36 & 73

Zilele trecute, plictisindu-ma de serialele la care orice mic-burghez (mai mult sau mai putin intelectual) se uita, am zis c-ar fi bine sa schimb putin aerul, si, ca de obicei, am recurs la solutia ultima a oricarui cinefil care constata ca, brusc, viciul lui drag a inceput sa-l plictiseasca. Adica m-am intors la cinematograful european, Purgatoriu in care ajungem cu totii cand ne dam seama, in orbirea permanenta provocata de Hollywood - pentru ca, nu-i asa, straluceste ceva mai orbitor ca Hollywoodul ?:) .
Drept care-am luat la mana doua filme frantuzesti, dupa ce-am vazut ca-s cu Daniel Auteuil (actor care mie, personal, imi place foarte mult), dar si atunci cand mi-am dat seama ca totusi nu parasesc pe de-a-ntregul teritoriul comercial in care am esuat de ceva vreme (ambele sunt cop flicks, histoires de flics, sau cum vreti voi sa le spuneti: filme politiste).
O surpriza foarte misto, desi cel mai nou dintre ele nu e neaparat cel mai bun. Sa le luam in ordine:

MR 73:
Cel mai nou. Police drama, politist damnat, ofiteri corupti, confruntarea finala cu the bad guy, end of story lacrimogen. Cu toate astea, personajul lui Auteuil e credibil, uman, chiar daca filmul e doar putin peste medie. Cu exceptia finalului, putin patetic, filmul e misto, desi nu se ridica la cotele unui Jar City (la asta contribuie si enigma crimelor, solutionata foarte nashpa, cinematografic vorbind).
Nota: 7.9
36 Quai des Orfèvres
Aici lucrurile stau altfel. Filmul are substanta, the bad guy is a real bad guy (ma refer la tipu' ras in cap care trage cu trancanu', sa fim clari - o sa vedeti voi care), e o placere sa-l vezi pe Depardieu urcand egoist pe treptele carierei, problema e cand privesti deciziile personajelor. Decizii care sunt cumva nerealiste, personajele sunt cam cartoonish. Dramele lor sunt oarecum false, fabricate. Nu lipseste nici partea patetica, but what the heck, it's a cop drama, daca politistii sunt niste duri, si dramele lor trebuie sa fie hardcore.
Nota: 7.9

Bottom line: un regizor cu stil, cu defectele lui, dar in mod clar doua guri de aer proaspat dupa labele venite de la Hollywood, de ceva vreme buna incoace, deja.

Earth (1998)

La 10 ani dupa ce Ghandi predica molcom despre rezistenta pasiva (in filmul Water al indiencei-canadiene Deepa Mehta), lucrurile se schimba dramatic in 1947, moment prezentat in al doilea film din Trilogia Elementelor - Earth.

Mata Bharat, India cea Mare si nonviolenta, un chutney de nationalitati care se iubesc ca fratii, devine in '47 India mai mica (pentru ca pleaca din ea Pakistanul) si mai sangeroasa, pentru ca fratii hindusi, musulmani si sikh incep sa se hacuiasca in strada, sa se incendieze reciproc, sa isi violeze femeile si sa pangareasca temple si moschei.

Filmul e un romance semi-politic vazut din perspectiva unei fetite Parsi (neutri in toata tocana de religii indiene, ca si -culmea- crestinii), care n-ar fi deloc rau daca mi-ar oferi o finalitate, un deznodamant individualizat pe personaj. In loc, primim iar o lectie istorica: 1 milion de morti odata cu independenta si divizarea Indiei, 12 milioane de refugiati de pe o parte pe alta a granitei.

Nota 1) In Midnight's Children a lui Rusdhie, despre copiii fantastici nascuti pe 15 august 1947, noaptea eliberarii Indiei, istoria asta e mai metaforizata, cu un efect dramatic scazut.

Nota 2) Mi-am amintit de Viata lui Pi, care la 12 ani era si crestin, si hindus si musulman, "because bapu Gandhi said all religions are true"

7.5/10

Water (2005)

Filmele regizoarei indiene Deepa Mehta nu sunt bine primite la ea acasa. Emigrand in Canada acum 35 de ani, felul ei de a prezenta India e foarte occidentalizat: in filmele ei nu apar stereotipurile ridicole de musical bollywoodian, dar a fost acuzata ca prezinta India in cliseele percepute deja gresit de Vest (sau Est, depinde din ce parte a oceanului te uiti la America).

Drept pentru care, in 2000, cand s-a apucat sa filmeze Water in mama India, pe malurile Sfantului Gange, cetateni revoltati de felul in care Deepa blameaza asa-zisele apucaturi inapoiate ale indienilor i-au dat foc la platoul de filmare si l-au aruncat in rau.

Filmul a fost facut totusi pe furis, 5 ani mai tarziu, si povesteste viata catorva femei dintr-un ashram, adapost unde vaduvele trebuie sa isi petreaca in penitenta toata viata, fie ca au 9, 19 sau 90 de ani.

Filmarile sunt clasice, actorii buni, povestea frumoasa si cu multa spiritualitate autentica sau ipocrita, pe fondul discursurilor lui Gandhi.

Ca toate filmele din Trilogia Elementelor (Foc, Pamant, Apa) a lui Mehta, se termina cam moralizator: "in India traiesc 34 de milioane de vaduve, din care multe in aceleasi conditii ca acum 70 de ani, pentru ca se supun unor traditii vechi de 2000 de ani".

8/10

Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring (2003)

Filmul lui Kim Ki-duk m-a lasat foarte bouche bee, mai ales ca de o ora si jumatate ascult pe loop obsedantul Arirang, cantec traditional coreean din coloana sonora a filmului.

Spring, Summer, Autumn, Winter... and Spring e un film aproape mut, in care replicile sunt mai putine decat cuvintele mele de pana acum. E despre viata unui calugar buddhist, din copilaria sa de invatacel (primavara), pana in iarna vietii sale si primavara unui nou invatacel.

E de o simplitate si spiritualitate orientala innebunitoare, genul acela de film care te lasa tamp, cu ochii sub fustele lui Dumnezeu, zicandu-ti "e atat de simplu si de evident, lumina e asa de aproape, de data asta am sa o apuc, filmul asta o sa imi schimbe viata".

Si ti se umezesc ochii, ti se ridica parul pe maini, apoi iti aduci aminte ca n-ai tigari, cainele vrea afara, dar e frig si ploua, ti s-a ars becul de la baie, maine ai sedinta si o dai dracului de viata trista si nenorocita si te mai asezi la un film. Erase and rewind.

And he passes far beyond confused imagination.
10/10

mai jos aveti trailerul, cam slabut;
si mai jos este Arirang, un fragment din film cu insusi Kim Ki-duk in rolul calugarului de Iarna.


.

Burn After Reading (2008)

But don't delete after viewing!
In sfarsit ceva misto in boxoffice anul asta. Recunosc sincer, am adormit de doua ori la prima jumatate de ora, care -imi mentin parerea- e cam plicticoasa si nu promite nimic din dezastrul (in sens bun) care urmeaza.

Tagline-ul cel mai expresiv pentru Burn After Reading cred ca ar fi un citat din film: Jesus Christ, what a clusterfuck!

N-am nici pe departe intentia sa dau vreun sinopsis, povestea e prea reusita asa, in forma de cookie chinezesc, cu surpriza la pauza.

Pe langa scenariu si regie (Coen Brothers), nota maxima o iau cei trei protagonisti, John Malkovich, George Clooney si un Brad Pitt hilar si parodic, pe care il clasasem de multisor si pe nedrept intr-un grad actoricesc inferior.

Nici la Clooney nu eram prea convinsa de versatilitate, dar finalul din Burn After Reading le-a refacut amandurora ierarhia, ducandu-ma la concluzia ca oricat de buna ar fi papusa, it's all in the man who pulls the ropes up there.

8.7/10
(pentru ca amandoua actritele principale, desi bune in felul lor scandural, nu mi-au placut defel, nici ele, nici problemele lor: Francis McDormand si Tilda Swinton)

The Seventh Seal (1957)

Nu foca, ci pecete; a saptea din sirul aducator de urgii si apocalipsa. Si ca in Biblie, odata cu ruperea primei peceti, in filmul lui Bergman apare calaretul cel plin de indoieli insotit de scutierul cam agnostic, intorcandu-se odiseic dar inexact istoric din cruciada.

Si cavalerul (Max von Sydow in frageda tinerete) se aseaza ca intr-o miniatura iluminata medievala sa joace sah cu Moartea, iar lumea se destrama cu fiecare pecete rupta.

Vrajitoare, preoti, ruguri, poeti nebuni, menestreli vizionari, dragoste in vremea ciumei: mi-a adus aminte de Andrei Rublev al lui Tarkovsky, care, facut 9 ani mai tarziu, in '66, e o continuare naturala a acelor Dark Ages, dar mult, mult dus peste stacheta ridicata de Bergman, din toate punctele de vedere admirabile la A Saptea Pecete:

mise-en-scene, mise-en-abime, conditia umana, (a)gnosticism, simbolistica, metafora (chiar daca mult mai usor de asimilat) - de nota 10 la Bergman, dar dupa Tarkovsky ai nevoie de o alta scala de notare.

8/10 (pentru ca am senzatia ca Mr. Bergman nu citise inca Ciuma)

The Ghosts of Abu Ghraib (2007)

Experimentul Milgram se intreba in '61 cat rau fizic poti sa faci unui om daca ti se spune de catre o autoritate "nu tu, ci eu sunt responsabil pentru asta; tu fa ce ti se spune; e ok. n-o sa moara."

Pornind de la premisele experimentului de mai sus, un exemplu de obedienta comportamentala, documentarul Ghosts of Abu Ghraib povesteste despre torturile aplicate de soldatii americani irakienilor din inchisoare.

Tagline (min. 13:21):
"If it looks like the enemy, shoot it."
"I've really never been outside the US. Everything looks like the enemy to me."

Se da o gramada de oameni, aparent buni ca painea calda, exemple de soldati care isi apara patria si care s-au nimerit sa fie gardieni la cea mai importanta inchisoare din Irak. Detinutii sunt irakieni, actiunea se intampla in anno domini 2003.

Acesti oameni cu frica lui Dumnezeu superiorului in grad primesc ordine si specificatii clare cum sa tortureze prizonierii. Nu ca in evul mediu, pentru ca omul modern si-a dat seama (remember room 101 a lui Orwell?) ca tortura psihica cere mai putin efort.

Si acesti oameni, filmati in intimitatea caselor lor, imi povestesc cu seninatate ca [assume quasi-angelic pose] trebuia sa faca asta, ca era razboi, astea erau ordinele, aia erau dusmanii tarii, a fost greu si pentru mine, in fiecare zi trebuia sa uit ce vazusem cu o zi inainte, sa imi amortesc spiritul.

Then stop fuckin' grinning:


sursa foto

Si acum cronica de film, pe scurt.

E documentat, are acea aura de seriozitate HBO, are credibilitate, are perspective din interior (garzile si detinutii) si din exterior, are empatie, are decenta sa imi puna subtitrari pe confesiunile in araba... nu dublari (sic!). E impotriva lui Rumsfeld si a lui Bush.

Dar imi prezinta foarte prost (adica intr-o lumina buna) pe cei cativa gardieni implicati mai evident si nu stiu daca intentia este sa ma faca sa le plang de mila bietelor marionete trimise la Curtea Martiala in locul omului care tragea sforile sau sa dau din cap sfatos si sa zic, fenomenal behaviorismul uman, ce poate face din mintea plebei o autoritate legitima in ochii lor...

Si cand te gandesti ca scandalul a pornit de fapt de la mania de a face poze la orice. Cu tine in ele, Kodak moment style:

"U! Uite cadavrul plin de sange al celui care a murit din motive independente de ranile deschise, sa ii spunem... infarct. Ce-ar zice mama sa-i trimit o poza noua cu mine... si cu el?"


sursa foto

8/10, desi nu-l percep tocmai impartial

Genghis Khan goes Hollywood

..sau Mongol. Din pacate, Genghis Khan a gresit putin cararea spre Nirvana cinematografica, asa incat filmul iese cam sifonat. Dorindu-se o productie grandioasa, acesta impresioneaza doar prin... (si aici urmeaza o pauza lunga de gandire). E greu sa-ti dai seama de ce-a fost propus la Oscar (dar stim ca la Oscar se practica demult ideea de "una calda, una rece". Anul trecut au fost filmele bune, anul asta cele comerciale - tot asa de ani buni). Actorii joaca extrem de slab, adevarul istoric e respectat.. dupa ureche, japonezul din rolul principal e sub limita penibilului (singurul lucru pe care-l stie e sa zambeasca frumos), iar actiunea e aproape inexistenta (cu exceptia secventei de final, unde aproape ca iti vine sa te ridici si sa iesi din sala, doar ca-ti dai seama ca esti in propria casa).
Un film comparabil cu Mihai. Al lui Sergiu. Dar cred ca Mihai iese mai bine din aceasta comparatie (macar are scuza epocii in care a fost filmat).
4.5 /10 (pentru peisajele frumoase, si pentru promisiunea unui suspense care nu mai vine)

Wanted (2008)

Cu un titlu total nerelevant, Wanted este o hilara combinatie de Matrix, roman de Dan Brown si... [insert here action movie cu Angelina Jolie]. Ah, si Bend it like Beckham, dar nu va spun de ce :D

Pe scurt: Morgan Freeman are un personaj al carui rol metaforic de baza ar fi Father Time, tesand soarta individului, si mai ca m-as duce cu comparatia pana la Satanic Verses (scriptura cu vorbe otravite, ferite de ochiul neinitiatului), dar ar insemna sa-i aduc o conotatie de 10 ori mai profunda decat are, de fapt.

Ce mai avem hilar? Ah, da, pe bend it like Beckham, what's his face... James McAvoy. (offtopic - hm, l-am vazut in Atonement? Ah, da, si faunul din Narnia! :-), prins intr-un cubicle corporatist pana cand i se revela faptul ca este zee one (yes, yes, Neo material).

Si incepe bildungsroman-ul, povestea devenirii eroului nostru, cu clasicele scene de training dur (facut de "GI mercenary Jane" Angelina Jolie) si momente de disperare ca nu poate sa se ridice la nivelul asteptarilor. Blah. Been there, seen that.

La sfarsit filmul are un twist care ii ridica nitel ratingul (pana acum era la 4), iar finalul este absolut rizibil, cu o filmare destul de reusita in sine, dar e de comic book. Bend it in a circle (nu va spun ce, e simpatic de vazut). Bring popcorn.

6/10 pentru ca apare Angelina goala (jeez, am inceput sa vorbesc ca Rin Tin Tin) si pentru action scenes faine de tot.

The Fall (2006)

Alalataieri am vazut, in sfarsit, un film interesant. Dupa ce am constatat ca anul 2008 nu a dat prea multe filme de calibru (cel putin pentru mine; blockbusterele au fost din ce in ce mai shitty - cu exceptia lui Cloverfield, filmele non-mainstream bune au fost foarte rare - cu exceptia lui Ex-Drummer, desi Ex-Drummer e facut in 2007, ceea ce sustine teoria mea despre anul 2008), m-am gandit ca singura solutie e sa ma indrept spre anii trecuti, si m-am oprit la The Fall. Laudat de prieteni, starnind oarecare valva in cercul meu de "part-time movie watchers", The Fall era exact ce trebuia sa-mi placa. Din pacate, nu mi-a placut atat de mult. De fapt, e un film care vrea prea mult de la el insusi. E un film ambitios, care sucumba (partial) sub povara propriei maretii gratuite. Involuntar, poate si datorita scenariilor asemanatoare, mi-a venit in minte Pan's Labyrinth in timp ce priveam The Fall. Insa unde Pan's Labyrinth curge firesc, simplu, povestea din The Fall e fortata, se agata cu ghearele de sentimentele tale, si se doreste a fi mai mult decat o simpla poveste, iti striga, te obliga sa vezi asta. E un film facut de un regizor talentat, care vaneaza propria capodopera asa cum Ahab vaneaza balena alba. Nu voi fi nedrept, sunt momente frumoase in film (si sunt multe), si componenta de auto-ironie burlesca functioneaza foarte bine, dar oare numai eu am simtit ca, asemenea personajului principal, si regizorul nu stie CUM sa spuna povestea mai departe, pe alocuri?

7.1/10

Slaughterhouse Five (1972)

Iar un film de razboi, dar asta pentru ca m-am lasat impresionata de recomandarile pe gen ale imdb :)

Slaughterhouse Five e unul din acele filme care ma va face sa citesc si cartea dupa care a fost facut ecranizarea (e.g. Trainspotting), trezindu-mi curiozitatea in legatura cu felul in care Vonnegut a vazut de fapt aceasta "desprindere de timp" a personajului principal (unstuck in time).

Apropo de el, Billy Pilgrim (jucat de un cvasi necunoscut Michael Sacks) nu mi-a placut deloc si iarasi vreau sa vad daca e o scapare a filmului sau a cartii. In productiile SF despre salturi in timp, accentul cade mai mult pe procesul in sine, decat pe o buna conturare a personajelor. Daca cele din jurul lui Billy, desi secundare, au o creionare buna a tipurilor umane pe care le reprezinta, Billy ramane prin toate "nemuritor si rece", ingenuu, apatic... si blond, barbatul american pre-epoca emanciparii a la Mad Men.

Cu putine stangacii, cu tranzitii bune intre timpuri, fara alunecari in ridicolul anilor '70 cand venea vorba de efecte speciale (si extraterestri) si sprijinit de o coloana sonora clasica, filmul merita un

7.5/10

P.S. Se anunta si un remake Del Toro.
P.P.S. No trailer. Daca il gaseste cineva, gimme link.

Farm sluts

Die Fälscher (2007)

Oscar pentru Cel mai bun film strain in 2008, bazat pe o poveste adevarata (a contrafacerii unor sume enorme de lire englezesti de catre nemti), film austriac despre evrei in lagarele naziste.

Do we have a winner sau batem apa in piua pe aceleasi povesti demult fumate?

Actually we have a winner. The Counterfeiters este un film bun. Chiar daca e un film de razboi, cu lagare si evrei, nu e genul reminiscent cu sechele a la Sophie's Choice, nici nu se amesteca pe front ca The Pianist si nici nu este atat de violent dramatic ca Schindler's List.

Perspectiva povestii are micile ei defecte: totul se intampla din punctul de vedere al personajului principal, jucat excelent de Karl Markovics. E pacat totusi ca mi se restrang toate perceptiile la un singur personaj. Imaginii ii lipseste deschidere, pentru ca se pliaza pe simtul acut al autoconservarii al lui Solly (pe principiul tagline-ului It takes a clever man to make money, it takes a genius to stay alive).

Unul din cele mai dramatice si trist ironice momente e vazut de Solly de la departare, prin gratiile de la geam. Filmarii ii lipseste forta omniprezentei, dar compenseaza printr-un personaj principal foarte vivid.

8.5/10

Dot The I (2003)

Am vazut Dot The I acum cateva zile si imi pare rau sa vad ca este un film subapreciat.

Scenariul e bunicel, tip love-thriller, cu rasturnari bruste de situatie; actorii sunt foarte buni, de la timidul mexican Gael Garcia Bernal, un tip pe care imi face intotdeauna placere sa il vad, pana la cvasi-necunoscutul James D'Arcy, intr-un rol clasic al lupului in piele de oaie.

Desi ar mai avea de lucru la imaginea generala, mi-au placut alternantele momentelor filmate cu camera neprofesionista (poate un pic prea realiste, in fond, si [rec] e "filmat din mana", dar nu are imaginea arsa pe highlights si nici nuante roz-bleu)

Desi are o poveste buna (care ar merita un scenariu si mai bun), regiei ii lipseste totusi un pic de vlaga si de pasiune ceva mai latino, daca tot avem doi protagonisti din America de Sud (spre exemplu trailerul are acel zvac pe care filmul nu-l are).

Si daca tot am vorbit de ce ii mai lipseste filmului... un alt final? Ceva mai putin eroico-dramatic a la Bonnie and Clyde.

In rest, numai de bine: 7.5/10, dar il tagguiesc cu 8+

Ah... si un plus la OST. N-am mai auzit Barra Barra intr-un film de la Black Hawk Down :-)

Empire of The Sun (1987)

Iarasi Christian Bale, de data asta in filmul sau de debut, de cand avea doar 13 ani, si in care a facut un rol formidabil, cu o evolutie spectaculoasa de la baietelul care canta in corul bisericii (colinda celta Suo Gan - vezi trailer), pana la micul rebel in geaca de piele si pantofi de golf care stie tot ce misca in tabara-lagar japoneza de civili americani si europeni.

Empire of The Sun, in regia lui Spielberg si dupa un roman semi - autobiografic de J. G. Ballard, e un film de razboi, din spatele frontului de lupta al celui de-al doilea razboi mondial, din perspectiva strainului (vezi si Copiii din Huang Shi).

Realist si metaforic in acelasi timp, baleind de la disperarea orfanului insingurat care a uitat cum arata maica-sa la bucuria copilului care infrunta raidurile kamikaze ca sa-si atinga visul - Cadillac-ul cerului, P-51 Mustang, l-as plasa fara retineri in lista celor mai bune filme ale lui Spielberg.

De mentionat si John Malkovich in rol secundar, intr-unul din acele personaje versatile, la limita dintre bun si rau.

8.5/10

I'm Not There (2007)

N-am cultul personalitatii nimanui, cu atat mai putin a lui Bob Dylan. As fi vrut totusi ca asta sa nu ma impiedice sa vad cu placere si sa inteleg un film, fie el si biografic. Sau... cu atat mai mult unul biografic?!

Am facut destul de greu legatura intre variile personnae ale lui Dylan, desi la inceput a scris alb pe verde "inspired by the music and many lives of Bob Dylan".

N-am asociat prea usor pe pustiul negru de 11 ani, vagabond cu chitara in spate, cantand blues, cu rock starul Christian Bale, nici cu movie starul Heath Ledger, nici cu cantaretul de folk, cu suruburile cam slabite, Cate Blanchett si atat mai putin cu padurarul pustnic Richard Gere.

Habar n-am care a fost viata lui Bob Dylan si filmul asta nu m-a ajutat defel, pentru ca nu mi-a aratat prea mult nici din profet, nici din poet, nici din agitator, din geniu sau din luptator.

In afara de povestea defectuoasa la capitolul perceptiei in afara SUA, filmul e un exercitiu foarte reusit: alb negru si color, suprarealist si psihedelic, cadre originale, actorii principali bine alesi, iar coloana sonora excelenta.

6.5/10

The Lazarus Project (2008)

L-ati mai vazut. Se numea Abre los ojos, Matrix, Memento si mai ales A Clockwork Orange.

Viitorul SF al reabilitarii criminalitatii poate deveni realitate. Bleah. Joaca cu realitatea si memoria, erase and rewind - a brainwashing classic.

The Lazarus Project este un clasic plictisitor si cu orizont de asteptare zero, desi scenaristul pare ca se da peste cap sa produca momente tensionate si surprinzatoare.

Pacat de Paul Walker, care da 110% (vorba lui...). Si pacat si de final, atat de previzibil si de ... happy end.

4/10

The Children of Huang Shi (2008)

Copiii de pe Drumul matasii, cum i s-a mai spus, este bazat pe o poveste adevarata a unui englez care, ca multi alti occidentali ai vremii, se dedica razboaielor altor tari (cel sino-japonez din timpul celui de-al doilea razboi mondial).

Foarte inspirationala drama din spatele frontului pana cand apar in scenariu orfanii si incepe plictiseala. Daca pana in acel moment ma tinusera cu sufletul la gura momentele in care Hogg face pe fotoreporterul de razboi si scapa ca prin minune... blabla spoilers... brusc devine casnic.

Am vazut asta si in viata. Se numeste "adio, viata, acum am sa ma insor si am sa fac un copil." Hogg avea pe cap 60, care l-au intampinat dupa tipicul clasic: neincrederea, farsele, tentativa de omor. Dar el, cu flegma lui cea englezeasca le-a incalzit inimile mici si innegrite de ororile razboiului... (opriti-ma cand vreti).

Filmul e frumusel, coloana sonora buna. Actorul principal e cam insipid (afectat tip metrosexual, gingas si pedant), dar mi-au placut ca de obicei Yun-Fat Chow si mai ales malaieziana Michelle Yeoh, pe care o vad des in filme, desi doar in roluri secundare.

7.5/10

Ghost Rider (2007)

Nu-l mai vazusem pe Nicholas Cage de la (eww) Next si imi lipsea morga lui cea zen. N-am facut cea mai buna alegere, dar in fond, si Tarantino a dat-o in bara cu Hell Ride.

Ghost Rider nu prea e genul meu, nici ca film facut dupa comics, nici ca actiune in general - thriller cu scheleti apocaliptici si motoare? C'mon, unde se termina kitchul?

Culmea e ca mi-a placut. Cred ca din cauza efectelor speciale reusite, a motorului si a lui Cage, pentru ca scheletul iadului care infuleca spiritele raului la cina si ii dojeneste parinteste pe politisti frizeaza parodia. Ah, si Eva Mendez sucks (you wish, dar in a bad way).

6/10

Eagle Eye (2008)

Zeeny says:

Eeek. Alt rip off. Americanii iau prea in serios zicala conform careia daca furi dintr-un singur loc este plagiat, daca furi din mai multe - cercetare.

Eagle Eye e un film clasic de urmarire si instructiuni prin telefon. Nu clasic prin valoare, ci clasic prin puterea obisnuintei.

La fel este si laitmotivul terorii ochiuluiui atoatevazator al unui Big Brother cibernetic si al unei A.I. sarite de pe fix. Imi aminteste de episoadele din Dexter's Lab in care i-o lua razna computadorul.

Si apropo de parodii, pana spre sfarsitul filmului am sperat/asteptat ca entitatea care juca pe degete soarta maretei natiuni americane sa fie... o pereche de soricei albi.

Subiect prost, dar actiune binisor filmata. Dupa jumate mi s-a anihilat senzatia de "inca o ora pierduta" si actiunea chiar m-a prins.

Finalul e clasic de stupid si el si regret ca l-au pus pe Shia LaBoeuf (pana si numele e rizibil) in rolul principal. Generatia veche de action stars tip Bruce, Sly & Arnie are ca urmasi numai pusti impuberi fara prestanta.

5/10



Rin Tin Tin says:

Daca tot faci greseala s-ajungi la Tropic Thunder si Hancock la cinema (primul fiind o comedie tembela si isterica - la propriu, comparabila cu filmele infecte ale lui Rob Schneider, cu un twist asa-zis smart de poveste in poveste, al doilea fiind un film care putea fi fun - incepand chiar bine - daca nu s-ar fi transformat intr-o poveste moralizator-dulceaga, in loc sa lase ze super-hero sa fie betiv si mizantrop pana la capat), poti foarte usor s-ajungi la Eagle Eye.

Shia e pe val, Disturbia a fost decent ca film de popcorn, insa cei ce au mai vazut filme de D.J. Caruso (Salton Sea) ar fi trebuit sa aiba o vaga banuiala despre ce se va intampla.

Filmul e atat de plin de plot holes, incat si pentru un film de actiune mind-numbing e deranjant. De la computere ganditoare care scriu pe terminalul metroului "Jump, Shia, jump!", pana la calatorii in cala avionului full of self-injected drugs care incetinesc bataile inimii.

I mean, e cam nasol cand te gandesti ca sunt oameni carora le place Eagle Eye cu adevarat. E cumva un sentiment de discomfort, stiind ca platesti taxe alaturi de oamenii aia. Ca merg pe strada pe langa tine. Ca-ti duc gunoiul. Ca te servesc la restaurant. Desi pana si unii cocalari au exclamat: "Hai ma, las-o-ncolo.."

PS: Urmatorul pe lista e Max Payne. Doamne apara-ma.

2.5 / 10 (pentru botul lui Rosario Dawson).

Babylon A.D. (2008)

Am sa fiu generoasa. Daca treci peste toate cliseele (chiar nu mai are nimeni pic de imaginatie?!) de societate post apocaliptica, imaculata conceptie, robotic A.I. si Die Hard (dar mori odata!), Babylon A.D. are cateva scene de actiune reusite. Vreo... hmmm... una.

Problema e ca nu poti sa treci peste astea, pentru ca lor li se adauga un Vin Diesel care joaca atat de prost incat ma astept sa il vad in curand cazand definitiv la pamant in vreun rol de tipul tough guy meets spoiled brat (vezi exemplele jalnice ale lui Hulk Hogan, The Rock samd).

Mai pune scenariul pueril, numarul de morti/minut si finalul atat de comic, ca e ridicol (sau invers), si va da...

5/10. Si asta pentru ca azi sunt amabila.

Fringe (2008 - )

La recomandarea coautorului lenes al acestui blog, ze perv but lovable dog, m-am apucat de vazut Fringe.

Pfff.... It's deja vu all over again. Sau deja voodoo. X files reloaded, serios, doar ca s-au inversat rolurile. Ea e pana la gat in inexplicabil, el e reticent si cinic. Amandoi haituiesc zona crepusculara, in paralel cu o "organizatie secreta" si bagareata.

Episodul 2 se numeste foarte neinspirat (sau... autoironic?) Same Old Story si cam asta este.

Nu e un serial prost, doar ca nu e original. Apreciez cel mai tare nu fenomenologica bizara, din asta am avut in X Files, The Twilight Zone si altele. Micile detalii diferite sunt mai interesante, cum ar fi The Mad Scientist, un sablon folosit des, dar foarte reusit in Fringe, cu John Noble intr-un rol care reuseste sa combine fantasmagoria stiintifica, repulsia experimentului... neortodox de la Frankenstein si dr. Moreau, impreuna cu calitatile Disney ale Profesorului distrat.

Fara note deocamdata. Ma mai documentez, abia a aparut episodul 3.

Dexter (2006 - )

Din toate serialele cu care am impartit perna in ultimii doi ani, Dexter este cel cu care as ramane. Mi l-as face poster, as purta tricouri cu el. Hell, i-as purta si boxerii, dar asta e alta fantezie discutie.

Michael C. Hall (care a ramas in memoria publicului mancator de seriale ca cioclul gay din Six Feet Under) este perfect croit pentru rol. Amuzant, flegmatic, blond, amabil si zambitor, sexy, cu o cutie de gogosi si cu 2 fetze, mustind de secrete sangeroase, your favorite serial killer.

Prima serie a fost excelenta. M-am distrat sincer, desi nu e tocmai o comedie. M-a tinut pe marginea scaunului toate cele 12 episoade.

Seria a doua... nu, sigur e vina mea. Precis ma plictisesc prea repede. Mi-a placut si seria a doua, dar spre sfarsit intriga s-a accelerat cam fortat. Ceea ce imi place la Dexter este acea flegma relaxata din seria 1, nu agitatia bezmetica a celui caruia i se apropie latul de gat.

Seria 3 mentine din pacate exact acelasi ton. Imi place tensiunea la Dexter, dar mai degraba cea interioara, iar Dexter e foarte relaxat de la o vreme (come on... home daddy?!).

Da, cred ca asta ma agaseaza la evolutia lui: Dexter, the neat monster, s-a umanizat.

10/10
I heart Dexter.

Heroes (2006 - )

Prima serie din Heroes, vazuta cam acum un an, mi-a placut mult. Era ca o revista de benzi desenate, isteata si amuzanta. Fiecare episod aducea un personaj nou, se intampla ceva extraordinar, ceasul ticaia amenintator asupra sfarsitului lumii si majoreta aia nu mai aparea odata ca sa fie salvata!

Seria a doua n-a fost nici ea prea rea, dar probabil ca ma cam plictisisem eu. Actiunea era mai lenta, se adancea a la X-Files misterul beyond us, pana si Sylar se inmuiase. Noile puteri ale supereroilor deja incepeau sa fie mai putin aparte.

Seria a treia, inceputa de curand, mi s-a parut atat de interesanta incat la primul episod am vazut in paralel un documentar pe Discovery, iar la al doilea am adormit. Actiunea e din ce in ce mai crispata, si-a pierdut atitudinea lejera si amuzanta, pana si Hiro a devenit plicticos si... corporatist. Mohinder a sarit gardul in gradina raiului sa fure mere, iar Nathan a luat-o pe... mir.

Nu cred totusi ca este o serie chiar atat de diferita fata de celelalte, dar este probabil un serial care mi-a ramas mie mic.

Pentru mine Heroes si-a pierdut elementul de noutate si va cadea curand intr-o dulce uitare.

Asta nu ma impiedica sa dau totusi 10/10 pentru seria 1.

Restraint (2008)

Un film cu orizont de asteptare zero, facut doar din clisee. Ce o fi atat de fascinant la sablonul ostaticului in propria lui casa? (vezi Funny Games, de exemplu)

Cateva idei interesante ar avea totusi: un pic de joaca in jurul ideii de agorafobie, un pic de Stockholm syndrome inversat, putin role play. Din pacate regizorul (cu un "palmares" extrem de redus) nu face mare lucru cu ele si nu mi s-a parut ca exploateaza nici actorii (absolut necunoscuti), care arata ceva potential, mai ales Moyer.

3/10

Hell Ride (2008)

Desi stiam ca Hell Ride e regizat de Larry Bishop, ratasem initial partea cu "Tarantino presents" si in primele 5-10 minute as fi jurat ca vad amprenta lui in stilul de filmare, in umorul sec, in stilul caracteristic al genericului de inceput si chiar in alegerea coloanei sonore.

Pana la sfarsit (pe care ti-l doresti destul de repede) te convingi ca influenta lui Tarantino in filmul lui Bishop (sau inspiratia lui Bishop din opera lui Quentin) e doar o spoiala.

Hell Ride este pur si simplu un western tip vendetta prost, cu bikeri, pistoale si muieri de decor. Jocul e prost (desi Michael Madsen aduce un plus de valoare), scenariul e slab si plicticos.

Are un pic de cojones la capitolul blood scenes, infatisate in acel stil frust si sec tarantinesc, are o coloana sonora bunicica, vreo 3 scene filmate bine si original, dar nimic mai mult. Nici macar chopperele alea misto nu sunt scoase in valoare. Iar Bishop in rolul principal e... trist.

5/10

La naiba, pana si trailerul e prost:

Deception (2008)

In prima jumatate a filmului: sex & thrills si un joc care imi da idei :->

A doua jumatate: action, dar scenariul oboseste.

Final: cred ca scenaristul se plictisise deja. De unde si titlul.

Nu-l mai vazusem pe Hugh Jackman in roluri negative, desi parea sa aiba calitatile necesare. Din pacate, desi ambii protagonisti au potential, personajele isi pierd pe parcurs forta de convingere. Povestea e misto si te tine nitel pe marginea scaunului, pana cand cade in pacatul rutinei de scenariu facut din sabloane.

Finalul e ridicol de cretin, un happy end fortat si idealist, care se straduieste sa convinga ca binele si dragostea triumfa. Pe dracu'. Pana la jumatate era chiar un film bun.

6.5/10

Boy A (2007)

O poveste ca o tabla de sah: un patrat bun, un patrat rau. Un patrat acum, un patrat trecut.

N-am sa bag spoilere deloc, pentru ca filmul are pana pe la jumatate un orizont de asteptare foarte inalt si e frumos tensionat, in pasi de dans, unul inainte, unul inapoi, iar curiozitatea ta trage mereu inapoi, intrebandu-te ce s-a intamplat de fapt.

Dupa climax, pasul se inmoaie si se termina cam slab, dar e un film care merita vazut, pentru ca are cateva cadre foarte-foarte bine lucrate si un actor principal bun, Andrew Garfield.

Nota: CU subtitrari, neaparat. It's in fockin' Manchester Mancunian accent.

8/10

MPD Psycho (Multiple Personality Detective) (2000)

Multiple Personality Detective Psycho, Kazuhiko Amamiya Returns este o miniserie TV facuta de Takashi Miike intr-un stil complet bolnav.

E vorba de un thriller/horror SF cu un ucigas in serie si o viziune distopica a unei rase de oameni mutati din genele unui cantaret terorist, Lucy Monostone. Si un detectiv care este 3 oameni intr-unul. Sau poate 4?

Sa zicem ca povestea e atat de aiurita incat n-are nici un rost sa o detaliez. Brodeaza pe cliseele clasice japoneze ale mortii care vine pe telefon, crimelor abundand de sange si scenelor macabre, presarate cu momente de slapstick comedy (in japoneza - delicios) cu doi politisti tembeli.

Filmarile in schimb sunt excelente. Pe langa efectele speciale dubioase si incredibil de brute, de genul ploii electrice care cade continuu, Miike joaca pe degete camera, luminile si umbrele in cele mai imposibile unghiuri.

Bomboana de pe coliva, pe care o pasez cu drag, sa ii bantuie si pe altii, este coloana sonora, mai precis cantecul Strange New World, a fictivului Lucy Monostone:




7/10 pentru ca in afara de fascinatia imaginii si a muzicii, povestea in sine e way too fucked up.

Joyeux Noel (2005)

As prefera sa vad filme de genul asta de Craciun, in locul micilor mizerii fericite cu spiridusi, reni si Mosi.

Filmul pare sa fie bazat pe o poveste adevarata a unui Craciun in care cateva plutoane din Primul Razboi Mondial (nemti, francezi si scotieni) lasa deoparte armele pentru o noapte ca sa sarbatoreasca Craciunul impreuna, in transee.

Probabil daca ar fi fost facut in SUA, ar fi fost o lesinatura comerciala si siropoasa. Coproductie europeana fiind (chiar si Romania e trecuta pe acolo), se mentine la un nivel dramatic retinut si sincer (desi poate cam teatral, dar fara clisee), foarte emotionant prin autenticitatea trairilor si jocului unor actori cvasi-necunoscuti. Si nu are happy end - un punct in plus.

Cred ca momentul meu preferat a fost acela in care francezul si neamtul aproape ca isi dau intalnire la o cafea, dupa razboi. Mi-am imaginat o discutie similara intre un american si un irakian, inainte de a muri unul cu altul de gat. Razboaiele europene au avut categoric mai multa clasa.

9/10

Tetsuo - The iron man (1989)

Daca Bunuel ar fi fost pe jumatate la fel de suprarealist in Cainele andaluz ca Tsukamoto in Tetsuo, probabil ca ar fi fost inchis pentru atac la pudoare si batut cu pietre.

Pentru Omul de fier Tetsuo iti trebuie stomac si rabdare. E un horror de arta (aproape) mut, alb negru, japonez si foarte distopic. Strica ziua garantat. Si totusi e fascinant ca un cosmar.

Foarte vizionar si indraznet, tot filmul este un iures de imagini terifiante si extrem de grafice cu metamorfoza unui tip intr-un hibrid umano-mecanic.

Greu de dus pana la capat din cauza lipsei unui fir narativ, iar greutatea imaginilor mute de cuvinte, dar pline de urlet, devine insuportabila.

7/10

Sleuth (1972 si 2007)

Cele doua filme Sleuth sunt bazate pe piesa de teatru a lui Anthony Shaffer si pastreaza amandoua acea teatralitate specifica scenei si o distributie minima de... 2.

Cel din 1972, cu Laurence Olivier si Michael Caine, in regia lui Joseph Mankiewicz, este o joaca de la un capat la celalalt, un flirt cabotin al personajelor care nu-s niciodata ceea ce par a fi.

Atmosfera e relaxata - sunt anii '70, cand suna la usa, nu te astepti sa fie chiar Alex de Large, dar are totusi un pronuntat aspect grotesc din cauza jocurilor si jocului dus atat de absurd de departe.


10/10



Sleuth din 2007 beneficiaza de bagheta unuia din preferatii mei, Kenneth Branagh. M-am mirat doar ca n-a jucat chiar el in rolul lui Milo, dar probabil Jude Law a facut o treaba mai buna. Alaturi de el,... tot Michael Caine, jucand celalalt rol principal, 35 de ani mai tarziu.


Varianta din 2007 isi pierde relaxarea. Jocul ramane, dar e incordat si rece, mai degraba un duel.

Desi mi-a placut agatarea neortodoxa a camerei de filmat in cele mai neobisnuite colturi si mi-au placut si actorii... cred ca scenariul a avut de pierdut in fata brizbizurilor fancy de filmare.

Daca la originalul din '72 mi-a placut exact acea gregaritate prefacuta a teatrului, pentru ca pe scena se moare si se omoara comentand pe larg evenimentul, cel din 2007 e sec, rece si la obiect. Cam ca in viata.

8/10



Desi pare neobisnuit sa vezi un original si un remake unul dupa altul, le recomand la pachet. Nu-s la fel si pot fi considerate... episoade din Michael Caine acum si atunci.

WALL.E

Sunt aproape convinsa ca pentru o perioada robotzancul romantic si gunoier Wall.E va face la fel de multe victime ca si E.T. la vremea lui. Vorbeste la fel de "mult", are aceeasi privire blajina de bovina extraterestra si e... "cute".

Mai vine si cu morala eco in subtext (the planet died, long live the planet), plus ingredientul secret al sentimentelor la roboti (a la Bicentennial Man si A.I.).

Pentru o animatie aproape muta, mi-a placut. Are o coloana sonora frumoasa, dar personajele nu sunt chiar memorabile, nici originale (in EVE il tot revedeam pe Marvin din Hitchhiker's Guide to the Gallaxy iar in Wall.E pe E.T. - iar altii chiar acuza filmul ca e rip off dupa Short Circuit, pe care nu l-am vazut).

Scenariul nu iese din tiparele clasice ale unei aventuri spatiale cu un pic de romance si are prea putin umor... ca sa prinda si la copii, care cel mai probabil nu vor intelege mai nimic.

7.5/10

Iron Man (2008)

Filmul no. 3 din acest weekend a fost ceva mai bine. Inca in popcorn mood, m-am instalat mai bine asteptandu-ma ca sweet Robert Downey Jr. sa ma dezamageasca ca si Fraser in Mumia 3.

Ei bine, nu. Frumos lucrat pe sub tricou, amuzant, cu o delicioasa linie noua a barbii, RDj e de-a dreptul sexy.

Filmul e lucratura clasica tip superhero: good guy cu procese de constiinta face pe grozavul dezvoltand o frumoasa potentiala relatie cu Lois Lane loiala asistenta cu viitor de sidekick, apparently good guy turns bad... blah blah, Iron man saves the day. Prevad un viitor luminos sequelurilor.

Efecte tehnico-robotico SF foarte misto. Si am zis ca Downey are o barba noua to match patratelele de pe burta?

7/10

The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor (2008)

Mare dezamagire. Brendan Fraser s-a inmuiat si a facut flabby cheeks, au schimbat-o pe Rachel Weisz cu o gulie si in distributie a intervenit, ca si la Indiana Jones, urmasul minune, calcand cu glorie pe urmele lui ta'su.

Exact ca la sequelul Indiana - aceleasi gaguri expirate, acelasi sablon transparent de intriga si actiune. Ceva efecte speciale si.... Jet Li, care o sa devina un fel de Jackie Chan cu ceva mai multa demnitate elegant sifonata sub riduri. Astept sa il vad intr-un film cu Bruce Willis sau cu Schwartzy, pentru declinul final.

Mummy 3 nici macar nu mai e amuzant. Jalnic e un cuvant mai bun.

5/10

Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull (2008)

Se vede ca vara e pe sfarsite. N-am mai vazut 5 filme intr-un weekend de vreo 2 luni. Si am recuperat cu... popcorn movies.

Fiind a sucker for adventure, puzzles & riddles, imi plac filmele tip Indiana Jones, desi sunt toate cam la fel. Teoretic, seen one, seen'em all, dar sunt distractive pentru Ciresarul wannabe din mine.

Mr. Ford si-a pierdut putin din sarm, sper ca Shia LaBeouf nu va deveni urmatorul Indy si ma bucur ca natia americana e acum convinsa ca la Roswell au picat extraterestri din cristal. Cel mai probabil responsabili si pentru construirea piramidelor si a desenelor Nazca. Nici un secret nu scapa de nasul de copoi al lui Indy.

5.5/10

Poll results - cat de des te uiti la filme

Primul pol de pe blogul nostru a intrebat onor cititorul ocazional cam cu ce frecventa vede filme...

43%, maniaci (sau plictisiti si couch potatoes) ca si scriitorii acestui blog, vad unul pe zi sau chiar mai multe. Yay. We are not alone.

20% sunt intrusii de la polul celalalt, care vad un film pe luna, tops, si care au ajuns aici dintr+o regretabila eroare.

36% vad un film la cateva zile. Pff... Normal people. Probabil ati pus la socoteala si serialele de pe AXN :-P

Coming up... Cele mai bune filme ale verii 2008.

Mad Men

Dupa multe seriale de vara (Dexter, Heroes, si.. chiar Lost), am incercat sa merg pe acelasi trend, plictisit fiind cand vin de la job. Browsand IMDb-ul dupa o actrita, dau de Mad Men, vad ca are nota mare, fac rost de el (nu spui de unde:D ) si...

O surpriza foarte placuta. Slick, foarte entertaining, stylish, si reflectand foarte bine spiritul vremii. Psychotic housewives and proto-hippies, publicitari jmekeri (cam ca si acum), lupta pentru putere.. Totul cadrat discret de America anilor '50, cu tarele si plusurile ei. Recomandat.


9/10.

Funny Games (2007)

Funny Games nu e funny catusi de putin, in schimb e deosebit de prost.

Sub pretextul subtire al thrillerului si torturii psihologice fine, Michael Haneke isi reface dupa 10 ani propriul film, in engleza, cu alti actori. Why oh why?

Personajele sunt putin credibile, cei doi idioti din posterul din stanga sunt iesit din comun de enervanti si daca am sa-i mai vad in vreun film am sa imi pastrez cu siguranta impresia.

Pana si kinetica scenelor mi s-a parut ridicola. Ritmul actiunii este incet (pana la telecomanda, care pare o gluma proasta in context), iar capodopera cred ca este o scena greoaie de vreo 8 minute filmata continuu. Tarkovsky ar fi mandru. Sau ar rade si cu fundul.

Poate singurul merit al filmului este ca poate fi vazut si de copiii sub 12 ani, pentru ca toate scenele violente se aud doar, nu se si vad. Economie de resurse... si, desigur, ingredient al "jocului psihologic", de data asta cu mine, publicul.

A, si Tim Roth este o dezamagire crasa.

4/10

The Darjeeling Limited

Wes Anderson - americanul care ar fi trebuit sa se nasca in UK. Sau poate despre asta sunt filmele sale, si simbolismul familiilor destramate e doar o alta fatza a Americii privita ca marele copil bastard al batranei Britanii. Iar filmele lui sunt ca acelea ale Sophiei Coppola (nu degeaba sunt amici, dupa cum umbla barfele despre celebrities): quirky, dificile, despre oameni neadaptati, despre puterea de a fi diferit, despre drama de a fi diferit, si despre cat de frumos e sa fii diferit - charming, moving, si profund umane.

Darjeeling nu face exceptie. Totul se petrece in India, iar India e al patrulea personaj principal al filmului, pe langa cei trei frati Whitman. Vor reusi ei sa consolideze relatiile atat de fragile dintre ei? Asta ramane sa vedeti voi, dar un lucru e sigur: each one of them is one hell of a character:)

9/10

The Happening

De multe ori, citind pe IMDb comentariile userilor (da, mai fac asta, pentru ca unii chiar au un punct articulat de vedere), ma enervau cei care spuneau "imi doresc banii de bilet inapoi". Mi se pareau carcotasi si prea vehementi. N-am crezut ca voi zice asa ceva vreodata. Dar la sfarsitul filmului am zis-o.
Mie-mi place filmul, am o atractie aparte spre aceasta arta-non-arta hibrida, cu multi vectori valorici (de la regie la imagine, de la muzica la machiaj, etc.). Imi place si Shyamalan (chiar, l-a vazut cineva in film? stiam ca, precum Hitchcock, are mania cameo-urilor), oricat de controversat ar fi (I really enjoyed The Village). Am vazut la el talent (desi Lady in the water a fost un semn prevestitor ca nu prea-i asa, dar macar l-a avut pe Giamatti). Insa incep sa cred ca m-am inselat.

Imi vine sa-njur si acum. Ultima data cand am simtit asta a fost la V from Vendetta. Efectiv aveam impresia ca-s luat de prost. Fratii Wachowski au produs ceva gen Coelho la puterea minus 2, iar Shyamalan s-a dus si mai jos cu regia la acest ultim film al lui. Cum ar zice Murphy: oricand se poate mai rau.
Ideea filmului e faina. Scenele creepy destul de misto facute. But god, filmu e atat de prost regizat, si actorii joaca atat de oribil.. (tot din vina regizorului, dupa parerea mea).

De evitat cu orice pret.

2.5/10 (dintre care doua puncte pentru scenele horror).

Semi-Pro (2008)

Oh, yuck. Nu stiu de ce m-am uitat la el. Nu-mi plac sports-movies, nu-mi place baschetul, iar Will Ferell si mai putin. probabil ca ma plictiseam ingrozitor.

Nici nu merita mai multe vorbe. Considerati-le un avertisment prietenesc. Don't. Utter crap. With flying colors.

2/10

Untraceable (2008)

Te opresti pe strada cand e accident? Intinzi gatul ca o girafa haína sa vezi daca e sange pe jos? Daca s-au intins creieri pe trotuar? Daca mai respira? Te uiti la filme pe net cu accidente stupide si violente, cauzate de idiotenia omului sau simtul umorului bolnav al vietii? Da, si eu o fac cateodata...

Din toate tipurile de voyeurism, cel din fata mortii e cel mai fascinant - si asta e singurul merit al filmului Untraceable, ca iti serveste sub nas ideea asta (care te face si mai al dracu' de curios).

In rest, cum am zis la taguri - snuff, politist, thriller. The usual internet serial killer stuff. Would you... kill with him?

5/10

Viva (2007)

Cam pana acolo am vazut filmul - pana unde e taiat posterul - jumatate, apoi am plecat pâş-pâş, sa nu trezesc bodyguarzii.

Filmul Viva este o parodie (nu si comedie) la filmele anilor 70 care explorau cu varful pantofului revolutia sexuala. Nota 10 pentru imagine, costume si decor, nota 3 pentru ora in care nu s-a intamplat nimic notabil pe ecran, cu exceptia jocului exagerat de 70-like al actorilor.

Replici rare, de o falsitate exacerbata (ok, e parodie, poate petru amatorii genului de low budget soft porn din anii 70 chiar e inghitibil, dar... god, chinul a fost prea mare), joc dureros de fortat in fals. Daca era un scurt metraj, zau daca nu-l apreciam pentru efort. Dar 2 ore?!

Recomandabil doar nostalgicilor dupa the psychedelic wild 70's. No rock. Just roll, puff, drink and hump.

4/10

Asa a inceput prima mea seara de TIFF reproiectat la MTzR. Azi e a doua, dar mi-e frica sa ma duc. Mai bine bloggez. :-/