecia ca fiind parodice si frizand arta - mesaje demagogice de genul:

Heterosexuality is the opiate of the masses
No revolution without sexual revolution. No sexual revolution without homosexual revolution
Corporate hip hop is counter revolutionary.
Madonna is counter revolutionary.



OK... Avem deci un film porn si gay slab de tot si ideologie extrema de stanga urlata de o nebuna care vrea sa fie urmasa factiunii Armata Rosie (Baader-Meinhof Bande).



Printre subtilitatile filmului as mai mentiona pe vlastarul capitalist dezmostenit de ta-su pe motive de gay-iciune, care ajunge sa fie, din inocenta victima a grupului terorist, un luptator subversiv impotriva sistemului... spargand romantic banci impreuna cu iubitul sau.

4/10 and remember...

Elegy (2008)

Ok, trebuie s-o spunem de la inceput, the movie's exquisite, filmat cu gust, jucat bine, regizat... well, aici am cateva de zis, apropo de arta regizorala a lui madame Coixet. After all am decis ca nu mi-a placut, pentru ca e ca un pranz atat de rafinat, incat iti cade greu la stomac. There's nothing fresh/natural about it, nici macar Penelope. All the bullshit's there: piano, flowers, tanarul creol cu obrazul neras de doua zile.. fiecare lucru care-ti intoarce stomacul pe dos in filmele ieftine, dar ar trebui sa dea bine intr-un film, chipurile, pus la punct. Not!
Recomandat doar pentru cei care vor sa vada o drama pretentioasa cu un final lasat, totusi, cu bun simt, in coada de peste.

6 /10 (un punct in plus pentru bustul gol al lui Penelope, si, parca, si putin cur:P ).