..sau Mongol. Din pacate, Genghis Khan a gresit putin cararea spre Nirvana cinematografica, asa incat filmul iese cam sifonat. Dorindu-se o productie grandioasa, acesta impresioneaza doar prin... (si aici urmeaza o pauza lunga de gandire). E greu sa-ti dai seama de ce-a fost propus la Oscar (dar stim ca la Oscar se practica demult ideea de "una calda, una rece". Anul trecut au fost filmele bune, anul asta cele comerciale - tot asa de ani buni). Actorii joaca extrem de slab, adevarul istoric e respectat.. dupa ureche, japonezul din rolul principal e sub limita penibilului (singurul lucru pe care-l stie e sa zambeasca frumos), iar actiunea e aproape inexistenta (cu exceptia secventei de final, unde aproape ca iti vine sa te ridici si sa iesi din sala, doar ca-ti dai seama ca esti in propria casa). Un film comparabil cu Mihai. Al lui Sergiu. Dar cred ca Mihai iese mai bine din aceasta comparatie (macar are scuza epocii in care a fost filmat). 4.5 /10 (pentru peisajele frumoase, si pentru promisiunea unui suspense care nu mai vine)
Cu un titlu total nerelevant, Wanted este o hilara combinatie de Matrix, roman de Dan Brown si... [insert here action movie cu Angelina Jolie]. Ah, si Bend it like Beckham, dar nu va spun de ce :D
Pe scurt: Morgan Freeman are un personaj al carui rol metaforic de baza ar fi Father Time, tesand soarta individului, si mai ca m-as duce cu comparatia pana la Satanic Verses (scriptura cu vorbe otravite, ferite de ochiul neinitiatului), dar ar insemna sa-i aduc o conotatie de 10 ori mai profunda decat are, de fapt.
Ce mai avem hilar? Ah, da, pe bend it like Beckham, what's his face... James McAvoy. (offtopic - hm, l-am vazut in Atonement? Ah, da, si faunul din Narnia! :-), prins intr-un cubicle corporatist pana cand i se revela faptul ca este zee one (yes, yes, Neo material).
Si incepe bildungsroman-ul, povestea devenirii eroului nostru, cu clasicele scene de training dur (facut de "GI mercenary Jane" Angelina Jolie) si momente de disperare ca nu poate sa se ridice la nivelul asteptarilor. Blah. Been there, seen that.
La sfarsit filmul are un twist care ii ridica nitel ratingul (pana acum era la 4), iar finalul este absolut rizibil, cu o filmare destul de reusita in sine, dar e de comic book. Bend it in a circle (nu va spun ce, e simpatic de vazut). Bring popcorn.
6/10 pentru ca apare Angelina goala (jeez, am inceput sa vorbesc ca Rin Tin Tin) si pentru action scenes faine de tot.
Alalataieri am vazut, in sfarsit, un film interesant. Dupa ce am constatat ca anul 2008 nu a dat prea multe filme de calibru (cel putin pentru mine; blockbusterele au fost din ce in ce mai shitty - cu exceptia lui Cloverfield, filmele non-mainstream bune au fost foarte rare - cu exceptia lui Ex-Drummer, desi Ex-Drummer e facut in 2007, ceea ce sustine teoria mea despre anul 2008), m-am gandit ca singura solutie e sa ma indrept spre anii trecuti, si m-am oprit la The Fall. Laudat de prieteni, starnind oarecare valva in cercul meu de "part-time movie watchers", The Fall era exact ce trebuia sa-mi placa. Din pacate, nu mi-a placut atat de mult. De fapt, e un film care vrea prea mult de la el insusi. E un film ambitios, care sucumba (partial) sub povara propriei maretii gratuite. Involuntar, poate si datorita scenariilor asemanatoare, mi-a venit in minte Pan's Labyrinth in timp ce priveam The Fall. Insa unde Pan's Labyrinth curge firesc, simplu, povestea din The Fall e fortata, se agata cu ghearele de sentimentele tale, si se doreste a fi mai mult decat o simpla poveste, iti striga, te obliga sa vezi asta. E un film facut de un regizor talentat, care vaneaza propria capodopera asa cum Ahab vaneaza balena alba. Nu voi fi nedrept, sunt momente frumoase in film (si sunt multe), si componenta de auto-ironie burlesca functioneaza foarte bine, dar oare numai eu am simtit ca, asemenea personajului principal, si regizorul nu stie CUM sa spuna povestea mai departe, pe alocuri?
Iar un film de razboi, dar asta pentru ca m-am lasat impresionata de recomandarile pe gen ale imdb :)
Slaughterhouse Five e unul din acele filme care ma va face sa citesc si cartea dupa care a fost facut ecranizarea (e.g. Trainspotting), trezindu-mi curiozitatea in legatura cu felul in care Vonnegut a vazut de fapt aceasta "desprindere de timp" a personajului principal (unstuck in time).
Apropo de el, Billy Pilgrim (jucat de un cvasi necunoscut Michael Sacks) nu mi-a placut deloc si iarasi vreau sa vad daca e o scapare a filmului sau a cartii. In productiile SF despre salturi in timp, accentul cade mai mult pe procesul in sine, decat pe o buna conturare a personajelor. Daca cele din jurul lui Billy, desi secundare, au o creionare buna a tipurilor umane pe care le reprezinta, Billy ramane prin toate "nemuritor si rece", ingenuu, apatic... si blond, barbatul american pre-epoca emanciparii a la Mad Men.
Cu putine stangacii, cu tranzitii bune intre timpuri, fara alunecari in ridicolul anilor '70 cand venea vorba de efecte speciale (si extraterestri) si sprijinit de o coloana sonora clasica, filmul merita un
7.5/10
P.S. Se anunta si un remake Del Toro. P.P.S. No trailer. Daca il gaseste cineva, gimme link.
Oscarpentru Cel mai bun film strain in 2008, bazat pe o poveste adevarata (a contrafacerii unor sume enorme de lire englezesti de catre nemti), film austriac despre evrei in lagarele naziste.
Do we have a winner sau batem apa in piua pe aceleasi povesti demult fumate?
Actually we have a winner. The Counterfeiters este un film bun. Chiar daca e un film de razboi, cu lagare si evrei, nu e genul reminiscent cu sechele a la Sophie's Choice, nici nu se amesteca pe front ca The Pianist si nici nu este atat de violent dramatic ca Schindler's List.
Perspectiva povestii are micile ei defecte: totul se intampla din punctul de vedere al personajului principal, jucat excelent de Karl Markovics. E pacat totusi ca mi se restrang toate perceptiile la un singur personaj. Imaginii ii lipseste deschidere, pentru ca se pliaza pe simtul acut al autoconservarii al lui Solly (pe principiul tagline-ului It takes a clever man to make money, it takes a genius to stay alive).
Unul din cele mai dramatice si trist ironice momente e vazut de Solly de la departare, prin gratiile de la geam. Filmarii ii lipseste forta omniprezentei, dar compenseaza printr-un personaj principal foarte vivid.
Am vazut Dot The I acum cateva zile si imi pare rau sa vad ca este un film subapreciat.
Scenariul e bunicel, tip love-thriller, cu rasturnari bruste de situatie; actorii sunt foarte buni, de la timidul mexican Gael Garcia Bernal, un tip pe care imi face intotdeauna placere sa il vad, pana la cvasi-necunoscutul James D'Arcy, intr-un rol clasic al lupului in piele de oaie.
Desi ar mai avea de lucru la imaginea generala, mi-au placut alternantele momentelor filmate cu camera neprofesionista (poate un pic prea realiste, in fond, si [rec] e "filmat din mana", dar nu are imaginea arsa pe highlights si nici nuante roz-bleu)
Desi are o poveste buna (care ar merita un scenariu si mai bun), regiei ii lipseste totusi un pic de vlaga si de pasiune ceva mai latino, daca tot avem doi protagonisti din America de Sud (spre exemplu trailerul are acel zvac pe care filmul nu-l are).
Si daca tot am vorbit de ce ii mai lipseste filmului... un alt final? Ceva mai putin eroico-dramatic a la Bonnie and Clyde.
In rest, numai de bine: 7.5/10, dar il tagguiesc cu 8+
Ah... si un plus la OST. N-am mai auzit Barra Barra intr-un film de la Black Hawk Down :-)
Iarasi Christian Bale, de data asta in filmul sau de debut, de cand avea doar 13 ani, si in care a facut un rol formidabil, cu o evolutie spectaculoasa de la baietelul care canta in corul bisericii (colinda celta Suo Gan - vezi trailer), pana la micul rebel in geaca de piele si pantofi de golf care stie tot ce misca in tabara-lagar japoneza de civili americani si europeni.
Empire of The Sun, in regia lui Spielberg si dupa un roman semi - autobiografic de J. G. Ballard, e un film de razboi, din spatele frontului de lupta al celui de-al doilea razboi mondial, din perspectiva strainului (vezi si Copiii din Huang Shi).
Realist si metaforic in acelasi timp, baleind de la disperarea orfanului insingurat care a uitat cum arata maica-sa la bucuria copilului care infrunta raidurile kamikaze ca sa-si atinga visul - Cadillac-ul cerului, P-51 Mustang, l-as plasa fara retineri in lista celor mai bune filme ale lui Spielberg.
De mentionat si John Malkovich in rol secundar, intr-unul din acele personaje versatile, la limita dintre bun si rau.
N-am cultul personalitatii nimanui, cu atat mai putin a lui Bob Dylan. As fi vrut totusi ca asta sa nu ma impiedice sa vad cu placere si sa inteleg un film, fie el si biografic. Sau... cu atat mai mult unul biografic?!
Am facut destul de greu legatura intre variile personnae ale lui Dylan, desi la inceput a scris alb pe verde "inspired by the music and many lives of Bob Dylan".
N-am asociat prea usor pe pustiul negru de 11 ani, vagabond cu chitara in spate, cantand blues, cu rock starul Christian Bale, nici cu movie starul Heath Ledger, nici cu cantaretul de folk, cu suruburile cam slabite, Cate Blanchett si atat mai putin cu padurarul pustnic Richard Gere.
Habar n-am care a fost viata lui Bob Dylan si filmul asta nu m-a ajutat defel, pentru ca nu mi-a aratat prea mult nici din profet, nici din poet, nici din agitator, din geniu sau din luptator.
In afara de povestea defectuoasa la capitolul perceptiei in afara SUA, filmul e un exercitiu foarte reusit: alb negru si color, suprarealist si psihedelic, cadre originale, actorii principali bine alesi, iar coloana sonora excelenta.
L-ati mai vazut. Se numea Abre los ojos, Matrix, Memento si mai ales A Clockwork Orange.
Viitorul SF al reabilitarii criminalitatii poate deveni realitate. Bleah. Joaca cu realitatea si memoria, erase and rewind - a brainwashing classic.
The Lazarus Project este un clasic plictisitor si cu orizont de asteptare zero, desi scenaristul pare ca se da peste cap sa produca momente tensionate si surprinzatoare.
Pacat de Paul Walker, care da 110% (vorba lui...). Si pacat si de final, atat de previzibil si de ... happy end.
Copiii de pe Drumul matasii, cum i s-a mai spus, este bazat pe o poveste adevarata a unui englez care, ca multi alti occidentali ai vremii, se dedica razboaielor altor tari (cel sino-japonez din timpul celui de-al doilea razboi mondial).
Foarte inspirationala drama din spatele frontului pana cand apar in scenariu orfanii si incepe plictiseala. Daca pana in acel moment ma tinusera cu sufletul la gura momentele in care Hogg face pe fotoreporterul de razboi si scapa ca prin minune... blabla spoilers... brusc devine casnic.
Am vazut asta si in viata. Se numeste "adio, viata, acum am sa ma insor si am sa fac un copil." Hogg avea pe cap 60, care l-au intampinat dupa tipicul clasic: neincrederea, farsele, tentativa de omor. Dar el, cu flegma lui cea englezeasca le-a incalzit inimile mici si innegrite de ororile razboiului... (opriti-ma cand vreti).
Filmul e frumusel, coloana sonora buna. Actorul principal e cam insipid (afectat tip metrosexual, gingas si pedant), dar mi-au placut ca de obicei Yun-Fat Chow si mai ales malaieziana Michelle Yeoh, pe care o vad des in filme, desi doar in roluri secundare.
Nu-l mai vazusem pe Nicholas Cage de la (eww) Next si imi lipsea morga lui cea zen. N-am facut cea mai buna alegere, dar in fond, si Tarantino a dat-o in bara cu Hell Ride.
Ghost Rider nu prea e genul meu, nici ca film facut dupa comics, nici ca actiune in general - thriller cu scheleti apocaliptici si motoare? C'mon, unde se termina kitchul?
Culmea e ca mi-a placut. Cred ca din cauza efectelor speciale reusite, a motorului si a lui Cage, pentru ca scheletul iadului care infuleca spiritele raului la cina si ii dojeneste parinteste pe politisti frizeaza parodia. Ah, si Eva Mendez sucks (you wish, dar in a bad way).
Eeek. Alt rip off. Americanii iau prea in serios zicala conform careia daca furi dintr-un singur loc este plagiat, daca furi din mai multe - cercetare.
Eagle Eye e un film clasic de urmarire si instructiuni prin telefon. Nu clasic prin valoare, ci clasic prin puterea obisnuintei.
La fel este si laitmotivul terorii ochiuluiui atoatevazator al unui Big Brother cibernetic si al unei A.I. sarite de pe fix. Imi aminteste de episoadele din Dexter's Lab in care i-o lua razna computadorul.
Si apropo de parodii, pana spre sfarsitul filmului am sperat/asteptat ca entitatea care juca pe degete soarta maretei natiuni americane sa fie... o pereche de soricei albi.
Subiect prost, dar actiune binisor filmata. Dupa jumate mi s-a anihilat senzatia de "inca o ora pierduta" si actiunea chiar m-a prins.
Finalul e clasic de stupid si el si regret ca l-au pus pe Shia LaBoeuf (pana si numele e rizibil) in rolul principal. Generatia veche de action stars tip Bruce, Sly & Arnie are ca urmasi numai pusti impuberi fara prestanta.
5/10
Rin Tin Tin says:
Daca tot faci greseala s-ajungi la Tropic Thunder si Hancock la cinema (primul fiind o comedie tembela si isterica - la propriu, comparabila cu filmele infecte ale lui Rob Schneider, cu un twist asa-zis smart de poveste in poveste, al doilea fiind un film care putea fi fun - incepand chiar bine - daca nu s-ar fi transformat intr-o poveste moralizator-dulceaga, in loc sa lase ze super-hero sa fie betiv si mizantrop pana la capat), poti foarte usor s-ajungi la Eagle Eye.
Shia e pe val, Disturbia a fost decent ca film de popcorn, insa cei ce au mai vazut filme de D.J. Caruso (Salton Sea) ar fi trebuit sa aiba o vaga banuiala despre ce se va intampla.
Filmul e atat de plin de plot holes, incat si pentru un film de actiune mind-numbing e deranjant. De la computere ganditoare care scriu pe terminalul metroului "Jump, Shia, jump!", pana la calatorii in cala avionului full of self-injected drugs care incetinesc bataile inimii.
I mean, e cam nasol cand te gandesti ca sunt oameni carora le place Eagle Eye cu adevarat. E cumva un sentiment de discomfort, stiind ca platesti taxe alaturi de oamenii aia. Ca merg pe strada pe langa tine. Ca-ti duc gunoiul. Ca te servesc la restaurant. Desi pana si unii cocalari au exclamat: "Hai ma, las-o-ncolo.."
PS: Urmatorul pe lista e Max Payne. Doamne apara-ma.
Am sa fiu generoasa. Daca treci peste toate cliseele (chiar nu mai are nimeni pic de imaginatie?!) de societate post apocaliptica, imaculata conceptie, robotic A.I. si Die Hard (dar mori odata!), Babylon A.D. are cateva scene de actiune reusite. Vreo... hmmm... una.
Problema e ca nu poti sa treci peste astea, pentru ca lor li se adauga un Vin Diesel care joaca atat de prost incat ma astept sa il vad in curand cazand definitiv la pamant in vreun rol de tipul tough guy meets spoiled brat (vezi exemplele jalnice ale lui Hulk Hogan, The Rock samd).
Mai pune scenariul pueril, numarul de morti/minut si finalul atat de comic, ca e ridicol (sau invers), si va da...
..sau Mongol. Din pacate, Genghis Khan a gresit putin cararea spre Nirvana cinematografica, asa incat filmul iese cam sifonat. Dorindu-se o productie grandioasa, acesta impresioneaza doar prin... (si aici urmeaza o pauza lunga de gandire). E greu sa-ti dai seama de ce-a fost propus la Oscar (dar stim ca la Oscar se practica demult ideea de "una calda, una rece". Anul trecut au fost filmele bune, anul asta cele comerciale - tot asa de ani buni). Actorii joaca extrem de slab, adevarul istoric e respectat.. dupa ureche, japonezul din rolul principal e sub limita penibilului (singurul lucru pe care-l stie e sa zambeasca frumos), iar actiunea e aproape inexistenta (cu exceptia secventei de final, unde aproape ca iti vine sa te ridici si sa iesi din sala, doar ca-ti dai seama ca esti in propria casa).
Posts
