De Noorderlingen / The Northerners (1992)

Considerat de multi cel mai bun film al olandezului Alex van Warmerdam, The Northerners e o comedie neagra usor suprarealista despre un fel de colonie de civilizatori moderni ai unei zone desertice, unde exista o singura strada, o padure neagra si deasa ca parul unei lapone si un lac mare cat un castron de supa.

Personajele sunt arhetipale, ca de fabula: macelarul, vanatorul si postasul, plus nevestele aferente, fiecare cu probleme sale existentiale.

Atmosfera, desi mustind de anii '50, e total ireala, iar imaginea de o simplitate curata, deopotriva umoristica, relaxanta si incitanta, pentru ca te simti in permanenta tras pe sfoara de aparente. Si chiar esti.

8/10

No trailer, din pacate. Mai caut

Un long dimanche de fiançailles (2004)

Inca un film de Jeunet, care isi incearca abilitatile cu toate tipurile de film - comedie neagra, dark fantasy, SF, "white" comedy & fantasy si war drama.

Un long dimanche de fiancailles, cat este el de war drama si romance, pastreaza cateva din ingredientele retetei de care vorbeam acum cateva zile: culorile retro interbelice, un narator curios ca un detectiv particular, putina magie, foarte multa delicatete.

Firul povestii e cam labirintic, dar nu te tine pe marginea scaunului - dupa o vreme renunti chiar sa mai iei notite si te duci cu valul, captivat aproape fara voie de viata ca-n filme.

7.7/10

The Escapist (2008)

Filmele despre evadari din inchisori - un subiect inepuizabil. Mereu vor gasi un alt plan, o alta inchisoare, o alta drama afara.

Pe The Escapist l-as fi catalogat la "mild spre low" action rush, pentru ca povestea e subtire, intriga usoara, evadarea banala. Nu te poti opri sa te gandesti la Shawshank Redemption, Prison Break, Cool Hand Luke, iar daca te plictisesti foarte tare, chiar si la O Brother. Si iti mai amintesti si de Oz si te gandesti "ce prison for sissies mai e si asta"?

Iar firul narativ, alternand cu flashbackuri, e agasant ca o partida de sex pe care o intrerupi la 5 minute ca sa mai vezi o reclama. Adrenaline rush down the drain.

Finalul insa saves the day. No spoilers, dar sunt asa de rare filmele care in secunda cand se termina iti deruleaza toata banda inapoi, incat trebuie sa ma extaziez in fata acelui tertip narativ (the writer as The Trickster) de a te face sa vomiti povestea ca sa intelegi ce ai mancat.

6.5/10

Delicatessen (1991)

Ah what a treat. O delicatesa cu reteta mea preferata: o comedie horror cu aer post apocaliptic, cu timpul suspendat undeva pe la jumatatea secolului 20, o distopie grotesca si romantica in culori calde de film expirat... si cu un clovn in rolul principal (Dominique Pinon).

Reteta e de fapt specialitatea lui Jean Pierre Jeunet (Amelie) & Marc Caro (La cite des enfants perdus) , care au un simt al fanteziei dark si al imaginii vintage absolut inspirationale pentru un fotograf cu inclinatii deviante, ca mine.

Oricand ai da stop cadru - iese o fotografie excelenta - la Angel-A am mai gasit calitatea asta, apropo de ce discutam la Transporter 3 acum cateva zile.

Pe langa calitatea imaginii, nici povestea nu e de ignorat - are acelasi sistem stratificat ca in Amelie - blocul cu realitati diferite in functie de etajul la care te opresti. In spatele fiecarei usi e cate o poveste, cu personaje fantastice, caricaturale si grotesti.

Asa mi-am vazut timp de doi ani blocul in care locuiesc, cu arcurile patului de sus care scartaie, cu vecina de jos pe care am inundat-o si care imi batea la usa cand faceam sex sub dus, cu papagalul pe care l-am visat friptura (mmm... delicatessen), cu tiganca muta care spala scarile (Senki?). Cred ca traiesc intr-un horror fantasy.

10.
(Multumesc pentru recomandare)

The day the earth stood still (2008)

First of all, daca filmul e un remake, nu sunt genul de tip care sa vada filmul vechi. Acord credit faptului ca cel putin un aspect e mai bun cand vine vorba de remake. Bugetul, actorii, etc. Asta e pacatul meu, si n-am chef sa schimb nimic in privinta asta. Cu atat mai mult daca filmul este un remake al unuia din anii '50, cum este The day the Earth stood still.
Lasati-ma sa va spun de la inceput: filmul e extrem de prost. Tot ce-ati auzit pana acum e adevarat. Keanu joaca groaznic, actorii sunt alesi neinspirat (Kathy Bates e urata rau si joaca sub orice critica), etc. Efectele speciale penduleaza intre reproducerea fidela a unor SFX din anii 50, ceea ce e dezastruos (robotul-luptator), si un psihedelism absolut stupid (sfera luminanda). E si putina ecologie, si un pic de poveste moralizatoare, cum sta bine unui SF hollywoodian cheesy.

Recomandare: de vazut doar daca chiar n-aveti ceva mai bun de facut.

4.1 /10

My Own Private Idaho (1991)

Nu prea il stiam pe Gus van Sant si m-am gandit ca inainte de Milk sa imi ofer sansa cinstita de a-mi face o alta parere decat imi lasase Paranoid park. Si am ales, inspirat, My Own Private Idaho.

River Phoenix si Keanu Reeves pe motor, plus cateva din temele dragi vulgului american:
- drumul, marele drum fara destinatie "I'm a connoisseur of roads. I've been tasting roads my whole life. This road will never end. It probably goes all around the world."
- the great wide open (click for Tom Petty)
- sex for money, drugs, un pic de rock'n roll
- Shakespeare revisited :)

Povestea e vag inspirata dintr-un Henric al lui Shakespeare, si van Sant pastreaza o demnitate scapatata in pentametru iambic personajelor lui Falstaff si tanarului print fugit de acasa sa se prostitueze cu alti barbati.

River Phoenix e interesant in rolul vagabondului gay (rings a Mysterious Skin bell?) si nu e de mirare ca a facut furori cu atitudinea de rock star in mizerie al generatiei '90.

Keanu, in rolul tanarului mostenitor, swinging intre gay si hetero, nu e teribil de convingator, dar pune suflet. Cred ca rolurile de inspiratie shakespeariana se potrivesc cel mai bine la morga lui aparent cabotina, afectata si histrionica, pentru care se face atata misto de el. Ffs, omul e pe sfert chinez. Cut the guy some slack. Are fata de ceara in adn.

Filmul e usor suprarealist, dar nu atat de mult cat sa il faca edgy, istoria e usor fuzzy, ca si cum ar fi fumata, imi da senzatia de acuarela plouata in care s-au intins contururile. Watchable, dar cu rabdare.

7/10

Lights in the dusk (2006)

O poveste fara sens, care m-a frustrat de la inceput la sfarsit. Koistinen, personajul lui Kaurismaki, jucat impecabil de Janne Hyytiäinen, este prost de-a dreptul, desi regizorul incearca sa ne faca sa credem ca este un gentlemen. Cel putin pe mine dorinta lui de a-l arata ca un romantic incurabil nu pot spune ca m-a prins. Ceea ce mi-a placut totusi este obstinatia scenariului, Koistinen fiind pus in situatii din ce in ce mai absurde, ajungand pana la a face inchisoare 1 an de zile pentru ca nu doreste sa divulge numele femeii de care este indragostit, dar care l-a inselat.

Observ un stil regizoral mai putin minimalist, cadrele sunt mai multe, camera insista mai putin pe figura personajelor si regizorul ne muta de pe strada la tribunal, la inchisoare, intr-un restaurant, intr-un azil pentru saraci, pe un santier, la un Imbiss, intr-o alta casa, intr-un mall si as putea continua. Scena concertului apare relativ devreme in film si muzica este ca de obicei excelenta, de data aceasta rock cu influente punk, gen Clash. Dupa cum am citit pe unul din message boards de pe IMDB, probabil e "Rich Little Bitch" by Melrose, postat pe youtube aici.

Daca il vedeti cand sunteti suparat(a), recomand sa aveti o manusa de box si un zid langa, sa va temperati frustrarea. Probabil ca asemenea frustrare nu am mai avut de la filmul lui Haneke, Funny Games, desi la Haneke imi venea sa deschid televizorul si sa ii strang de gat pe agresori. Asta inseamna manipulare regizorala !
See it !

Shadows in Paradise (1986)

Primul film vazut de Aki Kaurismaki, inainte de Anul Nou. Dispozitie perfecta, drept pentru care probabil ca si filmul m-a fascinat. Filmul are un ritm al lui, lent, personajele sunt greu de inteles. ambigue ca si parcurs, dar poate de aceea interesante. Incepe violent, moare unul din personaje, Nikander (Matti Pellonpää, actorul fetis al lui Kaurismaki) se bate intr-un bar dupa care ajunge la inchisoare si il descopera pe cel care il va inlocui pe colegul lui mort.
Urmeaza scene desprinse parca din absurdul cotidian, despartiri si reimpreunari, totul guvernat de masina de gunoi al carei mandru sofer este. O Finlanda urata, stearsa, fara chip, care pare incapabila sa produca oameni cu vitalitate. Reactiile fiecaruia vin mai mult dintr-o reactie la un stimul decat ca o actiune constienta.

Am remarcat pentru prima data scena de concert, camera fixa, urmarind solistul, scena lunga, in care tot astepti sa se intample ceva. Dupa cateva secunde totusi te lasi in voia muzicii, melancolica de data aceasta, alteori super antrenanta, dar fascinanta tocmai datorita insistentei regizorului.

Un film care nu este plictisitor si scenele se succed rapid, cu un scenariu bogat, atipic pentru Kaurismaki. Un scenariu similar ca si lungime am mai vazut in Calamari Union, desi Calamari este suprarealist, absurd, dada.

O incursiune in lumea lui Kaurismaki, in lumea personajelor lui. Privind in urma, imi dau seama ca este unul dintre cele mai reprezentative filme ale lui, imbinand intr-un mod fericit jocul lipsit de orice expresie faciala a actorilor cu detalii de gesticulatie, avand un scenariu balansat ca si dialog si cu o muzica diabolic de bine aleasa. I do recommend it !

Prezentare film pe IMDB.

Trailer aici.

End of the Line (2006)

Un horror destul de fresh, bine jucat si surprinzator de bine realizat pentru bugetul low. Cu un final twist destul de criptic (scenariul e cam dumb pe alocuri), merita citite si comentariile de pe IMDb, despre cum inceputul ar fi cumva situat mult dupa evenimentele din film, in plan temporal. Eu, cel putin, eram prea adormit pentru a sesiza asta, so I took it like a straightforward story.

6.7 / 10

The Reader (2008)

Always a sucker for Ralph Fiennes, abia asteptam The Reader. Si am primit o romanta postbelica adolescentina, continuata cateva decenii cu umbra dramatica a razboiului si a lagarelor naziste...

Un film destul de rece, in ciuda intentiei de a umaniza niste simboluri. Povestea in sine nu e teribil de captivanta, dar jocul actorilor, cel putin in prima jumatate, compenseaza.

Un plus pentru Kate Winslet, desi nominalizarea la Oscar pentru rolul din filmul asta nu-i va aduce nimic. Revolutionary Road a fost un rol mult mai bun, imho.

6/10

Singapore Sling (1990)

When I was shooting "Singapore Sling", I was under the impression that I was making a comedy with some elements of Ancient Greek Tragedy. Later on, when some critics characterized it as "one of the most disturbing films of all times", I started to feel that something was wrong with me. Then, when British censors banned it, I realized that, after all, something must be wrong with all of us.
(Nikos Nikolaidis, /quote)

Singapore Sling e o comedie horror porn "noir" (de fapt neo-noir) relaxata, in ciuda elementelor suprarealiste si a personajelor freudiene.

Tot spectacolul e un joc erotic by the book: duo criminal incestuos si lesbian, pasionat de role playing si construit pe tipicul "the mad woman in the attic", devine apoi trio cu reminiscente de La Grande Bouffe si de tragedie greaca, in falduri de dantele si cu decor BDSM.

Imaginea e clasic noir, poate putin cam lustruita, dar extrem amuzanta si plina de detalii delicate sau scarboase (pe forumul imdb, cel mai delicios comentariu a fost "My God... ::faintly::... was that a kiwi?"). Yes it was. Se numeste food play ;-)

8/10

Lost (2009)

Sezonul 5: Oare ce se va mai intampla in LOST? :)

I ♥ Huckabees (2004)

Missing Kafka and intellectual show-off? Va e dor de discutiile boeme si putin naive despre carti din studentie? V-ati amuzat vreodata intreband pe vreun coleg de facultate ignorant care e ultimul album scos de Camus ? Sunteti anti-consumisti, trendinezi, guerilla gardeners, artsy-fartsy urban geeks? Vreti sa vedeti un film cu detectivi existentiali?

Atunci I Heart Huckabees e pentru voi, geeks. It's a crazy movie, dude. Highly recommended.
PS: Top notch cast btw (Anjelica Huston, Jason Schwartzman, Dustin Hoffmann .. and many more)
9/10 and if you think it deserves less please leave this blog:)

The year my parents went on vacation (2006)

Un subtitlu si mai misterios ar fi "sau cum mi-am petrecut vacanta de vara la bunicul meu mort".

Fotbal, Brazilia, dictatura, red witch hunt dupa comunisti si un pustan uitat intr-un cartier evreiesc din Sao Paulo.

Lovely film, easy as a Sunday morning, cu imagine frumoasa si culori de 1970, cand se si petrece actiunea.

Mi-a placut culoarea locala exotica tip "fotbalul ne uneste pe toti", evrei, goyim, africani sau alte natii dezradacinate, iar Pele e zeul nostru national.

Mi-a placut si felul in care comunitatea evreiasca ermetica il adopta cu noduri pe micul maidanez singur pe lume, pentru care singura certitudine era Cupa Mondiala si mingea lui de fotbal.

7.5/10

Il y a longtemps que je t'aime (2008)

...jamais je ne t'oublirai. Malheureusement, filmul va trece repede in uitare, asa cum uiti ceva povestit in soapta.

Regizorul Claudel a ales sa redea tragedia personajului principal ... in vorbire indirecta. Tot filmul se invarte in jurul unui moment de acum 15 ani, tocat maruntel in cuvinte, nu imagini, de doua personaje contemporane.

Lucrul asta lipseste firul povestii de dinamism si chiar de viata, dar exact asta trebuie sa vedem in noul inceput al puscariasei eliberate (o Kristin Scott Thomas uscativa, imbatranita si ireal de trista).

Cred ca mi-a placut mai mult pentru ca l-am vazut in primele zile ale lui ianuarie, cand spleenul de inceput de an e coplesitor (ce o sa fac acum, as vrea sa schimb serviciul, nu imi mai place casa asta, pe cine o sa iubesc anul asta, who am i going to fuck next?)

7/10

Nota: 1. mi-a cam stricat o amintire frumoasa despre The Painted Veil - coloana sonora. (Varianta mea preferata - aici)
2. A primit Premiul Juriului Ecumenic :) la Berlin

Gwoemul vs. Ag-O (The Host si Crocodile)

Langa un rau, sub un pod, traieste o creatura ciudata si urata, de care fug toti, mai putin o fata si un baietel. De prea multa dragoste, fata moare.

Asta e foarte pe scurt povestea din ambele filme, fete ale aceluiasi concept, una reala, alta metaforica.

Acum, daca va spun ca ambele sunt coreene si unul din filme este al lui Kim Ki-Duk, iar altul al lui Joon-ho Bong, cui credeti ca apartine cel metaforic?

Ag-O (The Crocodile, 1996, KKD) e povestea unui bataus vagabond care locuieste sub un pod cu un batran si un baietel, familie in care intervine si o fata sinucigasa. Pretext ideal pentru KKD sa introduca un pic de home violence si acea maltratare dragastoasa a femeii, care ii place atat de mult.

Gwoemul (The Host, 2006, JHB) e povestea unui monstru acvatic nascut dintr-un mic accident biologic cauzat de un american (sic!), care rontaie tot ce gaseste pe mal. Apoi e o combinatie de Predator si Outbreak.


Ag-O are o calitate ingrozitoare, e primul film al lui Kim, buget as low as it gets, pelicula ieftina, culori proaste, chiar si subiectul e cam expirat. Transpare insa deja, chiar si prin mocirla Crocodilului, acel jenesaisquoi kimkidukian fascinant ca o lama ascutita.

Gwoemul e o porcarioara parodie desteapta SF cu buget mare, cu efecte speciale, cu camere profi si film bun, care desi copiaza fara rusine scenariile americane de film de actiune cu monstru on the loose, are avantajul de a fi bine inradacinat in spiritul asiatic - umor sec sau umor in cele mai stupide momente, momente de bravura cretina sau de disperare neagra, toate in spiritul asiatic expansiv si zgomotos.

Relatia dintre cele doua mi se pare reprezentativa pentru felul in care in doar 10 ani se poate re-inventa un concept. Realitatea se face SF, poezia se duce dracului, scursura societatii e convenabil impachetata sub forma de leviathan balos... si asa ajungi sa vezi filme SF de actiune coreene. Ca si cum Nicolaescu s-ar apuca sa faca horror. Horror (asta era concluzia).

6/10 pentru amandoua

Crocodile - no trailer


The Host:

Mysterious Skin (2004)

Un caz de film highly overrated, si asta doar din cauza ca trateaza (lejer si cu oarecare iscusinta, i'll give it that) un subiect mai tepos, homosexualitatea si pedofilia. All with a romantic twist, dar departe de a putea fi clasat la "cult movie", cum se grabesc multi sa o faca.

Daca subiectul nu e rau deloc, punerea in pagina lasa de dorit. Personajele sunt schitate fortat, cliseic si superficial, iar opozitia dintre small town geek si teenage sex object goes to big city este ne-armonioasa. Iar dramele adolescentine are so not my piece of cake.

Ceea ce as aprecia totusi la Mysterious Skin este faptul ca reuseste sa iti devieze asteptarile prin introducerea elementului -altfel cam simplist- rapiri de extraterestri. Ii da un extra-mysterious feeling, fara de care ar fi doar Brokeback Mt. in varianta kiddie soft porn...

Apropo de care ma mira putin ratingul 18+ pe care l-a avut in majoritatea tarilor. Filmul de fapt sugereaza mai degraba decat arata - inca un mic plus, daca e sa-l comentam pe accesibilitate.

6/10 - am inca sentimente contradictorii despre el. Astept feedback. Ceva nu face click.

The Tale of Desperaux (2008)

Sucker for animations, am inhatat repejor povestea soricelului Desperaux, pentru ca Bolt mi se pare inca prea trendy ca sa il vad ;-)

Slab. Animatii bune, desene frumoase, dar cam atat. Povestea cu Small hero, big heart e usor rasuflata, la fel si laitmotivele care construiesc intriga.

Apreciabil faptul ca nu e all comedy and silly stuff, ca majoritatea animatiilor de azi, ci mai degraba dramatic, iar lumea underground a sobolanilor e realizata frumos, chiar daca pe clasicul sablon al comunitatilor cvasi-post-apocaliptice tip Mad Max &Co.

6/10 (iarasi - animation rating)

The Fourth Man (2007)

Un thriller sarbesc, bine documentat (referirile la Mafia creata pe ramasitele serviciilor secrete din timpul lui Tito isi gasesc suport in real), bine facut. Pe undeva putin cliseu hollywoodian (Bourne shit), dar all in all destul de enjoyable.

7.5/10
Subtitrare: Engleza

Appaloosa (2008)

In general filmele regizate de actori imi creeaza neplacuta senzatie de zambila-nfipta in branza. Mi se pare ca actorii n-ar trebui sa incerce, dintr-un orgoliu nejustificat, sa preia rolul regizorului. Actorul este microcosmul, regizorul macrocosmul (ei, v-a placut asta, nu?), ei nu pot exista unul fara altul, nu are rost sa stricam echilibrul asta. Dar mai apar filme (cum ar fi Confessions of a Dangerous Mind , The Pledge , si-asa mai departe) de care sunt placut surprins si care contrazic aceasta mundana prejudecata a mea. Aici intra si Appaloosa, un western oldschool, facut de Ed Harris, western cu actori buni, facut impecabil dupa reteta, cu umor sec, retinut, insa atat de savuros. It ain't a big movie, but it doesn't want to be a big movie. E un film despre camaraderie, despre gentlemanship in sensul vechi al cuvantului, despre masculul alfa si despre imposibilitatea de-a pronunta cuvinte pretentioase . Plus ca e cu Viggo (prietenele stiu de ce).Ah, si inca ceva: Renée Zellweger sucks big time :)
Deci, in concluzie, daca aveti dispozitie pentru placeri vinovate, go see Appaloosa :)

7.7 / 10

The Wayward Cloud (2005)

Redus la directiile primare ale subiectului, filmul Tian bian yi duo yun al lui Ming-liang Tsai ar putea fi o mica perla a filmului modern taiwanez: dragoste in vremea secetei, porno in vremea secetei, pepeni in loc de apa, porno cu pepeni.

Ar putea fi deci sa fie ori o drama reusita, ori o parodie nebuna si bolnava.

Din pacate a iesit musical/comedie. Si sa fim seriosi, cate comedii de limba chineza hilare ati vazut vreodata? Partea muzicala e intr-adevar parodica, dar destul de greu de urmarit cu calm, pentru ca apare cand nu te astepti si are o flamboaiantza care merge ca nuca in perete cu austeritatea asiatica a filmului.

Filmul e cam lent si plictisitor pana la un punct (desi daca adormi, te vei trezi la momentele de vodevil).

Finalul ii mai ridica valoarea printr-o scena parodica de necrofilie, in care totul e chinuit veridic, iar drama iubirii impartasite direct in gura e intinsa ca un cascaval ridicol. Priceless.

6/10

The dog recommends

- Fido, because alternative-sixties-dystopia is oh so fun.
- You kill me, because Ben Kingsley as an alcoholic owns :)
- Eastern Promises, because Cronenberg rules.

The Edukators (2004)

A cute movie despre revolta, nice music, very enjoyable. Won't spoil the fun about the plot, but it's fresh and cute and has a nice twist at the end (some people never change).

8.8 / 10

Die Welle (2008)

*Mild spoilers ahead, dat fiind ca oriunde se gaseste something about the plot spoilers pop up*
Un American History X german, Die Welle este un film ce prezinta derapajul unei mici comunitati de elevi influentati de un profesor carismatic, care tine un curs un pic mai interactiv decat ar fi cazul. Filmat foarte inspirat, alert, filmul greseste pe undeva minimalizand relatia profesor-elev si subestimand apetitul adolescentului pentru rebeliune, pentru refuzul incadrarii. E drept, adolescentii sunt susceptibili de a adera la un cult (vezi the so-much-hyped college brotherhoods), insa trecerea cinematografica de la neincrederea caracteristica adolescentilor la sustinere ferventa a miscarii e putin lasata in aer in film, de-aceea drama personajelor pare putin artificiala. Insa poate nu despre asta e filmul ci, poate, pur si simplu despre intrebarea "E asa ceva posibil in ziua de azi intr-o societate civilizata?" - desi poate ca unii pot gasi ca intrebarea nu e suficient de puternic pusa in film. Despre dorinta oamenilor de a face parte din ceva, orice ar fi acel ceva, cum spune cineva pe IMDb.
All in all a quite enjoyable movie, fresh, bine jucat, bine pus la punct (pustanii sunt foarte credibili si nu sunt vazuti just as kids si profesorul indeajuns de echivoc, dar virulent) . De vazut.

8.7 /10

Rusalka / Mermaid (2007)

Ce fac sirenele cand ajung pe pamant? Dupa reteta lui Anderson, nu vorbesc, dar danseaza fabulos pentru printul lor.

Sirena slabanoaga cu parul verde din Moscova, cu fereastra astupata de un mesh publicitar, nici nu vorbeste, nici nu danseaza, si in loc sa se intoarca in apa, ajunge Fata din Luna. (trebuie sa vedeti filmul ca sa intelegeti).

Rusalka e o poveste ruseasca a regizoarei Anna Melikyan, cu care a castigat niste premii anul trecut, inclusiv la Berlinala. E o poveste "urbana", in care un rol principal il joaca marele oras, cu mesajele lui subliminale, cu toanele si labirinturile lui, in care se joaca o sirena uratica, indeplinind dorinte si vazand viata dintr-un telefon mobil (iarasi... vedeti filmul).

L-as pune in aceeasi clasa cu Amelie pentru atmosfera usor fantastica, pentru ironiile triste ale scenariului si pentru stilul cinematografic comic-dramatic, care te lasa totusi mult mai putin a l'aise la sfarsit.

9.5/10

Taxidermia (2006)

"I remember you like fucked up movies", mi l-a recomandat ranjind un prieten. Si, cu o senzatie de crispare viscerala pentru ca ma asteptam la altceva, am vazut Taxidermia, o comedie ungureasca neagra si cam horror.

Calitati principale: dezgustator, fantastic, caricatural, erotic, est-european, grotesc, scarbos, feeric, sick but highly enjoyable.

Este povestea a trei generatii,
- bunicul, scos parca din cimiliturile populare cu Tandala, ejaculeaza flacari si are o slabiciune pentru o purcica
- fiul, erou comunist al fabricii de conserve, campion la mancat si ingrasat
- nepotul, starpitura degenerata, da titlul filmului cu o poveste grotesca si sublima.

Man is the pie that bakes and eats himself, cum spunea Alasdair Gray in Lanark, una din distopiile mele preferate (pe care daca o gasiti undeva, puteti sa mi-o faceti cadou and I shall love you and hug you and...)

Pe langa povestea absolut fascinanta, adaugam cinematografia atenta a lui Gyorgy Palfi, cu niste filmari si unghiuri senzationale, desi poate cam old-school.

9/10

Let the right one in (2008)

A very tender movie despre copilarie si momentul acela in care simti ca-ti place fata care s-a mutat langa tine. Spre deosebire de Shiver (care mi-a placut, la anumite faze), unde tema vampirului e tratata destul de echivoc, aici lucrurile sunt spue destul de direct.

Filmat cu multa delicatete, desi are scene destul de violente (mi-a placut mult contrastul dintre apartamentul lui Eli, rece, auster, dezordonat, si apartamentul lui Oskar, si felul in care cade lumina in film in scenele spooky), imi confirma inca o data ca nordicii sunt maestri in ale cinematografiei.

Highly recommended.

9.5/10

Hamlet goes business (1987)

Un Kaurismaki pe care l-am gustat din plin, am urmarit fiecare imagine cu acea placere si tristete cu care dai pagina dupa pagina din cartea care iti place si la care te uiti speriat ca manunchiul de foi citite devine mult mai mare decat cel de foi ramase de citit.
Hamlet in varianta finlandeza, un Hamlet ucigas, cu sange rece, calculat, un Hamlet nesimtit, rasist, infumurat, fara pic de compasiune pentru nimeni.
Un film alb/negru, nu-i asa, pentru ca pe vremea lui Hamlet nu exista inca televiziunea in culori.
O versiunea moderna a unei familii de bogatasi, proprietara de un imperiu portuar, pe cale a se transforma in constructori de platic (este o scena interesanta, la o sedinta de directori, in care fiecare isi paseaza din mana in mana o ratusca de platic si nimeni nu se uita la ea). Alienarea oricarui sentiment uman in momentul in care banul devine scopul ultim, poate ar fi fost mai degraba un subiect de Shylock. Nu am vazut vreo referinta majora la piesa originala in afara de referintele scenaristice clasice (mama lui se marita cu presupusul ucigas al tatalui lui, ofelia nu e clar ca il iubeste pe Hamlet, Polonius moare etc). In rest, personajele sunt altcumva creionate, alta ritm cardiac, alte motivatii ii mana pe ei in lupta.

O interpretare interesanta se gaseste aici, pentru cine are putina rabdare sa citeasca.

Dar in final un film pe care nu l-am inteles, desi mi-a placut. Pare ilogic, dezordonat ceea ce spun, insa tot filmul este asa. Doreste sa te socheze, sa te scoata din apatie, din lancezeala, din predictibilitatea scenariului initial, pe care il cunoastem cu totii. Si reuseste.
In rest, regia este minimalista, cum este la majoritatea nordicilor si care atinge maiestria la Kaurismaki, camera fixa, are foarte putine planuri largi, in general scenele sunt inchise, este teatru cinematografic. Sfarsitul filmului are cateva scene afara din casa, dar filmul se preteaza la piesa de teatru din punct de vedere scenografic.
Il notez cu nota mare.

RocknRolla (2)

In acelasi stil Guy Ritchie, RocknRolla nu ma mai uimeste. Ii stiu deja miscarile camerei, ii stiu replicile, ii stiu pana si intonatia replicilor, desi foloseste alti actori. Ritchie nu se reinventeaza, asta e problema lui mare.

In schimb, nu ii impartasesc viziunea lui Rin Tin Tin de aici. Filmul nu mi s-a parut prost jucat, pentru ca nu cred ca Ritchie isi ia vreodata personajele in serios. Exista tot timpul in filmele lui acei gangsteri sexy, care au o tinuta ireprosabila si maniere desavarsite. De parca Anglia ar fi facuta doar din lorzi. Dar asa intretii macar iluzia unei tari aflate intr-o continua descompunere. Mai bine va uitati la This is England.

Pe mine m-a distrat, m-am asteptat la o comedie si asta am primit. Nu mi-am mai facut idei despre filmele lui Ritchie de cand am vazut Snatch, copie fidela a lui Lock, Stock and Two Smoking Barrels. Dar tot m-as duce sa ma uit si la urmatorul lui film. De ce? Tocmai ca mi se pare ca e entertaining. Iar limbajul este seducator, imi plac acele comparatii pe care le fac personajele cand se doresc inspaimantatori.

Rocknrolla (2008)

*mild spoilers ahead, de parca you could spoil an utter crap*
Cine mai crede azi in baietii rai? Eu unul nu. Cel putin nu in baietii rai fara o parte umana (nu ca n-ar exista, dar nu-s credibili pe pelicula). Sau hai, dezumanizati, dar care au ceva de spus, macar. Daca nu...baiat rau e si Adi Minune, nu? La filme de actiune ma uit coborand voit standardele in ce priveste suspension of disbelief si nu mi-a placut The Departed, tocmai din cauza chestiilor de mai sus. Singurul lucru pe care-l pretind e ca filmul sa fie entertaining. Si RocknRolla nu e. Sau e, dar asa, pentru pustanii de 20 ani de-acum 10 ani.

- stilul de editare: outdated.
- subiectul: rasuflat la maxim.
- actorul principal: prost ales, personajul prost jucat. cam ca toti actorii, dealtfel. vina regizorului, parerea mea.
- scenariul: total lipsit de inspiratie.
- the russian gangster: a mess of a character, fara pic de credibilitate (un romantic sub pielea unui dur? c'mon, cat de cheesy poate fi treaba. si macar dac-ar fi fost vreun farmec in asta).

Addendum (bomboana de pe coliva): treaba cu gheiu care fute pe toti, sau cel putin ii pacaleste: right, esti gangster, dar iei pula in gura amicului din compasiune. Brilliant.

Deci? Ce ramane?
Cateva glume reusite? Discutabil. Nici nu vreau a pune trailer.

4.5 /10

PS: Zoso, lasa-te de scris cronici de filme. Vezi In Bruges, daca vrei film de genu' asta, dar f. misto.

Splinter (2008)

Se spune ca filmele horror trebuie sa fie proaste by default, un exercitiu in prost-gust. Eu cred ca orice exercitiu poate fi facut cu stil, dar in ce priveste filmul nostru, e discutabil. Some praise it, some hate it, unii spun ca vine cu un monstru foarte original, altii spun ca e disappointing. Eu, ca un privitor part-time de filme, ma gasesc pe undeva pe la mijloc, as zice ca e an enjoyable forgettable horror flick. Spre deosebire de Eden Lake, care te pacaleste cu succes (daca te distantezi emotional de personaje si nu pui botu' la starea lor de fericire ramane fix pix din el), Splinter e onest, e un horror facut dupa reteta, si facut bine; cel putin am ras.

5.9 / 10

PS: As mentiona pe Shea Whigham, compelling in rolul personajului negativ uman :)

The Wrestler (2008)

Dupa The Fountain (un film cu adevarat placut, daca n-ar fi avut that wooden touch; apropo, stiati ca 98% din efectele speciale de-acolo sunt CGI-free?), Aronofsky revine cu un film despre wrestling.

Spun "despre wrestling" pentru ca imi place sa cred ca Aronofsky a vazut B.F. inainte sa faca The Wrestler, si, cu un twist ironic, s-a decis sa faca acel wrestling movie de care vorbeste toata lumea.

Filmul e destul de direct, fara prea multe artificii, aproape cu o abordare de documentar, pe alocuri. E despre ratare in sensul propriu al cuvantului. Pentru mine e o continuare fireasca a penultimului lui film, Requiem for a dream, insa eliberat de artificiile cinematografice, de obsesia imaginii (desi cateva secvente au un discret rafinament al filmarilor), un film despre un om pentru care viata a insemnat ca el e tot timpul in centrul imaginii, si care nu poate merge mai departe altfel, chiar daca acum e doar "a piece of rotten meat".
Recommended.

9/10.

Revolutionary Road (2008)

O drama bine creionata a unui cuplu al anilor '50, care traieste dupa regulile si etichetele vremii: el e un mic corporatist in devenire, cu o amanta si chef de munca virand spre zero, ea - nevasta casnica si oarecum devotata, cu o cariera artistica ratata si roasa de nevoia schimbarii radicale.

Viata e cu siguranta altfel in alta parte. Aici ne scaldam intr-o desertaciune fara urma de speranta, acolo (oriunde) va fi diferit, vom fi atat de relaxati si boemi, nimic nu va mai fi la fel. Vom simti iar, ne vom bucura, vom trai din nou.
Pana cand ne vom plictisi iar de noi, de celalalt, de viata, unde sa ne mai mutam acum?

Desi povestea in sine nu e prea palpitanta, scenariul e bun, regia de asemenea (Sam Mendes), iar cei doi actori principali, Leo DiCaprio si Kate Winslet, fac o demonstratie actoriceasca pe un ton isteric si patetic excelent.

4 nominalizari la Globurile de Aur de diseara.

7.8/10

Slumdog Millionaire (2008)

Nu ma asteptam de la autorul Trainspotting si 28 Days Later, Danny Boyle, sa scoata un asemenea film de coloratura... estica. Mi-a placut de la cap la coada, fiecare minut din cele 2 ore.

Ecranizare si adaptare a cartii Q&A de Vikas Swarup, Slumdog Millionaire, cu 4 nominalizari la Golden Globes/2009, e povestea unui sarantoc chaiwallah din mahalaua Juhu din Bombay, care, bantuit de o dragoste din copilarie, participa la emisiunea Vrei sa fii milionar? ca sa o gaseasca pe ea.

N-am citit cartea, dar daca ar fi sa pariez, momentele dickensiene tip Oliver Twist si David Copperfield sunt aportul echipei britanice care a lucrat la film.

India beneficiaza de aceeasi imagine familiara a natiei de mahala si a razboaielor religioase, fiind taramul unde poti ajunge from rags to raja pentru ca odata ti-a fost scris sa salvezi din ploaie un mic Rama albastru si sa dai de pomana 100 de dolari unui baiat cersetor, orbit cu lingurita. Fiecare moment din viata ta isi poate afla intrebarea potrivita... la un concurs popular de televiziune. Foarte Rushdie-like.


I-as fi dat 9, pentru finalul siropos-dramatic, dar m-am razgandit vazand momentul bollywoodian pe care ruleaza distributia de la sfarsit si am ras din tot sufletul.

10/10
(Poate merita mai putin, dar am o slabiciune pentru India, sa-mi fie iertata, cititor-ji)

Vicky Cristina Barcelona (2008)

Woody Allen la regie, Javier Bardem in rol principal, Penelope Cruz in rol secundar si 4 nominalizari la Golden Globes/2009.

Reteta de succes? Nu tocmai.

Vicky Cristina Barcelona are un subiect usurel si cam telenovelistic despre un trio amoros care tinde sa devina patrat in decorul pasional-exotic al Spaniei - o poveste de dragoste la care viseaza multe femei in timp ce spala vasele murdare lasate in chiuveta de barbatul personal.

Personajele principale, cele doua americance venite in vacanta in Barcelona cu directii sovaitoare in viata, palesc in fata cuplului bomba Bardem-Cruz, care tin singuri tot spectacolul, plini de verva clocotitoare latina. Doar pentru ei doi filmul merita vazut.

Daca esti barbat, probabil o sa te plictisesti cam tare. Daca esti femeie, o sa te identifici cu cele doua americance si sa ramai foarte dezamagita de final. Nu e ca-n filme, e ca-n viata. Fantezia e gata, snap out.

6/10

The Match Factory Girl (1990)

Un film in seria specifica Aki Kaurismaki. Am inceput dealtfel sa ma uit la filmografia lui, o sa incerc sa postez review-uri pentru fiecare film vazut.

Scenariu este foarte simplu, o fata care traieste cu parintii inca, parinti carora le plateste chirie sa stea in casa lor, este tratata de ei ca ultima servitoare, intalneste intr-o zi, intr-un bar, pe un tip de care se indragosteste. Tipul evident ca nu ii pasa de ea si o considera o curva, lasandu-i bani de dimineata, cand apare scena cliseu - el se imbraca sa plece la serviciu si o lasa pe ea, in apartamentul lui, inca dormind.
Nu as vrea sincer sa dezvolt tot subiectul, sper sa va fac sa il vedeti si voi.

Kaurismaki are un stil genial de a prezenta esenta sentimentelor si a vietii intr-un scenariu foarte saracacios, utilizand doar camera de filmat, focalizata pe personaj - fata, maini.
Camera este fixa, foarte asemanator cu stilul de filmat de la inceputul secolului.
Filmul poate parea plictisitor din descriere, dar va asigur ca nu este. Undeva spre a doua treime, actiunea filmului isi mareste ritmul si personajul principal, Kati Outinen, actrita fetis a lui Kaurismaki, sufera o mutatie la nivel comportamental. Filmul este verosimil, iar minimalismul lui Kaurismaki mi se pare binevenit intr-o epoca a efectelor speciale.

Din pacate nu reusesc sa gasesc un trailer, so...

Che: Part One (2008)

Absolut dezamagitoare prima parte a seriei biografice Che, El Argentino, a regizorului Steven Soderbergh.

Filmat si gandit in acelasi stil ca si I'm Not There, cade in pacatul adevarului istorico-documentar in defavoarea unei constructii armonioase a filmului artistic.

Trei sferturi din film avem parte de puneri in scena ale bucatilor de arhiva video cu Che la interviuri, in cadrul conferintelor si plenurilor internationale, presarate cu imagini repetitive din lungul drum prin padure al guerilleros cubanezi pe cale de a deveni dintr-o gramada de tarani analfabeti o armata revolutionara.

Ultima parte a filmului cazeaza garnizoana la Santa Clara (...se despierta para verte) si avem parte de o serie lunga de scene de razboi de mana a doua, victorie, urmeaza Havana, The End.

Nu primim contextul implicarii lui Ernesto in revolutia cubaneza, nu vedem cum a ajuns mana dreapta a lui Fidel, nu stim de ce doctorul argentinian ajunge sef de gherila cubaneza.

Imaginea lui Benicio del Toro ca Che Guevara are meritul echipei de machiaj si al unui cameraman bun, asta pentru scenele de documentar. In restul timpului, el Che sta mai mult cu spatele, preferand sa ramana reprezentativ prin silueta cu basca sau sapca verde si prin tusea astmatico-dramatica ce agaseaza in primele minute de film.

Slab. Sa vedem totusi si partea a doua, dar fara asteptari prea mari.

6/10

The Curious Case of Benjamin Button (2008)

Adaptata dupa o nuvela de F. Scott Fitzgerald (citeste-o aici), povestea vietii traita invers de Benjamin Button mi-a adus aminte deopotriva de nuvelele SF ale lui H. G. Wells si de Forrest Gump. Putin si de Legends of The Fall (din cauza asocierii cu Brad Pitt si a ratacirii lui prin lume).

E un film trist si impresionant prin perspectiva timpului biologic care ticaie inapoi, dar care -mie, cel putin- nu mi-a aratat decat varful icebergului.

E acel gen de poveste-puzzle, pe care o construiesti din pagini de jurnal, carti postale si amintiri, banuind un mister care planeaza pe deasupra.

Si astepti atat de tare momentul crucial al intrigii, in care sa te poti arunca definitiv in tragedie, dar el ramane mereu dupa cortina, si tot ce obtii sunt puncte terte de vedere, cand tu nu vrei decat un narator omniscient, care sa iti ridice valul de minuni al lumii.

Si tocmai pentru ca personajul principal e usor absent din poveste, Benjamin Button primeste doar

8/10

Yes Man (2008)

Ummm... No.

Acum cateva zile, stand ghiftuiti la o halba de weissenbier dupa o cina etiopiana, purtam o discutie despre cariera lui Jim Carey si filmele lui bune. Yes Man nu e unul dintre ele.

E un fel de apologie a forumurilor motivationale care ar trebui sa iti schimbe viata, pentru ca tu nu mai stii pe unde ti-e drumul. La naiba, spune DA vietii, traieste-o acum, carpe the fucking diem, touch the screen!

Poate daca nu era atat de "comedie a la Jim Carey", ar mai castigat ceva puncte. L-as fi vazut mai bine chiar ca pe o drama, un bildungsroman, un... film de razboi.

Yes Man se bazeaza insa pe un scenariu subtire, plin de momente de un comic transparent si pe exacerbarea caricaturala a trasaturilor personajelor.

Sigur, va fi un film foarte popular in Romania, doar ne place tuturor Jim Carey, we dig buffoons. Vreo 5 minute intregi dupa film ne vom gandi ce filosofie adanca am invatat azi. Va fi prima zi din restul vietii noastre.

5.5/10

Defiance (2008)

As fi putut la fel de bine sa pun un subtitlu in genul "Magie si sarlatanie in filmele lui Zwick". Fara indoiala, Zwick e un regizor foarte priceput. Cel putin filmele lui arata ca fiind facute de oameni priceputi, si nu poti sa ignori dimensiunea epica a lor. Eu cred ca-ti trebuie un anume crafting skill (nu l-as numi neaparat talent) si pentru asta.

Insa, la fel, nu poti sa ignori imensa cantitate de sirop turnata chiar si peste cele mai atroce situatii. Zwick e magicianul perfect, his movie sprinkles magic almost constantly. Dar, la un moment dat totul devine prea mult, si iti dai seama cat de cheesy e toata treaba de fapt..

Daniel Craig e bun ca de obicei; actorul care constituie a mild revelation e Liev Schreiber (pe care, personal, nu l-am simpatizat niciodata si nici nu l-am remarcat in vreun rol bun). Liev intruchipeaza bine pe Zus si ilustreaza bine criza familiala (un alt artificiu pentru a ne indulci cu impacarea fraterna).

6.6 / 10

Babylon A.D.

(Parerea lui Zeeny aici.)

Trash. Ca film, in film, etc. Nu stiu de ce ma incapatanez sa-l urmaresc pe Mathieu Kassovitz ca regizor, Rauri de purpura ar fi trebuit sa-mi spuna sa ma opresc.
La inceput mi-a placut, parea un oldschool pulp SF, dar dupa totul a inceput sa se suga usor-usor. Alegoria cu Sfanta Conceptie generata pe computer e de-a dreptul puerila, iar finalul e ultra-penibil. Spoilers, yes, asta daca putem spune ca un film atat de prost poate fi spoiled.
2.5 / 10

Senki / Shadows (2007)

Un film cu un subiect-cliseu, insa foarte la standarde ca tehnica de imagine. I enjoyed it, a good ghost story, cu scaparile lui (mai ales spre final). But oh so forgivable :)

8.1 /10 (might be lower, but seeing it for Christmas was priceless)