Feb 26, 2009

Man On Wire (2008)

Trebuie sa-l vedeti. E cel mai simpatic documentar artistic tip heist movie, cu "raufacatorul" in rolul principal.

Tineti minte Keraban le tetu al lui Jules Verne? Cred ca l-a scris cu premonitia lui Philippe Petit. Ca sa nu plateasca taxa de traversare cu barca a Bosforului, Keraban incapatanatul face inconjorul Marii negre ca sa ajunga acasa, iar apoi, ca sa ajunga iar pe partea cealalta, traverseaza stramtoarea pe sarma.

Philippe Petit este un dansator pe sarma, la fel de incapatanat, care, cand a aflat in anii '60 ca se construiesc in NY niste turnuri imense (World Trade Center), a zis, cu o sclipire de nebun in ochi, "A-ha! Pe acolo o sa merg si eu pe sarma".

Documentarul, cu Petit in rol principal, care e atat de relaxat si amuzant de parca ar fi facut film toata viata lui, ne prezinta toata operatiunea "heist" de ajungere cu tot echipamentul pe acoperisurile turnurilor, pe sub nasul securitatii, si de topaiala pe sarma la 400 de metri deasupra New Yorkului, sub privirile inghetate ale oamenilor de dedesubt si ale politailor care il asteptau cu catusele pe partea cealalta.



Filmul, regizat de James Marsh, e facut dupa cartea cu acelasi nume, scrisa recent chiar de Philippe, si este la fel de tensionat ca orice film de crime and action. A luat si Oscarul anul asta la cel mai bun documentar.

Trebuie sa il vedeti. E nebunesc de frumos.

10/10



si bonus - o inregistrare video de la o operatiune similara pe Sydney Harbour Bridge

Feb 25, 2009

Thick as Thieves (2009)

Cred ca ultimul rol mare al lui Banderas a fost Puss in Boots. Eu m-as mandri cu el si m-as retrage in glorie. Dar nuu... pana la Shrek 4 trebuie sa ne aducem aminte de the latin lover, acum intr-o noua prezentare de bad boy with a charming twist and acting oh-so-bad.

De ce ai vrea sa vezi Thick as Thieves?

- Ca e cu Banderas? Am eliminat mai sus posibilitatea asta.
- Ca e cu Morgan Freeman? E o scuza buna (a mea asta a fost), dar nu suficienta. Mr. Freeman incepe sa joace in niste filme tare proaste lately si pe acelasi tipic de roluri. Remember Wanted?
- Ca e cu Marcel Iures? Si asta e o scuza buna, dar nu-l vezi decat intr-un biet post secundar, unde joaca rolul unui... rus! evident.

Regizoarea este o doamna (Mimi Leder) care pare sa fi pus mana pe niste bani de productie (serialele tv se platesc bine, banuiesc) si pe multe casete cu heist movies si s-a gandit ca daca face un conspect dupa toate, i-o iesi ceva bun din asta (stiti cum se zice, daca iei dintr-o singura sursa, e plagiat, daca iei din mai multe, e documentare).

Ei bine, nu. Faceti-va un bine. Skip this one. Nu merita in a million years.

3/10

Feb 23, 2009

Punisher: War Zone (2008)

Oh, the cheese. In strat gros, mai greu ca un extra-super-triplu topping pe o pizza. In strat mai dens decat in putina fermierului din Franta. And what a stinkin' cheese. Nu ma intelegeti gresit, filmul nu face compromisuri cand vine vorba de trash culture. Totul e prezentat fara jumatati de masura, e prost-gust in cea mai pura forma, facut cu metoda si foarte atent... insa, cum spunea si Ebert, singurul lui defect e ca "este dezgustator".

Recomandat doar daca ai chef de film absolut penal facut dupa comics, cu accente de gore.

2 / 10 (bine, daca esti dement ca zombie6, ii poti da, probabil, 10/10)

Feb 21, 2009

The Visitor (2007)

Fain filmul. Cross my heart, de mult nu am mai trecut printr-un asemenea rollercoaster de senzatii.

Inceputul apasator si ermetic al profesorului tomnatic se transforma curand intr-o relaxare totala in ritmuri africane de djembe si te gandesti - aveam nevoie de un asemenea film chill si sunny.

Iar apoi, in mijloc de poienita insorita, ka-bam. Pocnind din degete, toata feeria se duce dracului pe apa mocirloasa a legilor americane si a vanatorii de vrajitoare post 9/11-iste.

Fascinanta opozitia intre acasa si the promissed land, unde acasa e locul ala luminos si calduros, plin de amintiri frumoase, dar nu ai trai acolo, asa ca te duci la pomul laudat, unde stai infrigurat pe-o craca, sperand sa nu te ajunga prajina paznicului.

Si ti se face pielea de gaina la gandul unei dimineti devreme in aeroport, cand pleci spre dracu stie unde, lasand in urma tot. Inceputuri? Haida de. E un film despre o serie neintrerupta de sfarsituri.

O poveste foarte emotionanta, plina de contraste si oximoroane, sustinuta foarte bine de Richard Jenkins, pe care nu cred ca l-am vazut vreodata in vreun rol principal. Buna si regia (Thomas McCarthy, la al doilea film), iar muzica, tema secundara, grozava.

Un film foarte trist si foarte "uman". O sa va placa.

9/10

Happy-Go-Lucky (2008)

Un filmulet cam comercial dar dragut despre cat de frumoasa poate viata la 30 de ani if you're nuts happy and you know it.

O poveste cat se poate de banala, in care nu se intampla nimic cu adevarat interesant, si totusi esti silit sa urmaresti cu atentie si esti tarat in nimicul colorat de iuresul personajului principal, o Sally Hawkins pentru care rolul tzacanit din Happy-Go-Lucky pare sa fi fost the jackpot: Urs de Argint la Berlin si un Glob de Aur.

Pe langa ea (care a reusit sa ma enerveze frecvent - solar people piss me off), mi s-a parut excelent personajul instructorului auto cel rational, retinut si frustrat pana cand face poc.

Si totusi, trecand peste partea fun si heirupista si usor moralizatoare, te intrebi (ma rog, eu ma intreb, the average bear) daca trebuie neaparat un anumit nivel de wackiness si jemenfoutism ca sa fii happy-go-lucky.

What about the composed cerebral ones? Dupa standardul tip curcubeu al fericirii, they are never happy nor lucky, are they, are they, are they (- hint pentru cea mai buna scena din tot filmul, no spoilers).

7/10

Feb 20, 2009

Stuck (2008)

"Ever hade one of those days?" . Cred ca tagline-ul de pe posterul filmului exprima perfect nu atat starea de spirit a personajelor, ci, in mod subversiv, senzatia indusa privitorului. Un micut film (1h25, actiunea se petrece, practic, intr-un week-end, premizele par ireale, dar filmul ilustreaza un caz real) catartic, facut cu foarte mult nerv, ce induce disconfort, revolta, si nu are cum sa-ti ramana indiferent. Comedie a ghinioanelor pe banda rulanta, teatru al cruzimii, o poveste urbana intunecata perfect spusa si jucata (ca si precedentul film al lui Stuart Gordon, Edmond).Trashy si plin de umor al stereotipurilor, Stuck delivers 100%.

PS: Stephen Rea e absolut fabulos:)
Aproape 9/10

Milk (2008)

De 8 ori pe lista de nominalizari la Oscarurile de duminica, Milk este un film biografic despre Harvey Milk, primul homosexual (declarat) ales intr-un post public in California in 1978. Prima femeie intr-o pozitie similara a fost Elaine Noble (1975).
(Apropo de premiere... si premieri, stiati ca primul ministru al Islandei, Jóhanna Sigurðardóttir, este in 2009 primul sef de guvern gay din epoca moderna? :-)

Revenind la Milk, in regia lui Gus Van Sant si avandu-l in rol principal pe Sean Penn... e un film bun, facut cu delicatete si cu talent regizoral, cu mare atentie la spiritul vremii (in decoruri, costume si imagine), cu un scenariu alert si tensionat gradat, iar documentaristii care au lucrat la imaginea lui Penn pentru a o suprapune pe cea a lui Milk au facut o treaba foarte buna.

Penn, care nu mi-a placut niciodata in mod deosebit, a reusit sa ma miste acum si desi nu imi plac nici biografiile si nici povestile legate de activism (politic or whatever), am apreciat valoarea documentaristica of the rise and fall of Milk (despre povestea caruia nu aveam de altfel nici o cunostinta).

Mi-a placut si faptul ca scenariul nu a pus un accent atat de mare pe campanii si pe dezbateri politice, cat mai degraba pe viata personala... apropo de care m-am intrebat de ce incepem povestea atat de tarziu, pentru ca as fi fost curioasa sa vad cum de un barbat gay de 40 de ani fara afinitati de activist se hotaraste relativ tarziu in viata sa ridice vocea pro gay rights (dar chiar si asa filmul a fost suficient de lung - peste 2 ore - ca sa mai fie lungit artificial cu background bio).

All in all... 7.5/10

Feb 19, 2009

Sneak Peek: Coraline trailer

Dupa o carte de Neil Gaiman, in regia lui Henry Selick, in theaters now, Coraline:

Amores perros / Love's a bitch (2000)

Stiti bancul cu oaia roz? Nu vi-l spun, pentru ca e prost in sine, dar se foloseste de un concept interesant. Oaia dispare brusc din poveste si reapare 20 de bancuri mai tarziu. Micul efect al bataii aripilor de... oaie roz.

Pe un mecanism similar merge si povestea din filmul mexican Amores Perros sau mai degraba povestile, pentru ca mica oaie roz, interpetata in acest film de un rottweiler mare si negru, e bang-ul care pune in miscare lumile mai multor oameni, aparent fara nici o legatura intre ei.

Regia ii apartine lui Alejandro Gonzales Iñárritu (21 Grams, Babel) si i-a adus chiar si o nominalizare la Oscar in 2001 (Best Foreign Movie). In rol principal - un alt produs valoros al Mexicului, Gael Garcia Bernal, care imi place intotdeauna foarte mult, cu figura lui subtirica de vagabond romantic si credincios.

Scenariul, foarte bine facut, schimba brutal tonul de trei ori pe parcursul a celor 2,5 ore de film:
- de la mancatul de sub unghii pe dupa blocurile gri si micul infractor care pana la urma si-o ia regeste en el culo de la dreptatea divina...
- la o viata aseptica in the upper middle class daramata ca un castel de carti de joc masluite de the big Trickster up there
- si in sfarsit, la o serie de drame de familii atipice.

Si totul din cauza nenorocitului de caine.

In rest, muzica (incepand hip hop-ish de cartier, terminandu-se cu un trip hop plin de spleen), jocul actorilor, imaginea, decorurile, regia... mi-au dat la adunare:

9/10

Feb 18, 2009

Revanche (2008)

Inca un film austriac nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain... dar nu imi pare comparabil cu castigatorul de anul trecut al categoriei, Die Falscher, tot austriac.

Revanche, al lui Götz Spielmann, desi tare aclamat, nu a reusit sa imi gadile prea mult compasiunea pentru dramele personajelor.

Avem un cuplu care isi duce viata la oras, pe marginea legalitatii si a moralitatii, o prostituata/ stripperita si un bodyguard, iar pe partea cealalta o familie rurala, normala si banala, un politist de tara si nevasta-sa. Mai exista si un bunic, ingrijorat ca dupa ce se va duce el, vacile vor ramane singure.

Ca realizare imagistica, mi s-a parut abordat prea detasat, distantat de personaje (cred ca nu am vazut un close up vreo trei sferturi de film), iar culoarea rece, pala si cetoasa m-a scos din minti si a reusit sa imi stinga si vaga urma de tensiune in mijlocul actiunii.

Cursul povestii e depanat insa cu dibacie, inmuiat in putina tragedie antica, iar scena apoteotica dinspre final, de langa lac, a instilarii indoielii, ramane imho cea mai buna intoarcere din condei a intregului film. (no spoilers, see it)

Nu e deci, in ciuda titlului care iti promite aparent altceva, un film palpitant si brutal pe tema razbunarii, precum Irreversible, Oldboy sau Kill Bill (to name just the top of mind), si nu cred ca poate intra pe lista nimanui de wow-movies, nici ca poveste, nici ca regie, joc sau alte criterii. Eu n-am reusit sa ma implic prea mult in el.

6.5/10


Ein Service von TrailerSeite.de

Feb 17, 2009

The Raspberry Reich (2004)

Un alt film de categoria wtf, The Raspberry Reich este o parodie socio-politica porno si gay. Nu va imaginati produsul final, nu?

Sa va mai dau un hint: Bruce LaBruce (regizor, fotograf si "underground gay porn star", wikipedia dixit) zice despre The Raspberry Reich ca este "an art/porn film that, like all my films, uses pornography as a starting point to examine sexual politics and homosexual radicalism".

Daca imaginea ia forma de soft porn politic de extrema stanga, v-ati prins despre ce e vorba.

Mic-mic sinopsis:
(location: Berlin) Filmul se deschide cu o tovarasa revolutionara care se fute sanatos cu un oarecare fraier, strigand (ea) sloganuri gen "fuck me for the revolution".



In camera de alaturi este un alt fraier care linge pios teava unei arme, in timp ce se masturbeaza in sunetele revolutionarilor de dupa perete, rezemat, la fel de pios, de un poster gigantic cu Che Guevara. (trivia: din cauza imaginii lui Che, folosita fara autorizatie, producatorul s-a procopsit si cu o amenda zdravana).

Imaginea se repeta constant de-a lungul filmului, dar nu cu tovarasa, ci cu restul trupei de extremisti de stanga condusi de ea si nu cu teava armei, ci cu penisurile din dotare ale trupetilor.

Pentru inceput suntem luati cu binisorul. In timpul primelor scene gay se deruleaza pudic peste imagine o banda cu diverse discursuri ale lui Bush jr.





Mai tarziu banda dispare si in locul ei apar - in diverse forme vizuale foarte old school si enervante, dar pe care le vom aprecia ca fiind parodice si frizand arta - mesaje demagogice de genul:

Heterosexuality is the opiate of the masses
No revolution without sexual revolution. No sexual revolution without homosexual revolution
Corporate hip hop is counter revolutionary.
Madonna is counter revolutionary.



OK... Avem deci un film porn si gay slab de tot si ideologie extrema de stanga urlata de o nebuna care vrea sa fie urmasa factiunii Armata Rosie (Baader-Meinhof Bande).



Printre subtilitatile filmului as mai mentiona pe vlastarul capitalist dezmostenit de ta-su pe motive de gay-iciune, care ajunge sa fie, din inocenta victima a grupului terorist, un luptator subversiv impotriva sistemului... spargand romantic banci impreuna cu iubitul sau.

4/10 and remember...



Feb 16, 2009

Elegy (2008)

Ok, trebuie s-o spunem de la inceput, the movie's exquisite, filmat cu gust, jucat bine, regizat... well, aici am cateva de zis, apropo de arta regizorala a lui madame Coixet. After all am decis ca nu mi-a placut, pentru ca e ca un pranz atat de rafinat, incat iti cade greu la stomac. There's nothing fresh/natural about it, nici macar Penelope. All the bullshit's there: piano, flowers, tanarul creol cu obrazul neras de doua zile.. fiecare lucru care-ti intoarce stomacul pe dos in filmele ieftine, dar ar trebui sa dea bine intr-un film, chipurile, pus la punct. Not!
Recomandat doar pentru cei care vor sa vada o drama pretentioasa cu un final lasat, totusi, cu bun simt, in coada de peste.

6 /10 (un punct in plus pentru bustul gol al lui Penelope, si, parca, si putin cur:P ).

Feb 15, 2009

Sneak peek - Inglourious Basterds trailer


august 2009
imbd

Daca ai cautat Bastardi senza gloria (Inglorious Bastards), 1978, vezi aici.

Feb 11, 2009

You Kill Me (2007)

Vine o vreme cand constati cu tristete ca bautura incepe sa intervina din ce in ce mai des in viata ta si sa iti amentinte cariera si familia.

Si mai ales daca esti un hitman mafiot polonez a carui familie lupta cu alti mafioso (irlandezi si... chinezi) pentru suprematia unui oras mare cat Galatiul, te gandesti serios ca trebuie sa te iei in maini si sa te cureti, ca sa nu fii curatat.

OK, asta-i povestea pe scurt - You Kill Me e o comedie neagra extrem de simpatica - genul de film pe care l-as putea vedea over and over.

Un Ben Kinglsey cu o morga de statuie resemnata cu toti porumbeii din lume, o Tea Leoni absurda in umorul ei sec, ca de obicei, iar in fundal Bill Pullman, Luke Wilson si Dennis Farina... si omg! cadavrul ala e Buscemi?! Regizorul John Dahl pastreaza o tacere misterioasa asupra acestui amanunt.

8/10

Nota: se poate vedea zilele astea si pe HBO comedy. Stiu, pentru ca dupa ce l-am vazut aseara de pe dvd, the midnight insomnia m-a trezit pe la 3 noaptea, cand ... l-am mai vazut inca o data pe bucati in timp ce faceam surfing pe tv.

Cum spuneam - over and over. 3rd time's a charm - de data asta am si scris despre el :)

Feb 10, 2009

Rambo (2008)



Mai tineti minte caricatura dinainte de 1989, parca era a lui Mihai Stanescu, in care era vorba de anul 2050 si pe ecrane rula Rocky 567 ? Cam asa m-am simtit si eu in aceste 75 de minute, in care Rambo, imbatranit si retras in Thailanda, este un pasnic vanator de cobre, pana cand este miscat de fervoarea religioasa a unei secte din ... US si accepta sa ii conduca cu barca pana in Burma. In Burma, dupa cum se stie, este razboi de cateva zeci de ani, cu junta militara care omoara cam tot ce sta in cale. Restul filmului banuiesc ca este clar.

Nici nu stiu sigur de ce m-am uitat la acest film. Poate in virtutea inertiei, poate o nostalgie mi-a luat mintile (temporar sper, insa) si m-a readus in vremea copilariei, in care procopsiti cu un proaspat video, ai mei faceau rost de casete care mai de care mai ciudate - va mai aduceti aminte de celebrele filme cu Chuck Norris ?

Stallone joaca identic in acest film cu alti Stalloni din celelalte Rambo-uri. Singurul lucru notabil a fost ca nu am mai observat acel tic al lui, care ii deforma buza in jos atunci cand vorbea. Era semnul lui distinct si mi-am simtit violat spatiul stallonian din cerebel.
Noul Rambo are inca cosmaruri cu fostul lui sef, poate alerga prin padure mai repede decat potarnichile si are aceeasi dexteritate de a trage cu arcul si cu pusca de parca nu ar fi renuntat la acest sport de cativa zeci de ani buni. Nu-i bai, ca si ultimul Indiana Jones este la fel de sprintar, iar filmul la fel de insipid. Dar pana la urma, ce te poti astepta de la actiune de dragul actiunii ?

4/10

Underworld: Rise of the Lycans (2009)

Trecand peste CGI-urile cu varcolaci cam prea dinamice uneori pentru gustul meu (Van Helsing anyone? Eu nu, multumesc) si peste vampirii in sofisticate toalete medievale, pot spune ca a treia parte din Underworld e destul de enjoyable.. pentru fanii black metal. Totul pare rupt dintr-o poveste de pe discurile de tinerete de la Cradle of Filth, de la povestea de iubire intunecata dintre un lycan si o vampirita pana la castelul gotic pana la refuz.
Desi filmul nu impresioneaza decat prin tonurile de negru omniprezente si chiar daca in realitate carismaticul lycan Lucian arata fix a pampalau (spre deosebire de aparitia fierce din film - aducandu-mi aminte de Ron Perlman in Outlander), filmul e OK pentru o seara de popcorn si guilty mindless fun.

Site-ul oficial (cu trailer la vedere) aici.
5.5/10
PS: Comentariile cu spoilers vor fi sterse de catre Zeeny (nu-i asa, darling?), pentru c-am adormit la el si vreau sa vad finalul :>

Doubt (2008)

Indoiala - motorul care pune lumea in miscare. Alaturi de suspiciune, minciuna, adevar, morala, alb si negru si certitudinea ca albul meu e alb chiar daca tu spui ca-i negru, ca intr-o furtunoasa Imblanzire a scorpiei.

Mi-a placut Doubt, without the shadow of a doubt. Meryl Streep este magistrala si m-a facut sa rad sincer de cateva ori, chiar daca imbraca haina greu de purtat a clasicei directoare de scoala, acra si severa, de neclintit in convingeri, incisiva si cu o atitudine de cruciat proaspat calcata si apretata.

Mai mult decat o poveste cu preoti care calca pe bec, calugarite intepate si scoli catolice severe, filmul (ecranizare a unei piese de teatru a regizorului Shanley) e o parabola despre indoiala si certitudine, in sensurile opuse celor obisnuite - indoiala poate fi buna, certitudinea prost directionata e gresita.

Din cauza ca personajele sunt oameni ai bisericii, intruchipand metaforic pe rand indoiala si siguranta, filmul poate parea totusi ca impune o anume abordare si conduce fortat catre o concluzie.

Mai departe insa de aspectul moralizator si de joaca constanta cu certitudinile privitorului, concluzia cu care am ramas eu e veche de secole: dubito, ergo sum. Doubt more.

8.5/10

Feb 8, 2009

Vals im Bashir (2008)

Nu prea imi plac filmele de razboi, dar Vals cu Bashir a fost atat de premiat anul trecut, incat... l-am vazut.

Filmul, nominalizat la Oscar la sectiunea Cel mai bun film strain, e un documentar animat israelian despre masacrul din taberele de refugiati Sabra si Shatila, unde un numar inca neidentificat de civili palestinieni (intre 300 si 3000) au fost impuscati de milita falangista in '82, in timpul invaziei Libanului de catre Israel, dupa asasinarea lui Gemayel Bashir, viitor presedinte al Libanului.

Filmul este interzis in tarile arabe, in Liban l-au vazut recent, in cerc restrans, doar cateva sute de oficiali, istorici si critici de film.

Personajele sunt reale, chiar si numele veteranilor de razboi au fost pastrate. Regizorul, Ari Folman, fost combatant in razboiul din '82, se foloseste de pretextul unui cosmar pentru a recupera amintiri blocate 20 de ani in urma.

Esti pacalit de faptul ca e un desen animat, dar in realitate e un reportaj putin romantat (pretextul viselor, al psihologului, al cautarilor fostilor camarazi de razboi pentru marturii)
despre un moment istoric si militar controversat.

Nu primim un raspuns. Nu stim daca israelienii au permis cu buna stiinta masacrul palestinienilor de catre libanezi. Primim la sfarsit, fara vreo tranzitie prea maiastra intre desen si viata, filmari reale din taberele respective dupa masacru.

Nu prea ii pot recunoaste calitatile documentare (si - sincer - m-a plictisit), dar ceea ce este admirabil e ceea ce criticii au numit "inventarea unui nou limbaj cinematografic", melanjul de animatie, documentaristica, film artistic, psihologia amintirilor, razboi, istorie.

L-a mai vazut cineva? Cum vi s-a parut?

Feb 7, 2009

Daca va plictisiti...

Quiz cu scene din filme aici.
Am obtinut un jalnic 52/100.

later edit: Ha. 55 :)

So how you did?

Feb 6, 2009

Revolutionary Road (2008)


"This film was about 2008, and how when two super stars are signed for a film deal there is no need to throw away money on writers who flesh out their characters, and provide plausible circumstances of their lives."

Trebuie sa spun de la inceput ca nu m-a deranjat tonul rece al lui Mendez, personajele care sunt atat de broken, desi realizate social/material. Nici cu genul cinemtografic n-am nimic, even there's too much drama all around:) (American Beauty, Iris - an underrated masterpiece, un film extrem de sensibil si frumos, Shipping News, About Schmidt, Stage Beauty, Sideways, etc. - all of them are awesome movies). Din pacate Revolutionary Road nu se compara cu precedentele. M-au deranjat urmatoarele:

- personajele sunt intr-adevar schematice, fara profunzime
- clisee: nebunul care spune adevarul, marea de corporatisti, the greedy corporate manager, cu zambet larg si charisma ieftina
- scenariu ieftin: femeie cu veleitati artistice, corporatist nesigur pe el = drama all around. The story itself is lame and can be resumed in 3 phrases.
- abortion gone wrong (desi scena e realizata misto) - the lamest way to draw a conclusion.

All in all: a lame lame chick flick, tocmai bun pentru deprimat corporatiste de 30 de ani, mult sub precedentul film al lui Mendez, Jarhead, care e mult mai compelling. Un film care apeleaza la frustrarile spectatorului pentru a convinge cinematografic. O mare dezamagire.

5.o / 10 (pentru faptul ca totusi e un film lucrat, desi degeaba e atat de lucrat)
Website: http://www.revolutionaryroadmovie.com/
Parerea lui Zeeny, cu care nu-s de acord deloc, aici.

Shoot 'Em Up (2007)



Oh my God, how lame can you get ? Clive Owen, actor pentru care aveam tot respectul (Sin City, Closer, chiar daca Children of men mi s-a parut mega-tampeu) joaca in acest thriller de actiune, in care personajul lui devine pe rand Mr. Smith, Rambo, Terminator, Robocop, totul terminand cu un orgasm rasunator intr-un tanc.
La cat de mult luat la misto rezisti ? La foarte mult, daca ai un acut simt autocritic. La cat de mult luat la misto ai rezista ? La foarte putin, daca e sa fie cu optiune deschisa. Si totusi, Clive se pare ca insista in acest film sa omoare unul dupa altul, mai mai ca in Biciul fermecat de pe vremea bunicii, cand stateam in cinematograful din Covasna si ma uitam la filme cu ninja.
Ca o ironie a sortii, acum sunt intr-o tara in care toate femeile arata ca ninjele :D

Recomandare: lasati DVD / CD -ul in cutie si faceti-l cadou sefului, sa isi destinda neuronul.

Nunta muta (2008)



O reparare morala necesara: romanii au avut propria lor metoda de a lupta impotriva comunistilor. Polonia a avut Solidaritatea, Ungaria au avut 1956, Cehia August 1968, Romania a avut Brasov 1987, cine isi aduce aminte de el. Cine stie insa de cei mai bine de 20 de ani de continua rezistenta armata a catorva sute de oameni, sprijiniti de miile de familii ramase in sat, jefuiti, batuti, schinguiti si omorati numai pentru a ii denunta? Nimeni in zilele de astazi. Poate tocmai de aceea cele 10 dvd-uri ale Memorialului Durerii devin atat de importante, de aceea tiparirea si difuzarea pe scala larga a istoriei recente poate deveni salvarea acestui popor, care nu stie ca a avut o coloana vertebrala puternica, care nu a cedat. Nu exista inca roman cu care sa fi vorbit si care sa nu isi ia in ras natia. Trist popor.

Si totusi cata bucurie, cata fericire, cat ras din toti plamanii explodeaza din acest film. "Nunta, baaaaaaah !" devine motto-ul intregului film, al intregului sat, al fiecarui locuitor al Romaniei, si peste ani, al Revolutiei din 1989. Indiferenta in fata represiunii, in fata gloantelor, fronda deschisa impotriva unui regim tiranic, impotriva unor rusi indobitociti de razboi (la randul lor nenorociti, chinuiti, omorati in chinuri groaznice de nazisti) face din acest film reperul luptii de clasa. Caci asa trebuie inteleasa pana la urma lupta de clasa: lupta naturaletii impotriva falsitatii, impotriva ipocriziei, impotriva a ceva pe care il resping firesc, pentru ca nu este bine.

Stilul lui Malaele este unul tineresc, jucaus, scenografia este limitata (nu este asa de importanta, desi circul este punctul de cotitura) imaginea nu este liniara, camera alterneaza intre viteza normala si cea incetinita, cu focusul penduland pe fetele oamenilor si pe evenimentele satului. Spre exemplu, pregatirea pentru nunta este aratata in aprox 30 secunde, cu imagini in care prim-planul este pe maini, pe arta gatitului.

Desi iti imaginezi de la bun inceput cum se va termina, filmul te incanta prin scenariul exceptional, in care fazele se succed intr-o lume a lui Moromete, cu aceeasi istetime taraneasca care il caracterizeaza pe omul liber la cuget. Glumele, hohotele, ochii jucausi, tuica "pruna" te arunca la final intr-o lume a muteniei, a fricii, a terorii, pentru ca mai apoi sa reizbucneasca firescul: la nunta se chefuieste, chiar daca a murit Stalin.

O apoteoza a vietii, asa am vazut eu acest film.

Feb 5, 2009

Ray (2004)

Fimul biografic despre Ray Charles, un muzician genial cu muzica caruia m-a crescut mama si pe care am invatat sa dansez rock’n roll. Cate amintiri mi-a trezit acest film de 2 ore jumatate, care nu m-a plictisit nici o clipa. Jocul lui Jamie Fox mi-a adus aminte de interpretarea ireala aproape a lui Val Kilmer in rolul lui Jim Morrison din Doors. Mi-au placut teribil amanuntele legate de selectia personajului care il va interpreta pe Ray de catre insusi Ray Charles, care l-a provocat la discutie si apoi la interpretare pe Jamie.

Nu pot sa nu fiu subiectiv fata de film, pentru ca am urmarit cu o placere suprema muzica, in care m-am scufundat intru-totul. Cand pe ecran aparea copilul Ray, eu eram la randul meu copil, in sufragerie cu mama si cu magnetofonul din care razbateau sunetele unui cantec de pian indracit, acel melanj de gospel si blues, pantent de Ray. Cand s-a auzit “I Got a Woman” sau “Mess Around” picioarele mele deja se miscau pe cutia pe care mi le sprijin. Incantator si infricosator in acelasi timp puterea cu care muzica te poate transpune si manipula.

Intrigant si interesant la Ray este puterea lui de a ignora faptul ca este orb. Trauma lui majora, care ii devine pana la urma si sursa de putere spre sfarsitul vietii, este moartea accidentala a fratelui lui, la care doar asista, fara a interveni la salvarea lui. Secventa apare in diferite forme de cateva ori in film si impresia pe care mi-a lasat-o mie filmul este ca el accepta faptul ca este orb datorita faptului ca nu a facut nimic sa il salveze pe fratelel lui, de aici puterea lui neomeneasca de merge inainte si de a-i indeplini promisiunea mamei lui, aceea de a nu depinde de nimeni.

Nota: Statul Georgia i-a interzis accesul in tara vreme de 20 de ani, desi fusese nascut acolo, datorita faptului ca a refuzat sa concerteze intr-o sala in care nu aveau voie negrii. Segregatie in floare, in alte zone din Sud Ku Klux Klan omorau in voie, in Africa de Sud inca nu incepuse apartheidul, dar in Marea Britanie colonistii din Jamaica erau deja stigmati.

Sedím na konári a je mi dobre (1989)

Abia am vorbit de Birds, Orphans and Fools, iar urmatorul film pe care l-am vazut al slovacului Juraj Jakubitsko se intampla sa fie unul care reia tema, 20 de ani mai tarziu, intr-un stil mult cizelat, dar la fel de vioi, ironic si tragicomic.

Stau pe-o craca si mi-i bine e un film care pastreaza ideea orfanilor de razboi (in sensul adultului dezradacinat), partial si pe cea a nebunilor care rad in nasul sistemului si nasul impodobit cu mustata al noului erou mondial, Iosif Vissarionovici.

E vorba tot de un triunghi, doi barbati si o femeie (tot evreica, precum Marta din Vtackovia, siroty a blazni), care se apuca sa isi carpeasca voios viata pe la jumatatea anilor '40, intr-o Slovacie ca un camp de razboi.

Foarte frumoasa povestea circarului smecher si hotoman, fustangiu dar sentimental, a taranului sensibil si familist si a curvei evreice roscate, incropindu-si o familie in daramaturile satului idilic, presarat cu mere si mine nemtesti.

O romanta tragi-comica si pamfletara, de vazut rontaind la turta dulce si balanganind picioarele de pe o craca.

Highly recommended.

9/10

Savage Messiah (1972)

Inapoi la Ken Russell pentru un film biografic despre sculptorul Henri Gaudier-Brzeska.

Inainte de Primul Razboi Mondial un artist francez cam zaltat (Henri) se indragosteste de o scriitoare poloneza (Sophie) de doua ori varsta lui, careia nu-i place sexul, asa ca locuiesc impreuna numindu-se de convenienta frati, pentru ca nu pot trai unul fara altul.

Am apreciat scenariul alert, replicile plesnitoare (desi poate cam cabotine... but then again, you do have to exaggerate to make a point) povestea tumultoasa, furtuna sentimentala pe care cei doi o tuna unul peste altul.

Mi-a placut si culoarea autentica a vremii (in jur de 1910), si avangardismul artistic, foarte bun jocul actorilor principali si chiar si al lui Helen Miren, sufrageta blonda revolutionara.

Filmul, in sine, ca tot artistic, nu mi-a placut prea mult. Ii lipseste un pic de intimitate, iar pasul la care merge Russell e cam rapid pentru un privitor care vrea sa se mai opreasca sa miroasa si trandafirii.

6.5/10



daca nu aveti ce face, il puteti vedea pe tot aici (pe bucatele)

Feb 3, 2009

The dog's priceless moments: Porn airs during Super Bowl

Stirea e aici. Mie, personal, mi-a adus aminte de Fight Club . Se pare ca si cei de la Comcast au un Tyler Durden al lor.

Isadora Duncan, The Biggest Dancer in The World (1966)

A treat for the Isadoring Rin Tin Tin sau Ode to A Grecian Urn.

Documentarul artistic al englezului Ken Russel, filmat pentru televiziune in 1966, mi-a parut cam superficial, grabit si inclinat in particular catre asertiunea socialista a Isadorei.




Nu e usor totusi sa pui in 67 de minute si dans modern, si drama, si viata de familie, si clasic, si statuie greaca, teatre, turnee, scoli de dans, iubiti, Rusia, pe Esenin, imbatranire, saracie, singuratate, esarfe.

Documentarul e filmat a la anii 20 (un alb si negru intins, murdar, zgariat), foarte intunecat si destul de greu de urmarit. De apreciat autenticitatea atmosferica, dar cateodata un exces de zel in forma actioneaza in detrimentul fondului.

Sa zicem ca pentru posibilitatile vremii si pentru ca a fost un documentar facut pentru BBC, filmul poate fi considerat un document valoros. Mie nu mi-a placut.



6/10

(dreapta, jos - momentul iconic al esarfei, transpus grotesc si hidos, imho)


Abel (1986)

Nu aveam termen de comparatie pentru De Noorderlingen, care mi s-a parut delicios prin minimalismul sau relaxant, asa ca am vazut Abel, tot cu si de olandezul Alex van Warmerdam.

Tot comedie neagra, tot minimalist, tot absurd, dar ceva mai plictisitor, desi premisele sunt bune:

Un tip sarit de 30 de ani sta in casa. Adica numai acolo sta. Nu iese afara decat la sfarsitul povestii, cu o usurinta destul de neasteptata pentru un tip care a taiat muste in sufragerie timp de 10 ani.

Ceea ce imi place iarasi la Warmerdam este felul in care alege sa iscodeasca in viata cate unei tinte... ca si cum ar pluti intr-un balon deasupra orasului si si-ar indrepta camera catre o fereastra, prinzand fragmente dinauntru, unde se afla chiar el - o dedublare absurda a observatorului si a observatului. Un titlu alternativ al filmului a fost chiar Voyeur.

7/10

Feb 2, 2009

Choke (2008)

Am citit cu placere cateva carti ale lui Chuck Palahniuk, autor pe care-l consider capabil de a confectiona divertisment destul de smart si rafinat. Singura carte care m-a convins cu adevarat a fost Haunted, restul parandu-mi-se carti highly entertaining, dar nu literatura in adevaratul sens al cuvantului.

Si Choke, la randul ei, mi s-a parut destul de fun, am empatizat cu personajul principal in odiseea lui desantata si greu de crezut, i-am urmarit cu interes parcursul fantasmagoric printre femei, restaurante, pietre carate cu caruciorul de copii, chiar daca metaforele autorului erau putin trase de par.

Filmul renunta la partea intunecata din carte intr-o oarecare masura (cu exceptia deznodamantului - nu si a finalului, unde regizorul reabiliteaza personajele, terminand intr-o nota pozitiva), pentru o tenta de light quirky fun; simpatic, dar pe alocuri neconvingator. Cu exceptia mamei lui Mancini (Anjelica Huston), personajele nu-s chiar bine puse la punct (desi Sam Rockwell presteaza binisor - nu stiu daca era cel mai potrivit pentru rol, mi-l imaginam altfel pe Victor).

All in all, un film simpatic, pana la urma, dar prea politically correct pentru gusturile mele, tinand cont de materia prima (cartea lui Chuck Palahniuk).

6.4 / 10

Outlander (2008)

Ce se intampla cand pui vikingi, o nava spatiala esuata si un monstru urat in aceeasi ceasca? Probabil va spuneti: nu se-ntampla lucruri bune. Si cam asa e...

Outlander are o premisa interesanta (sa pui pe ecran un alien cu chip uman esuat in mijlocul unui trib de vikingi in anul 509 AD (parca), vanat de un alt alien parca rupt din seria Alien - nu poate fi decat interesant, nu?).

Din pacate, in afara de premisa interesanta filmul are un scenariu absolut subuman. Nu stiu cum au fost convinsi actori ca John Hurt (care n-arata deloc a viking), Ron Perlman (care arata fuckin' fierce) si chiar Caviezel sa joace in asa ceva.

Tot ce-ti ramane la final sunt uralele vikingilor care, cam la doua minute, aclama ceva.. Problema e ca e foarte greu sa-ti dai seama ce.

Recomandat doar daca esti in the mood for extreme trash.PS: Posterul poate fi cea mai misto chestie din film :)

3.5/10

Feb 1, 2009

Birds, Orphans and Fools (1969)

Vtackovia, siroty a blazni e unul din primele filme facute in Slovacia dupa invazia sovietica din august '68.

Sub palaria de joker a regizorului (Juraj Jakubisko) si a personajelor se ascund multe declaratii socio-politice, spuse razand si facand tumbe, pentru ca nimeni nu ia seama la nebunul curtii, desi e singurul care spune adevarul.
Pasarile, orfanii si nebunii sunt parabole complexe ale lumii est-europene la un sfert de secol dupa al doilea razboi mondial si in plin comunism... pentru unii mai plin decat la altii.

Libertatea pasarilor e pe rand urata si temuta, pusa la pastrare in sticla, batjocorita in jocul de biliard cu pui si oua. Libertatea pasarilor e imposibil de imitat, desi zborul e visul nostru de cand am cazut din copac.
Orfanii - de familie, de casa, de tara - ajung sa fie la randul lor parinti, smulgandu-si ultimele pene.

Nebunii - suntem toti la un loc pe acceasi corabie, unii mai sus, altii mai jos, iar regizorul e pe rand toate trei simbolurile din titlu.


Accentul e pus mai degraba pe alegoria suprarealista decat pe conturarea personajelor, iar arhetipul e unul colectiv, ceea ce face filmul mai greu de apropiat, dar asta nu ii stirbeste calitatile regizorale sau ale imaginii - deosebita pentru un film color din '69.



De altfel Jakubisko a predat fotografie inainte de a se apuca de cinema, si in multe scene transpare influenta suprarealista nouvelle vague (Jakubisko era fan Godard), transpusa artistic in culoare.





7.5/10

No Country for Old Men (2007)


Nu am recunoscut stilul Coen. Un film in seria Clint Eastwood, cu tenta mai intunecata. Un film in care Javier Bardem joaca rolul Joker-ului (dealtfel pe toata durata filmului am avut senzatia ca il urmaresc pe Heath Ledger mascat). Are aceeasi putere ca si Joker-ul, cand apare ocupa ecranul, este dealtfel filmat de multe ori de aproape, fata lui masiva, cu falci enorme si cu parul care ii acopera tot chipul aproape il face neuman, fara expresie. Dealtfel el ucide fara remuscare: una din cele mai de efect scene ale filmului, (in care poti recunoaste pe coen, absurdul din XX, in care George Clooney il omoara din greseala pe tipul din debara) este momentul in care Javier ajunge la sotia lui Josh Briolin si o omoara, spunandu-i senin ca o face din simplu motiv ca i-a promis sotului – deja mort).

In rest nu m-a impresionat cum sunt spre exemplu Barton Fink, sau Fargo.
Totusi recomand. Nota: 7-8, pentru jocul actorilor.



video