Die Fälscher (2007)

Oscar pentru Cel mai bun film strain in 2008, bazat pe o poveste adevarata (a contrafacerii unor sume enorme de lire englezesti de catre nemti), film austriac despre evrei in lagarele naziste.

Do we have a winner sau batem apa in piua pe aceleasi povesti demult fumate?

Actually we have a winner. The Counterfeiters este un film bun. Chiar daca e un film de razboi, cu lagare si evrei, nu e genul reminiscent cu sechele a la Sophie's Choice, nici nu se amesteca pe front ca The Pianist si nici nu este atat de violent dramatic ca Schindler's List.

Perspectiva povestii are micile ei defecte: totul se intampla din punctul de vedere al personajului principal, jucat excelent de Karl Markovics. E pacat totusi ca mi se restrang toate perceptiile la un singur personaj. Imaginii ii lipseste deschidere, pentru ca se pliaza pe simtul acut al autoconservarii al lui Solly (pe principiul tagline-ului It takes a clever man to make money, it takes a genius to stay alive).

Unul din cele mai dramatice si trist ironice momente e vazut de Solly de la departare, prin gratiile de la geam. Filmarii ii lipseste forta omniprezentei, dar compenseaza printr-un personaj principal foarte vivid.

8.5/10

Dot The I (2003)

Am vazut Dot The I acum cateva zile si imi pare rau sa vad ca este un film subapreciat.

Scenariul e bunicel, tip love-thriller, cu rasturnari bruste de situatie; actorii sunt foarte buni, de la timidul mexican Gael Garcia Bernal, un tip pe care imi face intotdeauna placere sa il vad, pana la cvasi-necunoscutul James D'Arcy, intr-un rol clasic al lupului in piele de oaie.

Desi ar mai avea de lucru la imaginea generala, mi-au placut alternantele momentelor filmate cu camera neprofesionista (poate un pic prea realiste, in fond, si [rec] e "filmat din mana", dar nu are imaginea arsa pe highlights si nici nuante roz-bleu)

Desi are o poveste buna (care ar merita un scenariu si mai bun), regiei ii lipseste totusi un pic de vlaga si de pasiune ceva mai latino, daca tot avem doi protagonisti din America de Sud (spre exemplu trailerul are acel zvac pe care filmul nu-l are).

Si daca tot am vorbit de ce ii mai lipseste filmului... un alt final? Ceva mai putin eroico-dramatic a la Bonnie and Clyde.

In rest, numai de bine: 7.5/10, dar il tagguiesc cu 8+

Ah... si un plus la OST. N-am mai auzit Barra Barra intr-un film de la Black Hawk Down :-)

Empire of The Sun (1987)

Iarasi Christian Bale, de data asta in filmul sau de debut, de cand avea doar 13 ani, si in care a facut un rol formidabil, cu o evolutie spectaculoasa de la baietelul care canta in corul bisericii (colinda celta Suo Gan - vezi trailer), pana la micul rebel in geaca de piele si pantofi de golf care stie tot ce misca in tabara-lagar japoneza de civili americani si europeni.

Empire of The Sun, in regia lui Spielberg si dupa un roman semi - autobiografic de J. G. Ballard, e un film de razboi, din spatele frontului de lupta al celui de-al doilea razboi mondial, din perspectiva strainului (vezi si Copiii din Huang Shi).

Realist si metaforic in acelasi timp, baleind de la disperarea orfanului insingurat care a uitat cum arata maica-sa la bucuria copilului care infrunta raidurile kamikaze ca sa-si atinga visul - Cadillac-ul cerului, P-51 Mustang, l-as plasa fara retineri in lista celor mai bune filme ale lui Spielberg.

De mentionat si John Malkovich in rol secundar, intr-unul din acele personaje versatile, la limita dintre bun si rau.

8.5/10

I'm Not There (2007)

N-am cultul personalitatii nimanui, cu atat mai putin a lui Bob Dylan. As fi vrut totusi ca asta sa nu ma impiedice sa vad cu placere si sa inteleg un film, fie el si biografic. Sau... cu atat mai mult unul biografic?!

Am facut destul de greu legatura intre variile personnae ale lui Dylan, desi la inceput a scris alb pe verde "inspired by the music and many lives of Bob Dylan".

N-am asociat prea usor pe pustiul negru de 11 ani, vagabond cu chitara in spate, cantand blues, cu rock starul Christian Bale, nici cu movie starul Heath Ledger, nici cu cantaretul de folk, cu suruburile cam slabite, Cate Blanchett si atat mai putin cu padurarul pustnic Richard Gere.

Habar n-am care a fost viata lui Bob Dylan si filmul asta nu m-a ajutat defel, pentru ca nu mi-a aratat prea mult nici din profet, nici din poet, nici din agitator, din geniu sau din luptator.

In afara de povestea defectuoasa la capitolul perceptiei in afara SUA, filmul e un exercitiu foarte reusit: alb negru si color, suprarealist si psihedelic, cadre originale, actorii principali bine alesi, iar coloana sonora excelenta.

6.5/10

The Lazarus Project (2008)

L-ati mai vazut. Se numea Abre los ojos, Matrix, Memento si mai ales A Clockwork Orange.

Viitorul SF al reabilitarii criminalitatii poate deveni realitate. Bleah. Joaca cu realitatea si memoria, erase and rewind - a brainwashing classic.

The Lazarus Project este un clasic plictisitor si cu orizont de asteptare zero, desi scenaristul pare ca se da peste cap sa produca momente tensionate si surprinzatoare.

Pacat de Paul Walker, care da 110% (vorba lui...). Si pacat si de final, atat de previzibil si de ... happy end.

4/10

The Children of Huang Shi (2008)

Copiii de pe Drumul matasii, cum i s-a mai spus, este bazat pe o poveste adevarata a unui englez care, ca multi alti occidentali ai vremii, se dedica razboaielor altor tari (cel sino-japonez din timpul celui de-al doilea razboi mondial).

Foarte inspirationala drama din spatele frontului pana cand apar in scenariu orfanii si incepe plictiseala. Daca pana in acel moment ma tinusera cu sufletul la gura momentele in care Hogg face pe fotoreporterul de razboi si scapa ca prin minune... blabla spoilers... brusc devine casnic.

Am vazut asta si in viata. Se numeste "adio, viata, acum am sa ma insor si am sa fac un copil." Hogg avea pe cap 60, care l-au intampinat dupa tipicul clasic: neincrederea, farsele, tentativa de omor. Dar el, cu flegma lui cea englezeasca le-a incalzit inimile mici si innegrite de ororile razboiului... (opriti-ma cand vreti).

Filmul e frumusel, coloana sonora buna. Actorul principal e cam insipid (afectat tip metrosexual, gingas si pedant), dar mi-au placut ca de obicei Yun-Fat Chow si mai ales malaieziana Michelle Yeoh, pe care o vad des in filme, desi doar in roluri secundare.

7.5/10

Ghost Rider (2007)

Nu-l mai vazusem pe Nicholas Cage de la (eww) Next si imi lipsea morga lui cea zen. N-am facut cea mai buna alegere, dar in fond, si Tarantino a dat-o in bara cu Hell Ride.

Ghost Rider nu prea e genul meu, nici ca film facut dupa comics, nici ca actiune in general - thriller cu scheleti apocaliptici si motoare? C'mon, unde se termina kitchul?

Culmea e ca mi-a placut. Cred ca din cauza efectelor speciale reusite, a motorului si a lui Cage, pentru ca scheletul iadului care infuleca spiritele raului la cina si ii dojeneste parinteste pe politisti frizeaza parodia. Ah, si Eva Mendez sucks (you wish, dar in a bad way).

6/10

Eagle Eye (2008)

Zeeny says:

Eeek. Alt rip off. Americanii iau prea in serios zicala conform careia daca furi dintr-un singur loc este plagiat, daca furi din mai multe - cercetare.

Eagle Eye e un film clasic de urmarire si instructiuni prin telefon. Nu clasic prin valoare, ci clasic prin puterea obisnuintei.

La fel este si laitmotivul terorii ochiuluiui atoatevazator al unui Big Brother cibernetic si al unei A.I. sarite de pe fix. Imi aminteste de episoadele din Dexter's Lab in care i-o lua razna computadorul.

Si apropo de parodii, pana spre sfarsitul filmului am sperat/asteptat ca entitatea care juca pe degete soarta maretei natiuni americane sa fie... o pereche de soricei albi.

Subiect prost, dar actiune binisor filmata. Dupa jumate mi s-a anihilat senzatia de "inca o ora pierduta" si actiunea chiar m-a prins.

Finalul e clasic de stupid si el si regret ca l-au pus pe Shia LaBoeuf (pana si numele e rizibil) in rolul principal. Generatia veche de action stars tip Bruce, Sly & Arnie are ca urmasi numai pusti impuberi fara prestanta.

5/10



Rin Tin Tin says:

Daca tot faci greseala s-ajungi la Tropic Thunder si Hancock la cinema (primul fiind o comedie tembela si isterica - la propriu, comparabila cu filmele infecte ale lui Rob Schneider, cu un twist asa-zis smart de poveste in poveste, al doilea fiind un film care putea fi fun - incepand chiar bine - daca nu s-ar fi transformat intr-o poveste moralizator-dulceaga, in loc sa lase ze super-hero sa fie betiv si mizantrop pana la capat), poti foarte usor s-ajungi la Eagle Eye.

Shia e pe val, Disturbia a fost decent ca film de popcorn, insa cei ce au mai vazut filme de D.J. Caruso (Salton Sea) ar fi trebuit sa aiba o vaga banuiala despre ce se va intampla.

Filmul e atat de plin de plot holes, incat si pentru un film de actiune mind-numbing e deranjant. De la computere ganditoare care scriu pe terminalul metroului "Jump, Shia, jump!", pana la calatorii in cala avionului full of self-injected drugs care incetinesc bataile inimii.

I mean, e cam nasol cand te gandesti ca sunt oameni carora le place Eagle Eye cu adevarat. E cumva un sentiment de discomfort, stiind ca platesti taxe alaturi de oamenii aia. Ca merg pe strada pe langa tine. Ca-ti duc gunoiul. Ca te servesc la restaurant. Desi pana si unii cocalari au exclamat: "Hai ma, las-o-ncolo.."

PS: Urmatorul pe lista e Max Payne. Doamne apara-ma.

2.5 / 10 (pentru botul lui Rosario Dawson).

Babylon A.D. (2008)

Am sa fiu generoasa. Daca treci peste toate cliseele (chiar nu mai are nimeni pic de imaginatie?!) de societate post apocaliptica, imaculata conceptie, robotic A.I. si Die Hard (dar mori odata!), Babylon A.D. are cateva scene de actiune reusite. Vreo... hmmm... una.

Problema e ca nu poti sa treci peste astea, pentru ca lor li se adauga un Vin Diesel care joaca atat de prost incat ma astept sa il vad in curand cazand definitiv la pamant in vreun rol de tipul tough guy meets spoiled brat (vezi exemplele jalnice ale lui Hulk Hogan, The Rock samd).

Mai pune scenariul pueril, numarul de morti/minut si finalul atat de comic, ca e ridicol (sau invers), si va da...

5/10. Si asta pentru ca azi sunt amabila.

Fringe (2008 - )

La recomandarea coautorului lenes al acestui blog, ze perv but lovable dog, m-am apucat de vazut Fringe.

Pfff.... It's deja vu all over again. Sau deja voodoo. X files reloaded, serios, doar ca s-au inversat rolurile. Ea e pana la gat in inexplicabil, el e reticent si cinic. Amandoi haituiesc zona crepusculara, in paralel cu o "organizatie secreta" si bagareata.

Episodul 2 se numeste foarte neinspirat (sau... autoironic?) Same Old Story si cam asta este.

Nu e un serial prost, doar ca nu e original. Apreciez cel mai tare nu fenomenologica bizara, din asta am avut in X Files, The Twilight Zone si altele. Micile detalii diferite sunt mai interesante, cum ar fi The Mad Scientist, un sablon folosit des, dar foarte reusit in Fringe, cu John Noble intr-un rol care reuseste sa combine fantasmagoria stiintifica, repulsia experimentului... neortodox de la Frankenstein si dr. Moreau, impreuna cu calitatile Disney ale Profesorului distrat.

Fara note deocamdata. Ma mai documentez, abia a aparut episodul 3.

Dexter (2006 - )

Din toate serialele cu care am impartit perna in ultimii doi ani, Dexter este cel cu care as ramane. Mi l-as face poster, as purta tricouri cu el. Hell, i-as purta si boxerii, dar asta e alta fantezie discutie.

Michael C. Hall (care a ramas in memoria publicului mancator de seriale ca cioclul gay din Six Feet Under) este perfect croit pentru rol. Amuzant, flegmatic, blond, amabil si zambitor, sexy, cu o cutie de gogosi si cu 2 fetze, mustind de secrete sangeroase, your favorite serial killer.

Prima serie a fost excelenta. M-am distrat sincer, desi nu e tocmai o comedie. M-a tinut pe marginea scaunului toate cele 12 episoade.

Seria a doua... nu, sigur e vina mea. Precis ma plictisesc prea repede. Mi-a placut si seria a doua, dar spre sfarsit intriga s-a accelerat cam fortat. Ceea ce imi place la Dexter este acea flegma relaxata din seria 1, nu agitatia bezmetica a celui caruia i se apropie latul de gat.

Seria 3 mentine din pacate exact acelasi ton. Imi place tensiunea la Dexter, dar mai degraba cea interioara, iar Dexter e foarte relaxat de la o vreme (come on... home daddy?!).

Da, cred ca asta ma agaseaza la evolutia lui: Dexter, the neat monster, s-a umanizat.

10/10
I heart Dexter.

Heroes (2006 - )

Prima serie din Heroes, vazuta cam acum un an, mi-a placut mult. Era ca o revista de benzi desenate, isteata si amuzanta. Fiecare episod aducea un personaj nou, se intampla ceva extraordinar, ceasul ticaia amenintator asupra sfarsitului lumii si majoreta aia nu mai aparea odata ca sa fie salvata!

Seria a doua n-a fost nici ea prea rea, dar probabil ca ma cam plictisisem eu. Actiunea era mai lenta, se adancea a la X-Files misterul beyond us, pana si Sylar se inmuiase. Noile puteri ale supereroilor deja incepeau sa fie mai putin aparte.

Seria a treia, inceputa de curand, mi s-a parut atat de interesanta incat la primul episod am vazut in paralel un documentar pe Discovery, iar la al doilea am adormit. Actiunea e din ce in ce mai crispata, si-a pierdut atitudinea lejera si amuzanta, pana si Hiro a devenit plicticos si... corporatist. Mohinder a sarit gardul in gradina raiului sa fure mere, iar Nathan a luat-o pe... mir.

Nu cred totusi ca este o serie chiar atat de diferita fata de celelalte, dar este probabil un serial care mi-a ramas mie mic.

Pentru mine Heroes si-a pierdut elementul de noutate si va cadea curand intr-o dulce uitare.

Asta nu ma impiedica sa dau totusi 10/10 pentru seria 1.

Restraint (2008)

Un film cu orizont de asteptare zero, facut doar din clisee. Ce o fi atat de fascinant la sablonul ostaticului in propria lui casa? (vezi Funny Games, de exemplu)

Cateva idei interesante ar avea totusi: un pic de joaca in jurul ideii de agorafobie, un pic de Stockholm syndrome inversat, putin role play. Din pacate regizorul (cu un "palmares" extrem de redus) nu face mare lucru cu ele si nu mi s-a parut ca exploateaza nici actorii (absolut necunoscuti), care arata ceva potential, mai ales Moyer.

3/10

Hell Ride (2008)

Desi stiam ca Hell Ride e regizat de Larry Bishop, ratasem initial partea cu "Tarantino presents" si in primele 5-10 minute as fi jurat ca vad amprenta lui in stilul de filmare, in umorul sec, in stilul caracteristic al genericului de inceput si chiar in alegerea coloanei sonore.

Pana la sfarsit (pe care ti-l doresti destul de repede) te convingi ca influenta lui Tarantino in filmul lui Bishop (sau inspiratia lui Bishop din opera lui Quentin) e doar o spoiala.

Hell Ride este pur si simplu un western tip vendetta prost, cu bikeri, pistoale si muieri de decor. Jocul e prost (desi Michael Madsen aduce un plus de valoare), scenariul e slab si plicticos.

Are un pic de cojones la capitolul blood scenes, infatisate in acel stil frust si sec tarantinesc, are o coloana sonora bunicica, vreo 3 scene filmate bine si original, dar nimic mai mult. Nici macar chopperele alea misto nu sunt scoase in valoare. Iar Bishop in rolul principal e... trist.

5/10

La naiba, pana si trailerul e prost:

Deception (2008)

In prima jumatate a filmului: sex & thrills si un joc care imi da idei :->

A doua jumatate: action, dar scenariul oboseste.

Final: cred ca scenaristul se plictisise deja. De unde si titlul.

Nu-l mai vazusem pe Hugh Jackman in roluri negative, desi parea sa aiba calitatile necesare. Din pacate, desi ambii protagonisti au potential, personajele isi pierd pe parcurs forta de convingere. Povestea e misto si te tine nitel pe marginea scaunului, pana cand cade in pacatul rutinei de scenariu facut din sabloane.

Finalul e ridicol de cretin, un happy end fortat si idealist, care se straduieste sa convinga ca binele si dragostea triumfa. Pe dracu'. Pana la jumatate era chiar un film bun.

6.5/10

Boy A (2007)

O poveste ca o tabla de sah: un patrat bun, un patrat rau. Un patrat acum, un patrat trecut.

N-am sa bag spoilere deloc, pentru ca filmul are pana pe la jumatate un orizont de asteptare foarte inalt si e frumos tensionat, in pasi de dans, unul inainte, unul inapoi, iar curiozitatea ta trage mereu inapoi, intrebandu-te ce s-a intamplat de fapt.

Dupa climax, pasul se inmoaie si se termina cam slab, dar e un film care merita vazut, pentru ca are cateva cadre foarte-foarte bine lucrate si un actor principal bun, Andrew Garfield.

Nota: CU subtitrari, neaparat. It's in fockin' Manchester Mancunian accent.

8/10

MPD Psycho (Multiple Personality Detective) (2000)

Multiple Personality Detective Psycho, Kazuhiko Amamiya Returns este o miniserie TV facuta de Takashi Miike intr-un stil complet bolnav.

E vorba de un thriller/horror SF cu un ucigas in serie si o viziune distopica a unei rase de oameni mutati din genele unui cantaret terorist, Lucy Monostone. Si un detectiv care este 3 oameni intr-unul. Sau poate 4?

Sa zicem ca povestea e atat de aiurita incat n-are nici un rost sa o detaliez. Brodeaza pe cliseele clasice japoneze ale mortii care vine pe telefon, crimelor abundand de sange si scenelor macabre, presarate cu momente de slapstick comedy (in japoneza - delicios) cu doi politisti tembeli.

Filmarile in schimb sunt excelente. Pe langa efectele speciale dubioase si incredibil de brute, de genul ploii electrice care cade continuu, Miike joaca pe degete camera, luminile si umbrele in cele mai imposibile unghiuri.

Bomboana de pe coliva, pe care o pasez cu drag, sa ii bantuie si pe altii, este coloana sonora, mai precis cantecul Strange New World, a fictivului Lucy Monostone:




7/10 pentru ca in afara de fascinatia imaginii si a muzicii, povestea in sine e way too fucked up.

Joyeux Noel (2005)

As prefera sa vad filme de genul asta de Craciun, in locul micilor mizerii fericite cu spiridusi, reni si Mosi.

Filmul pare sa fie bazat pe o poveste adevarata a unui Craciun in care cateva plutoane din Primul Razboi Mondial (nemti, francezi si scotieni) lasa deoparte armele pentru o noapte ca sa sarbatoreasca Craciunul impreuna, in transee.

Probabil daca ar fi fost facut in SUA, ar fi fost o lesinatura comerciala si siropoasa. Coproductie europeana fiind (chiar si Romania e trecuta pe acolo), se mentine la un nivel dramatic retinut si sincer (desi poate cam teatral, dar fara clisee), foarte emotionant prin autenticitatea trairilor si jocului unor actori cvasi-necunoscuti. Si nu are happy end - un punct in plus.

Cred ca momentul meu preferat a fost acela in care francezul si neamtul aproape ca isi dau intalnire la o cafea, dupa razboi. Mi-am imaginat o discutie similara intre un american si un irakian, inainte de a muri unul cu altul de gat. Razboaiele europene au avut categoric mai multa clasa.

9/10

Tetsuo - The iron man (1989)

Daca Bunuel ar fi fost pe jumatate la fel de suprarealist in Cainele andaluz ca Tsukamoto in Tetsuo, probabil ca ar fi fost inchis pentru atac la pudoare si batut cu pietre.

Pentru Omul de fier Tetsuo iti trebuie stomac si rabdare. E un horror de arta (aproape) mut, alb negru, japonez si foarte distopic. Strica ziua garantat. Si totusi e fascinant ca un cosmar.

Foarte vizionar si indraznet, tot filmul este un iures de imagini terifiante si extrem de grafice cu metamorfoza unui tip intr-un hibrid umano-mecanic.

Greu de dus pana la capat din cauza lipsei unui fir narativ, iar greutatea imaginilor mute de cuvinte, dar pline de urlet, devine insuportabila.

7/10

Sleuth (1972 si 2007)

Cele doua filme Sleuth sunt bazate pe piesa de teatru a lui Anthony Shaffer si pastreaza amandoua acea teatralitate specifica scenei si o distributie minima de... 2.

Cel din 1972, cu Laurence Olivier si Michael Caine, in regia lui Joseph Mankiewicz, este o joaca de la un capat la celalalt, un flirt cabotin al personajelor care nu-s niciodata ceea ce par a fi.

Atmosfera e relaxata - sunt anii '70, cand suna la usa, nu te astepti sa fie chiar Alex de Large, dar are totusi un pronuntat aspect grotesc din cauza jocurilor si jocului dus atat de absurd de departe.


10/10



Sleuth din 2007 beneficiaza de bagheta unuia din preferatii mei, Kenneth Branagh. M-am mirat doar ca n-a jucat chiar el in rolul lui Milo, dar probabil Jude Law a facut o treaba mai buna. Alaturi de el,... tot Michael Caine, jucand celalalt rol principal, 35 de ani mai tarziu.


Varianta din 2007 isi pierde relaxarea. Jocul ramane, dar e incordat si rece, mai degraba un duel.

Desi mi-a placut agatarea neortodoxa a camerei de filmat in cele mai neobisnuite colturi si mi-au placut si actorii... cred ca scenariul a avut de pierdut in fata brizbizurilor fancy de filmare.

Daca la originalul din '72 mi-a placut exact acea gregaritate prefacuta a teatrului, pentru ca pe scena se moare si se omoara comentand pe larg evenimentul, cel din 2007 e sec, rece si la obiect. Cam ca in viata.

8/10



Desi pare neobisnuit sa vezi un original si un remake unul dupa altul, le recomand la pachet. Nu-s la fel si pot fi considerate... episoade din Michael Caine acum si atunci.