Mar 11, 2009

The Last Confession of Alexander Pearce (2008)

Pe vremea cand Australia era colonizata mai mult de puscariasi englezi, adica pe la 1820, nu exista sarma ghimpata, iar inchisorile nu aveau nevoie de garduri, pentru ca daca fugeai, mureai de foame pe marele continent arid.

Paranteza: There will be spoilers, dar e mai simplu sa considerati filmul mai degraba un documentar artistic, o "reconstituire" (runtime: 60 min)

Si totusi 8 oameni scapa. 3 luni mai tarziu e recuperat unul singur, care recunoaste sincer si cu stomacul ghioraind de foame ca pe ceilalti... i-a mancat.

Departe de a fi un film despre canibalism, "Ultima confesiune..." este un pretext de discutie asupra conditiei umane si antropologiei, filozofand cu streangul de gat sau cu biblia in mana.

Docu-drama se deruleaza pe doua directii, cea care ne arata "direct" experienta lui Pearce prin munti, tensionata, plina de adrenalina si temeri si cea "de dupa", cand monstrul cu chip de om e legat in lant de un zid si, asteptandu-si sentinta, cere sa vorbeasca cu un preot - o parte cel putin la fel de interesanta ca si hipnotica reconstituire a ultimei cine.

Further references:
Mi-am adus aminte de cele 227 de zile ale lui Pi intr-o salupa prin Pacific, cand vegetarianul convins a trebuit sa omoare si sa manance... pesti :) .

O alta scena care ma bantuie de cand eram copil este cea din cartea lui Burroughs, Tarzan of the jungle, cand o mana de naufragiati intr-o barca ajung, morti de foame, la concluzia rationala si umana ca trebuie sacrificat cineva pentru binele grupului si ziua trag democratic la sorti, pentru ca noaptea sa se pandeasca precum hienele, cu ochii sticlind de foame.

Si intotdeauna m-am intrebat, ca si aseara, cu stomacul cam intors pe dos de foamea carnivora a lui Pearce, eu ce-as face? Eu, omul modern cu puternice inclinatii vegetariene care nu mai omoara nici gandaci de bucatarie, ce-as face cu umanitatea mea in fata instinctului de supravietuire?

PS. Ati mancat vreodata salata de frunze de papadie? E foarte sanatoasa ;-) And I ain't no jokin'.

10/10

4 comments:

Gabriel said...

Mentionarea salatei de frunze de papadie n-are nici o legatura cu supravietuirea, nu? E prea buna ca sa fie trecuta in categoria last resort.

Cat despre intrebarea "ce am face daca..." you just wait and see. Situatiile disperate reclama solutii disperate iar umanitatea e doar o poveste frumoasa atunci cand vine vorba de the basics... Scapa cine poate iar noi, de fapt, putem multe...

zeeny said...

De fapt legatura cu papadia provine dintr-o nelamurire nemarturisita de-a mea: cum sa mori de foame in padure si prin munti? Cu buruieni, radacini, ciuperci, muschi, licheni si fructe?

Mnah, poate acum 200 de ani ideea vegetarianismului sau a bushcraftingului era cam indepartata...

codro said...

mai de mult Irlanda o fost lovita de "marea foamete" pentru ca din nu stiu ce motiv a fost compromisa cultura de cartofi. Asta in conditiile in care Irlanda e insula si e inconjurata de apa (cu peste).

Bogdan Paul Veseli said...

vreau si eu sa vad un film de nota 10