Well, I was. Io non ho paura nu e un horror movie, dar e un mild thriller in care cele cateva momente cu adevarat tensionate te pregatesc incet de tot, cu precizia unor degete care iti cauta punctul sensibil si iti prelungesc incordarea pana cand nici nu mai respiri, apoi bam, boo!Cu actiunea plasata in anii de plumb ai Italiei (ecranizare dupa cartea lui Niccolò Ammaniti), filmul are un setting care mi-a adus aminte de De Noorderlingen, un grupulet de case, o comunitate firava in the middle of fuckin' nowhere, iar dincolo de ziduri... paradisul (spre deosebire de The Northerners, unde peisajul era arid, semnalandu-ti pericolul parasirii cercului de siguranta).
In minunea de peisaj bucolic care sta intr-o permanenta simetrie (jumatate galbenul lanului de grau, jumatate albastrul curat al cerului), se intampla toata povestea sensibila din I'm Not Scared, plina de personaje foarte bine cladite si jucate extrem de frumos.
Regizorul Gabriele Salvatores (ce imi mai recomandati de el?) invarte lanul ala pe degete si il joaca exact cum vrea, il face sa vibreze, sa cante, sa se miste, sa fie viu. Poate e o chestie subiectiva, dar zau daca pot sa imi amintesc o alta asemenea relatie organica a regizorului cu... un decor.
9/10 pentru ca mi se pare ca finalul e ... scuzati expresia, un pic bullshitizat
Posts
2 comments:
Amnesia si Mediterraneo. Misto amandoua, Salvatore e un tip care stie miscarea:)
nu mai tin minte unde, cu cine si cand, doar ca l-am vazut. a. si mutra copilului blond si faza de inceput cu bicicleta.
trebuie sa-l revad. :l
Post a Comment