The Oxford Murders (2008)

Venind de la Alex de la Iglesia, deja prezent pe la noi cu Crimen Ferpecto (un film extrem de enjoyable), regizor destul de laudat, pentru munca lui, filmul n-avea cum sa fie rau. Si nu e.

Filmat extrem de classy, cu o distributie de exceptie (Hurt, Wood, cele doua gagici, si mai ales Burn Gorman care joaca super-tare, desi personajul lui e destul de prost scris in scenariu, dupa mine), avem de-a face cu o poveste gen Agatha Christie, with a maths-genius twist. Sounds quite cliche, ain't it? Cam asta e si marea problema. Scenariul e pueril, cheesy, si chiar penibil pe alocuri. All in all, un film foarte enjoyable daca aveti un chef de ceva usurel, de vara.

A, si sa nu uit pe Dominique Pinon, un actor foarte underrated dupa parerea mea.

6.9/10 (pentru imagine, actori si sanii lui Leonor, si pentru curajul lui Alex de la Iglesia de-a incerca si the popcorn side).

The Cottage (2008)

Daca Shaun of the Dead a dat startul (cel putin pentru mine) comediilor englezesti with a horror twist, sau invers, horror-urilor cu tenta parodica/fun, atunci The Cottage merge exact unde trebuie!

Cu un Andy Serkis (Gollum) in mare forma (Andy fiind unul dintre cei mai underrated actors la ora actuala), filmul demonstreaza din plin ca nu-ti trebuie neaparat buget si chestii iesite din comun ca sa faci un film bun. Singurul lucru pe care i l-as reprosa (sau poate asta e chiar o calitate) este ca nu cade nici in zona comediei, nici in horror cu putere, asta lipsindu-l cumva de intensitate, pe alocuri. Dar e posibil sa ma insel, dupa vizionare ramanand cu o impresie extrem de placuta, totusi.

Fun as fuck!

8.1/10

The Andromeda Strain (TV mini-series) (2008)

Remake al unui film din '71, Andromeda Strain works nicely ca una bucata SF pentru duminica dupa-amiaza. Plecand de la premisa "invasive aliens", incepe bine, are ritm alert, si, la inceput, nu vezi toate gaurile din scenariu. Dupa aceea, incepi sa te intrebi.. Oare de ce se-ntampla asa, si nu asa? Oare de ce cad bucati dintr-o baza super-secure pe casa liftului, si de ce personajul cade prin tavan, cand totul era super-blindat?

Nevertheless, filmul e enjoyable as a (forgettable) popcorn flick.

6.5/10 (un pic mai putin ca pe IMDB)

I Am from Baia Mare

Anul asta am vazut, la festivalul B-Est, un film deosebit. I Am from Titov Veles (Jas sum od Titov Veles). Imaginati-va: un film care vorbeste despre o poveste individuala si, in acelasi timp, reuseste sa vorbeasca si despre societate. Si despre contextul socio-economic precis - fundalul filmului. Adica exact asa cum ne recomanda toti script doctorii cu care am avut de-a face in ultimul an: atit o poveste vie, despre oameni, cit si factorul national. Nu-i de mirare ca este unul din filmele care au primit finantari de la coana Europa, prin fondurile sale si prin Eurimages.

Ma uitam la I Am from Titov Veles (Afrodita, personajul principal, spunea: m-am nascut in Titov Veles; un oras care a luat numele lui Tito; acum se mai numeste doar Veles) si mi-am adus aminte de Stalingrad, orasul lui Stalin din inima Romaniei. Ma uitam la I Am from Titov Veles, un film facut de o casa de productie care se numeste "Surorile si Fratele Mitevski", si m-am gindit la Baia Mare si la cit de potrivit e ea - sau Copsa Mica, for that matter, ca fundal pentru un astfel de film.

Titov Veles e fratele de peste granite al orasului Baia Mare. Ambele, in industria mineritului si al prelucrarii plumbului. Ambele, intr-o covata alcatuita din dealuri si munti de mica inaltime. Ambele orase industriale, cu oameni cu diferite handicapuri datorate pulberii de plumb din aer, din apa, din sol - si diverse grade de adaptare sau neadaptare la realitatea socialista - acum in schimbare.

Iar filmul este despre o familie. Disfunctionala; mama fugita in tara ei natala, familia ei despartita fortat si trimisa partial in Romania. Fetele, trei, neadaptate. Una nu vorbeste. Intentionat. Ea spune ca vorbeste doar in vis. O cheama Afrodita si e naiva dar si stranie in acelasi timp. Pe cea mare, Slavica, o vedem cel mai adesea in proces de administrare a metadonei, de care e dependenta de aproape doua decenii. Sapho este erotomana sau aproape, disperata sau aproape, vrea sa fuga - si fuge. In Grecia. In film se vorbeste destul de mult despre afurisitele de vize si ce poate sa insemne viata in asteptarea unei vize. Tot asteptind viza, Sapho si Afrodita se duc sa se plimbe pe formele de relief artificiale create din halde de steril. Isi povestesc amintiri din copilarie, de cind mama lor le trimitea acolo, departe si sus, sa se joace, pentru ca vintul facea ca acolo aerul sa fi fost cel mai curat.

Totusi, I Am from Titov Veles nu e doar un film despre o familie - fie ea si disfunctionala. Este despre sechelele unui regim: oameni care nu se regasesc dupa caderea regimului; despre privatizari oneroase, atit de cunoscute si noua. Despre privatizari facute doar pentru vinzarea fabricilor la fier vechi (remember, Ioan Nicolae, patronul FC Brasov, despre care se stie ca a cumparat una din cele mai mari fabrici din Rasnov, alcatuita in mare parte din utilaje din inox - si a vindut-o la fier vechi).

Si totusi, la fel de mult e un film despre maternitate, in registru oniric. Despre retragerea intr-o lume interioara a unor personaje deceptionate de lumea exterioara. Iar imaginea, asa cum am mai amintit pe undeva pe aici, a fost una speciala: culorile au fost magistral minuite pentru a transmite semnificatii: Afrodita, odata intrata in lumea sexualitatii, a inceput sa poarte rosu, sa manince mere si rosii. Obsesia pentru rosu versus verde (verdele, mai ales un verde pal, era al visului, al Afroditei pure din prima jumatate a filmului, al apei curate si chiar al copilului visat de Afrodita, copil creat de mintea ei si nu de unirea fizica cu un barbat) reprezinta firul director al filmului; cu ajutorul culorilor I Am from Titov Veles este mult mai mult decit o simpla cronica de familie sau fresca sociala. Este filmul care merita un premiu.

Mýrin aka Jar City (2006)

Now this is hardcore. From the gloomy fjords of Iceland comes a dark drama about sins of the fathers and the sons who bear them. A harsh, uncompromising, cold movie, beautifully shot and very human at times.

As far as I've read on IMDb, the movie is based on a book, which I'd love to read. But the movie itself delivers: the story is intricate, the plot is smart and the loneliness and struggle of the main character is thoughtfully described. It's a masterfully crafted movie, but not an easy flick to watch. Because it doesn't tell you good things about human race. I felt the urge to write about it after Edge of Heaven, because I found Myrin more compelling, and because I didn't find a flaw.

Highly recommended.

9/10

Auf der anderen Seite aka On the Other Side aka The Edge of Heaven (2007)

Sa critici un film ca The Edge of Heaven e o sarcina foarte grea, cu toate review-urile laudative si aprecierile conform carora Fatih Akin ajunge la maturitatea artistica cu acest film. Ei bine, dat fiind ca acesta e un blog cu personalitate, voi spune ca mie mi-a placut mai putin decat Gegen die Wand, precedentul lui lung-metraj. In cele ce urmeaza am sa incerc sa spun de ce (desi ii voi da nota mare, pentru ca filmul e foarte bun).

The Edge of Heaven se doreste a fi un film "profund umanist", etc. Reuseste, dar in detrimentul artei cinematografice. E foarte greu sa faci filme cu mesaj (mai ales politic) si sa iasa si cinematografie buna. Costa-Gavras (nu am vazut Le Couperet, e bun?) mai facea asta, inainte sa se senilizeze complet. Din fericire, Akin e in plina vana, drept care secventele rezistentei turcesti sunt elocvente, chiar daca discursul anti-EU al lui Ayten e putin pueril (desi poate chiar asta e ideea). Asta cred ca e pacatul ultimului lung-metraj al lui Akin: unde Gegen die Wand era intens, amuzant, epic, EoH e incongruent. Si secventa de final.. omg, cati oameni s-au entuziasmat in fata sensurilor profunde, for God's sake, people, e un cliseu, chiar daca secventa in sine cadreaza foarte bine cu restul filmului.

The Edge of Heaven e un film bun, facut de un regizor foarte talentat, si foarte sincer in abordare si mesaj. Sa vedem care va fi urmatoarea miscare a lui Akin.

Asadar, ce mi-a placut:
- tatal lui Nejat Aksu, si zambetul lui absolut fabulos, precum si Yeter.
- secventele turcesti, filmate sincer si brut.
- muzica, folosita la momentul oportun, si foarte de impact.
- alternanta planurilor
Ce nu mi-a placut:
- drama personajelor - neconvingatoare pentru mine
- secventa de final - cliseu
- Nejat - jucat prea "moale" pentru un personaj principal

And both lists can go on..

8.3/10

Lars and The Real Girl (2007)

Filmul asta trist, desi e catalogat drept comedie, imi aduce aminte de o piesa pe care am vazut-o acum multi ani la TNB, Harvey. (N-am gasit inca filmul, daca il are cineva, dau inregistrarea piesei la schimb). Harvey era prietenul invizibil al unui onorabil domn (Radu Beligan as Mr. Dowd) si se intampla sa mai fie si... un iepure alb gigantic.

Felul in care lumea accepta "prezenta" iepurelui Harvey mi-a facut legatura cu Lars si fata lui adevarata. [mild spoiler] Lars e un tip care se indragosteste de un manechin. De plastic. genul de papusa gonflabila moderna. [/spoiler]

Filmul se perpeleste deci intre doua aspecte: sanatatea mentala a lui Lars, si m-am bucurat ca nu se face mare caz pe tema asta si perceptia comunitatii micute in care traieste Lars asupra fetei lui "adevarate".

Desi nu exceleaza prin distributia de staruri, imagine, sunet, montaj sau alte atribute care pot face un film, Lars and The Real Girl e un film bun, usor de asimilat, cu morala si nitica simbolistica .

Lars pot fi eu, Lars poti fi tu. The real girl poate fi orice lucru care te tine departe de alti oameni si pe care ei se straduiesc sa ti-l accepte. Desi e foarte moralizator sa emit asemenea bule de intelepciune, probabil am sa uit asta imediat ce o sa trec la the next real girl, the next real movie.

7/10

Street Kings - We don't need another hero (2008)

Am vazut Street Kings intr-o seara, cu geamul deschis, cu zgomotele sporadice ale noptii intrand in casa, intr-o capitala din Europa, care, desi foarte cosmopolita si eleganta, poarta din plin stigmatul Mafiei. Voiam un film bun de actiune, care sa livreze exact ce-aveam nevoie: o seara relaxata si un somn bun dupa.
Ei bine, n-a fost chiar asa. Nu ca n-as fi dormit bine: insa am terminat filmul cu senzatia aceea de vaga iritare, cand te simti putin pacalit. I mean, i like it cheap, dar imi place ca filmul sa-si asume asta, sa existe putin self-consciousness, sa nu incerce sa ia spectatorul de prost.
Una peste alta, classic story despre politistii corupti si politistul singuratic, cu probleme, a bastard himself, care reuseste sa se bata cu pericolele strazii si cu coruptia departamentului in care lucreaza, fighting fire with fire.
Lucrurile stand asa, imi puteti explica.. de ce la final il transforma regizorul (aproape) intr-un super-erou? For fuck's sake, unde e nervul lui Scorsese, unde ticalosii erau ticalosi, where's da flavor, where's da savor?
Parca mai demult, cand se lucra dupa retseta, se adaugau si condimentele necesare. Acum trebuie adaugata multa corectitudine. Sa nu fiu gresit inteles, filmul e violent, ba chiar foarte dur pe alocuri (un cadru cu o impuscatura in figura care mutileaza pe saracul chink, etc.), insa la final concluzia e "profund moralizatoare". De ce sa pacalim spectatorul, cand am afirmat sus si tare la inceput c-avem de-a face cu niste ticalosi?
Macar de-asta il respect pe Oliver Stone: a facut "U Turn", un film cu jerks de la un cap la altul. Fara personaj pozitiv. Fara compromisuri. Probabil trebuie talent si pentru asta. Si coaie.

End of story.

5.5/10

[Rec] (2007)

Recunosc ca citesc review-urile userilor de pe IMDb. Toti acuza site-ul ca are note care nu reflecta valoarea filmului, ca nu are review-uri obiective (dar exista external reviews listate pe undeva prin pagina, daca vrei objective - shmucktive reviews), etc. Pentru mine un comment scris inteligibil, elocvent, fara spoilers, spune ceva despre omul din spate si chiar ma lasa sa-mi formez o imagine despre film. (omul din spate, nu spatele omului, am zis :) ). Si daca, din felul in care se exprima persoana in cauza si din substanta comentariului deduc ca e un cinefil de incredere, incerc sa vad filmul. Bine, e si o problema de chef, de dispozitie de moment, si tot asa. Nu-mi place sa vad filme la modul programatic, daca synopsis-ul nu ma incanta, imi bag picioarele.

[Rec] fiind un horror, si avand o aplecare aparte catre gen (dar nu spre orice film de acest gen), am decis sa-l vad. Ma asteptam la ceva enjoyable, bine facut, dar usurel, un film care isi cunoaste limitele, le respecta, si livreaza ceva de calitate in acele limite.

Ei bine, m-am inselat. It fucking scared the shit out of me. Daca Cloverfield (pe care-l vazusem anterior) se joaca putin cu subconstientul tau si e axat si pe mistery (secvente care manipuleaza spectatorul - vezi frica de inaltime, frica de necunoscut, temeri comune ale omului), [Rec] il ia la suturi de-a dreptul, and it's pure horror, man. Evenimentele se precipita mult mai repede, si consecintele sunt mult mai de impact, iar totul se intampla fix la usa apartamentului de vis-a-vis. Sigur, spre final incep sa apara situatiile nefiresti (ca si in Cloverfield), iar finalul e pulp de-a dreptul, dar sigur veti ierta asta.

A true delight for the horror fans. Si da, mi-a placut la fel de mult ca si Cloverfield.

8.9/10

Karaula aka Border Post (2006)

The nasty dog's back with another Serbian flick, hear ye, hear ye!
De data asta e vorba de Karaula. Prima data cand cineva mi l-a recomandat, am zis pas. Alt film cu iz provincial, alt film despre razboaiele lor stupide, multumesc, nu.

Rau am facut c-am zis asa. Karaula e un film pe care nu poti sa nu-l iubesti. Personajele iti sunt simpatice din prima, peisajele sunt astonishing. E un film obraznic, politically incorrect, cu o tona de umor, dar foarte sensibil, pe de alta parte. E un Mediterraneo (Salvatores, pentru cine stie) al anilor 2000, highly emotional, cu personaje extrem de credibile.

N-ai cum sa nu-l iubesti pe Ljuba, soldatul obraznic, cu suflet, pulalaul simpatic care nu-si va gasi locul niciodata in sistemul rigid militar, sau pe frumuselul doctor, si cateodata te incearca o urma de simpatie pana si pentru comandantul lor, n-ai cum sa nu arunci o ocheada Mirjanei..

Ca sa parafrazez un bun amic, e genul de film care salveaza aceasta arta hibrida si pervertita, si muta Serbia undeva intre Havana si Tijuana, pentru a o aduce la loc langa Mediterana la final. Highly recommended, on my favourite list.

9/10

Klopka aka The Trap (2007)

Catalogat drept "film noir", The Trap este genul de film dupa care ramai un pic cu privirea in gol. Mai ales daca situatia ti se pare putin cunoscuta, si te implici emotional. E un film solid construit din punct de vedere regizoral, cu o mica rezerva in privinta veridicitatii situatiei. Insa daca ne aducem aminte de societatea romaneasca din '96-2000, si chiar si de nepasarea unor oameni de pe la noi in momentul de fata, intelegem ca nu e chiar atat de deplasat modul in care Srdan Golubovic ilustreaza evenimentele.

Dar pentru ca unii oameni prefera deep & slow, s-o luam metodic.

Imaginea e gritty (scuzati folosirea englezismelor, dar mi-e lene sa caut cuvinte in romana. O sa incerc sa n-abuzez), cadrele sunt rezervate, sunt anume repetitii care puncteaza momentele cheie ale filmului. Merita mentionata sala de asteptare a spitalului.
Scenariul are unele probleme, as zice. Sau poate jocul actorilor nu m-a convins. Cateodata situatiile sunt putin nerealiste, insa all in all filmul iese cu succes din acest impas.

Jocul actorilor e foarte bun, mai ales al personajului feminin. Tatal nu m-a convins pe de-a-ntregul, insa Miki Manojlovic e foarte tare in rolul de villain (vazut si in Zavet, al lui Kusturica, film care nu m-a convins deloc, ba chiar mi-a dat impresia ca mr. K e in cadere libera.).

In concluzie, e un film pe care-l recomand iubitorilor de film european, si nu numai, daca sunteti dispusi sa treceti peste micile incongruente ale unui regizor tanar, de numai 35 de ani, care n-are decat 3 lung metraje. Promitator e cuvantul potrivit, cred.

7.9/10

21 (2008)

Un film simpatic, fara sa fie de o calitate iesita din comun, cu vagi rezonante a la seria Ocean's si bazat pe o poveste adevarata: MIT Blackjack Team.

O echipa de studenti incearca sa pacaleasca (cu succes) sistemul de joc numarand cartile de la Blackjack in cazinourile din Las Vegas, sub obladuirea si indrumarea lui Kevin Spacey, profesorul de sisteme de ecuatii neliniare.

Desi de la regizorul Robert Luketic nu am avut pana acum decat aparitii slabe: Legally Blonde si Monster In Law, 21 arata ceva potential.

Are un inceput cam lenes, are momente de college life pe care nu prea le prea consum, as fi preferat ca personajele sa fie putin mai mature si ca mecanismul de "trisare" sa fie ceva mai explicit.

In afara de scenele din cazino, restul filmului e totusi destul de slab. Intentia de a reda viata dubla a lui Ben e cam nereusita, pentru ca povestea din spatele evadarilor la Vegas e subtire.

21 ramane totusi un film distractiv, daca iti plac filmele de actiune la masa de carti de joc si ti se ridica adrenalina in gat cand crupierul mai intoarce o carte.

6/10

Doomsday (2008)

Eek. A cata poveste despre virusi letali, carantine si supravietuitori care dezvolta societati postapocaliptice? Prima pe anul asta in orice caz.

Inmuiat in 28 days later, 28 weeks later si alte filme de gen, din care seria Mad Max ocupa un loc principal ca inspiratie a comunitatii vesele punk apocaliptice, Doomsday este o carpeala absolut neoriginala care nici macar nu are meritul sa te tina pe marginea scaunului.

Jalnic de previzibil, cu un personaj principal feminin rizibil (genul de GI Jane cu o atitudine tip van Damme, personaj prost cu o abordare actoriceasca asijderea), filmul incearca sa compenseze rip off-ul cu o cantitate impresionanta de sange. Inclusiv de iepuras in floarea varstei.

Actiunea se desfasoara intr-un alai exploziv de capete taiate, membre zburand, oameni parliti, mancati, calcati, zdrobiti, presarate de urletele grupului de supravietuitori, care dezvolta in mod natural o pasiune pentru lanturi, lenjerie neagra si creste punk. M-am asteptat sincer sa o vad pe Tina Turner tinand un mic recital la un moment dat.

Un alt moment in care incepi sa cauti sursa de inspiratie este tabara cealalta, condusa de un Malcom McDowell care a uitat cariera promitatoare de acum 30 de ani, si construita pe principii medievale. Nimic mai "credibil" in Marea Britanie a anului 2035 decat un pazitor de castel numit Telemon, calare pe cal alb si in armura de secol 15. Poate doar momentul turnirului, o combinatie caraghioasa intre Mad Max si Gladiatorul.

Daca ar fi avut macar bunul simt sa fie o parodie autentica, poate ar fi fost oarecum distractiv. Altfel, se prezinta ca un plagiat neindemanatic si plictisitor, cu pretentii de thriller.

5/10

Astept feedback: ce alte filme ati regasit in Doomsday?

88 minutes (2007)

"He has 88 minutes to solve a murder. His own" - ain't that a heart pounder.


Ma uitam acum cateva zile la o inregistrare a AFI Life Achievement Award, obtinut de Al Pacino in 2007 si desi nu-s tocmai un fan al lui Al, am simtit iar izul de testosteron pe care il emana, fie ca e zdrentaros ca in Serpico, moderat gay in Dog Day Afternoon sau crai de cazarma ca in Scent of a woman (apropo, daca are cineva originalul italian Profumo di donna, cu Vittorio Gassman, I would appreciate a copy, l-am vazut acum vreo 10 ani si nu mai dau de el).


Desi tagline-ul filmului anunta ceva adrenalina, mister si parca un ecou de Saw, rezultatul e destul de slab.

Cele 88 de minute se desfasoara destul de lent si stilul de abordare te tine inafara. Ar fi fost de preferat un unghi real time, [rec]-like, in care sa simti cum ticaie fiecare minut, "tic tock, doc".

Pacino e misto, ca de obicei, dar personajul sau e cam relaxat. Fie el si cel mai tare din parcare forensic psychiatrist, calmul lui englezesc ma scoate din pepenii mei romanesti.

Replica "Mai ai 88 de minute de trait" nu baga actiunea pe ffw, cum te-ai astepta, ci filmul se desfasoara intr-un pas destul de lent. Povestea din background e cam intortocheata, apar prea multe muieri atarnate de picioare si hacuite moderat, scenariul e trenant, finalul e prea clasic. M-am plictisit la filmul asta.

6/10.