Anul asta am vazut, la festivalul B-Est, un film deosebit.
I Am from Titov Veles (Jas sum od Titov Veles). Imaginati-va: un film care vorbeste despre o poveste individuala si, in acelasi timp, reuseste sa vorbeasca si despre societate. Si despre contextul socio-economic precis - fundalul filmului. Adica exact asa cum ne recomanda toti script doctorii cu care am avut de-a face in ultimul an: atit o poveste vie, despre oameni, cit si factorul national. Nu-i de mirare ca este unul din filmele care au primit finantari de la coana Europa, prin fondurile sale si prin Eurimages.
Ma uitam la I Am from Titov Veles (Afrodita, personajul principal, spunea: m-am nascut in Titov Veles; un oras care a luat numele lui Tito; acum se mai numeste doar Veles) si mi-am adus aminte de Stalingrad, orasul lui Stalin din inima Romaniei. Ma uitam la I Am from Titov Veles, un film facut de o casa de productie care se numeste "Surorile si Fratele Mitevski", si m-am gindit la Baia Mare si la cit de potrivit e ea - sau Copsa Mica, for that matter, ca fundal pentru un astfel de film.
Titov Veles e fratele de peste granite al orasului Baia Mare. Ambele, in industria mineritului si al prelucrarii plumbului. Ambele, intr-o covata alcatuita din dealuri si munti de mica inaltime. Ambele orase industriale, cu oameni cu diferite handicapuri datorate pulberii de plumb din aer, din apa, din sol - si diverse grade de adaptare sau neadaptare la realitatea socialista - acum in schimbare.
Iar filmul este despre o familie. Disfunctionala; mama fugita in tara ei natala, familia ei despartita fortat si trimisa partial in Romania. Fetele, trei, neadaptate. Una nu vorbeste. Intentionat. Ea spune ca vorbeste doar in vis. O cheama Afrodita si e naiva dar si stranie in acelasi timp. Pe cea mare, Slavica, o vedem cel mai adesea in proces de administrare a metadonei, de care e dependenta de aproape doua decenii. Sapho este erotomana sau aproape, disperata sau aproape, vrea sa fuga - si fuge. In Grecia. In film se vorbeste destul de mult despre afurisitele de vize si ce poate sa insemne viata in asteptarea unei vize. Tot asteptind viza, Sapho si Afrodita se duc sa se plimbe pe formele de relief artificiale create din halde de steril. Isi povestesc amintiri din copilarie, de cind mama lor le trimitea acolo, departe si sus, sa se joace, pentru ca vintul facea ca acolo aerul sa fi fost cel mai curat.
Totusi, I Am from Titov Veles nu e doar un film despre o familie - fie ea si disfunctionala. Este despre sechelele unui regim: oameni care nu se regasesc dupa caderea regimului; despre privatizari oneroase, atit de cunoscute si noua. Despre privatizari facute doar pentru vinzarea fabricilor la fier vechi (remember, Ioan Nicolae, patronul FC Brasov, despre care se stie ca a cumparat una din cele mai mari fabrici din Rasnov, alcatuita in mare parte din utilaje din inox - si a vindut-o la fier vechi).
Si totusi, la fel de mult e un film despre maternitate, in registru oniric. Despre retragerea intr-o lume interioara a unor personaje deceptionate de lumea exterioara. Iar imaginea, asa cum am mai amintit pe undeva pe aici, a fost una speciala: culorile au fost magistral minuite pentru a transmite semnificatii: Afrodita, odata intrata in lumea sexualitatii, a inceput sa poarte rosu, sa manince mere si rosii. Obsesia pentru rosu versus verde (verdele, mai ales un verde pal, era al visului, al Afroditei pure din prima jumatate a filmului, al apei curate si chiar al copilului visat de Afrodita, copil creat de mintea ei si nu de unirea fizica cu un barbat) reprezinta firul director al filmului; cu ajutorul culorilor I Am from Titov Veles este mult mai mult decit o simpla cronica de familie sau fresca sociala. Este filmul care merita un premiu.
Funny Games nu e funny catusi de putin, in schimb e deosebit de prost.
Posts
